Biserica Mănăstirii Someșul Cald, sfințită de trei ierarhi

de | aug. 28, 2022

În Duminica a 11-a după Rusalii (a datornicului nemilostiv), 28 august 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit împreună cu Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, și cu Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, la Mănăstirea „Sfântul Vasile cel Mare” din Someșul Cald, județul Cluj, cu prilejul sfințirii bisericii așezământului monahal.

De la ora 8:30, cei trei ierarhi au săvârșit slujba de târnosire a bisericii mănăstirii, cu hramurile „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” și „Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”. La interior și exterior, lăcașul de cult a fost binecuvântat prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul și Marele Mir, iar în piciorul Sfintei Mese au fost așezate moaște de mucenici.

În continuare, de la ora 10:00, pe un podium special amenajat în curtea așezământului monahal, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Andrei și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul au oficiat Sfânta Liturghie, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Clujului, preotul Dumitru Boca, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, consilierul mass-media al Episcopiei Covasnei și Harghitei, arhidiaconul Alexandru Moroianu, secretarul de cabinet al episcopului-vicar, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, duhovnicul mănăstirii, părintele Dan Popovici, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop Andrei al Covasnei și Harghitei a rostit un cuvânt de învățătură, tâlcuind pilda datornicului nemilostiv din Evanghelia de astăzi și, ca o concluzie, le-a spus credincioșilor că a fi iertat și a nu ierta la rândul tău înseamnă a provoca mânia Lui Dumnezeu.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Daniil Protopsaltul” din București. La chinonic, tinerele interprete Adela Burcă, Denisa Giurgiu, Ana Maria Mariș și Patricia Popa au interpretat câteva pricesne.

La finalul Liturghiei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a adresat celor prezenți un gând duhovnicesc, în cadrul căruia a spus că pentru a nu pierde Harul Lui Dumnezeu trebuie să-i iubim pe vrășmași și să mulțumim lui Dumnezeu pentru încercările ce se abat în viața noastră. De asemenea, ierarhul i-a felicitat pe toți cei care s-au implicat în edificarea așezământului monahal.

Din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a oferit ctitorului principal, domnul Vasile Salanța, Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române, în semn de apreciere și recunoștință, pentru implicarea activă în viața Bisericii și pentru ctitorirea Mănăstirii de la Someșul Cald.

Pentru întreaga activitate administrativă și duhovnicească, Mitropolitul Clujului i-a acordat stareței mănăstirii, stavrofora Maria Vulcu, și duhovnicului mănăstirii, pr. Dan Popovici, Ordinul „Episcop Nicolae Ivan”, iar pe ieromonahul Zosima Bârsan, duhovnicul mănăstirii, l-a ridicat la rangul de protosinghel. Totodată, diplome de aleasă cinstire au primit și alți binefăcători, iar toți copiii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.

 

La rându-i, părintele duhovnic Dan Popovici a mulțumit ierarhilor, ctitorului, oficialităților, celor prezenți și tuturor celor ce au ajutat la edificarea mănăstirii. Cu acest prilej, el a explicat că Biserica și Mănăstirea sunt Tinda Raiului, după cum frumos spune pr. Teofil Părăian, iar dacă ele nu vor mai fi nu va mai exista nici calea către Rai.

În semn de prețuire, din partea obștii monahale, cei trei ierarhi au primit câte o icoană cu Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, protectorul mănăstirii.

Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților locale, precum și a numeroși credincioși, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice zonei. De asemenea, a fost prezentă garda de onoare a Grupării de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” din Cluj-Napoca.

Scurt istoric

Mănăstirea de la Someșul Cald, înființată  în anul 2013, este situată pe un platou înalt, pe locul numit Vârful Plopului, în apropiere de localitatea Someșul Cald, comuna Gilău, pe malul lacului Someșul Cald, pe ruta Cluj-Napoca – Mărișel.

Așezământul monahal este singurul din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului pus sub ocrotirea Sfântului Vasile cel Mare. Mănăstirea mai are un hram de vară, sărbătorit în ziua Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.

Ctitorii mănăstirii sunt familia Salanța Vasile și Angela, care au donat terenul și s-au îngrijit de ridicarea ansambului monahal.

Ansamblul monahal este format din biserica mare, un paraclis, chilii, ateliere și o gospodărie anexă.

Piatra de temelie a complexului monahal fost pusă la data de 1 noiembrie 2013, iar pe 23 iunie 2014, în ajunul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, s-a pus piatra de temelie a bisericii mănăstirii.

Proiectul bisericii a fost realizat în stil bizantin, de o echipă de arhitecți condusă de inginerul Claudiu Șipoș. Pictura a fost realizată în tehnica frescă, de către pictorul Claudiu Mihăilă și echipa sa.

În prezent, obștea mănăstirii de la Someșul Cald este formată din 10 viețuitoare, fiind îndrumate de maica stareță Maria Vulcu și cei doi duhovnici: Dan Popovici și Zosima Bârsan.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Turda

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Turda

Clericii din Protopopiatul Ortodox Turda s-au reunit luni, 23 octombrie 2023, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârșit în Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Turda, în prezența...

Părintele Mitropolit Andrei a binecuvântat sediul Primăriei Jucu

Părintele Mitropolit Andrei a binecuvântat sediul Primăriei Jucu

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a fost prezent luni, 23 octombrie 2023, la Jucu, județul Cluj. Cu acest prilej, ierarhul a binecuvântat lucrările ce s-au efectuat la...

Sfințirea noilor clopote ale bisericii din Berindu

Sfințirea noilor clopote ale bisericii din Berindu

În Duminica a 23-a după Rusalii, 22 octombrie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Berindu, județul Cluj, cu prilejul sfințirii noilor...