Biserica Mănăstirii sătmărene „Acoperământul Maicii Domnului” din Lunca Apei, târnosită de PS Iustin

de | oct. 2, 2017

Duminică, 1 octombrie 2017, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba de târnosire a bisericii Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din Lunca Apei (Potău), Protopopiatul Satu Mare. Slujba a continuat cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită de Preasfinția Sa, în fruntea unui numeros sobor de preoţi.

După o primire făcută cu multă bucurie a Întâistătătorului Eparhiei, Preasfinţitul Părinte Episcop a oficiat Slujba de târnosire, după toată rânduiala Bisericii Ortodoxe Locaşul de închinare a fost ridicat între anii 1951-1954, din cărămidă arsă, pe fundaţie din piatră cioplită. În 1970, în urma inundaţiilor şi a presiunilor regimului trecut, din 120 de familii, în localitate au rămas doar 20. Ca urmare a inundării satului de apele râului Someş, în 1970, casele localnicilor şi biserica au avut de suferit, aşa că, la începutul anilor ’90, cele 20 de familii rămase locului  au cerut ca în sat să fie înfiinţată o mănăstire, iar biserica, în care se slujea foarte rar, să devină biserică de mănăstire. Aprobarea de înfiinţare a mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” a fost făcută în 14 februarie 1997.

Slujba de târnosire a fost oficiată ca urmare a lucrărilor executate în ultimii aproape 20 de ani, de când stareţă este maica Teoctista Fugulin, perioadă în care mănăstirea a cunoscut o înzestrare continuă. Astfel, s-a reparat acoperişul, a fost construit un iconostas din lemn de stejar sculptat, a fost introdus curentul electric, au fost schimbate stranele şi mobilierul, a fost construit un Altar de vară, a fost rezidită Sfânta Masă şi Proscomidiarul, iar în incintă a fost zidită o casă monahală cu Paraclis şi o casă pentru pelerini, au fost efectuate împrejmuiri cu gard.

După slujba de târnosire, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a oficiat Sfânta Liturghie în fruntea unui sobor de 16 preoţi şi diaconi, din care au făcut parte consilierii eparhiali Pr. Dr. Ştefan Cristian şi Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, protopopul de Satu Mare, pr. Ioan Socolan, preotul Vasile Bota, slujitor al Mănăstirii, preotul Daniel Gros, paroh în Apa, preotul Vasile Cheşei, paroh în Medieşu Aurit, ieromonahi. Răspunsurile la  strană au fost date de Grupul de Muzică Bizantină „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu.

În rândul celor peste 1.500 de credincioşi s-a aflat monahi, stareţe şi monahii, oficialităţi locale și județene. Un amplu cuvânt de învăţătură a rostit Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin la Evanghelia duminicii, despre legea iertării şi a iubirii.

          „Noi suntem grabnici răzbunători şi uităm uităm să facem binele celor ce ne-au făcut bine. Îi uităm pe binefăcătorii noştri. Şi se întâmplă adesea, pentru că suntem superficiali în abordarea responsabilităţii creştine. Avem atitudini incorecte din punct de vedere civic. Aceasta este situaţia în care ne aduce lipsa unei responsabilităţi a vieţii pe care ne-am asumat-o şi pe care trebuie să o trăim. Mântuitorul a venit şi a adus o singură lege: a iertării şi a iubirii. Pe aceasta să o respectăm.”

Preasfinţitul Părinte Episcop a mai vorbit credincioşilor despre sărbătorea Acoperământul Maicii Domnului şi a explicat originea şi importanţa ei în lumea creştină. În cadrul slujbei, Maica stareţă Teoctista Fugulin a fost hirotesită ca stavroforă, cu dreptul de a purta Sfânta Cruce. De asemenea, binefăcărorii locașului de cult au  primit din partea ierarhului diplome de vrednicie.

Andrei Fărcaş

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA