Biserica Ortodoxă se află în Postul Adormirii Maicii Domnului

de | aug. 1, 2017 | Actualitatea religioasă

La fiecare început de august, Biserica rânduiește un post spre cinstirea Născătoarei de Dumnezeu. Postul Adormirii Maicii Domnului aduce aminte credincioșilor atât de virtuțile alese ale Sfintei Fecioare, cât și de postul cu care ea însăși, după tradiție, s-a pregătit pentru trecerea la cele veșnice, informează Basilica.

Încă din primele secole, postul acesta nu se ținea peste tot în același timp și în același fel. Creștinii din Antiohia posteau doar o singură zi, la praznicul Schimbării la Față a Domnului. În partea Constantinopolului se postea doar patru zile. Doar creștinii din Ierusalim posteau opt zile. Această situație a făcut ca Biserica să ia atitudine asupra stabilității acestui post. Astfel, în anul 1166, la Constantinopol a avut loc întrunirea unui sinod prezidat de Patriarhul locului respectiv, Luca Chrisoberg, unde s-a hotărât ca postul să înceapă în ziua de 1 august și să se termine în dimineața zilei de 15 august, când începem sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Patriarhul Daniel: Postul Adormirii Maicii Domnului este un post al bucuriei și al evlaviei noastre faţă de Maica Domnului. 

Vorbind despre importanța postului Adormirii Maicii Domnului, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a evidențiat faptul că acest post este unul al bucuriei și evlaviei noastre faţă de Maica Domnului. Postul Adormirii Maicii Domnului este un post al bucuriei, al evlaviei noastre faţă de Maica Domnului, deoarece în această perioadă se citesc Paraclisele Maicii Domnului şi se fac pelerinaje la bisericile închinate Maicii Domnului. De asemenea, se intensifică rugăciunile către Maica Domnului, cerându-i ca să ne ocrotească, să ne păzească de tot răul, de toate necazurile şi în mod deosebit să ne ajute să sporim în dragostea faţă de Hristos, faţă de Biserică şi de toţi sfinţii lui Dumnezeu, a spus Preafericirea Sa.

Momentul Adormirii Fecioarei Maria nu este consemnat în Sfânta Scriptură, dar mărturia lăsată de Dionisie Areopagitul lămurește faptul că Fecioarei Maria i-a fost descoperit momentul morții – adormirii sale, iar Apostolii care erau în diferite țări spre a împlini misiunea de propovăduire au fost aduși pe nori la sicriul Maicii și, desigur, au săvârșit rugăciuni și cântări până în momentul îngropării ei în satul Ghetsimani. În această perioadă de două săptămâni, Biserica recomandă credincioșilor înfrânarea și îi îndeamnă la rugăciune și fapte bune.

 

 

Ultimele articole

Vernisaje, curs de muzică psaltică și concerte la Zilele Artei Bizantine

Vernisaje, curs de muzică psaltică și concerte la Zilele Artei Bizantine

Ediția a 18-a a „Zilelor artei Bizantine” se va desfășura la Cluj-Napoca și Alba Iulia în perioada 6-9 octombrie 2022. Evenimentul este organizat de Sorin Albu, cadru didactic la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca și coordonatorul grupului de muzică, artă...

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În ziua de joi, 29 septembrie 2022, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Principalele hotărâri ale...

Constituirea noii Adunări Naționale Bisericești, mandatul 2022-2026

Constituirea noii Adunări Naționale Bisericești, mandatul 2022-2026

La Palatul Patriarhiei din București s‑a desfășurat joi, 29 septembrie 2022, ședința de constituire a noii Adunări Naționale Bisericești pentru perioada 2022‑2026. În cadrul ședinței, prezidate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, au fost validate mandatele...