În Duminica a X-a după Rusalii, 25 august 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a resfințit biserica din parohia Agrieș, județul Bistrița-Năsăud.

Ierarhul a fost întâmpinat la ora 09:00, la intrarea în sat, așa cum este tradiția, de călăreți îmbrăcați în costume tradiționale, specifice Văii Țibleșului, care l-au însoțit până în fața locașului de cult ce poartă hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Aici ierarhul a fost așteptat de soborul de preoți, în frunte cu protopopul de Beclean, părintele Doru Zinveliu și părintele paroh Timoftei Găurean. Biserica din Agrieș, construită în anul 1906, a fost renovată în ultimii trei ani. Turla bisericii a fost schimbată, acoperișul a fost refăcut, iar în interior a fost recondiționată o parte din pictura afectată de infiltrații. Toate aceste lucrări au fost binecuvântate de Mitropolitul Cujului, după care ierarhul a săvârsit Sfânta Liturghie, în sobor de preoți și diaconi, pe altarul de vară, ridicat în curtea locașului de cult.La slujbă, alături de autoritățile locale, județene și centrale au luat parte peste o mie de credincioși, fii ai satului, dar și din localitățile învecinate, majoritatea îmbrăcați în portul tradițional.

În cuvântul de învățătură, intitulat „Rugăciunea și postul, mijloace de rezolvare a tuturor problemelor”, ierarhul le-a spus credincioșilor că toate încercările prin care trec își găsesc rezolvare, dacă stăruie în rugăciune, dacă postesc și au credință puternică. „Este nevoie de credință, pentru că dacă ea este prezentă, Dumnezeu ne ascultă pe noi, păcătoșii, iar postul de bucate fără postul de răutate, n-are absolut nicio valoare”, a spus părintele Mitropolit.

Mitropolitul Clujului, „Cetăţean de onoare” al comunei Târlişua

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a conferit preotului paroh Timoftei Găurean distincția „Crucea Arhiepiscopală” pentru activitatea bogată, desfășurată în parohia Agrieș. La rândul său, părintele paroh, în numele credincioșilor, a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, oferindu-i o cruce sculptată în lemn, prototipul „Crucii Transilvane”, distincţie care se acordă de către Mitropolia Clujului, și care a fost făcut după o sculptură a părintelui Timoftei Găurean. De asemenea, Mitropolia Clujului a acordat diplome de aleasă cinstire tuturor membrilor Consiliului parohial și celor care și-au oferit sprijinul restaurării bisericii din sat.

În cadrul evenimentului, mitropolitul Andrei a primit titlul de „Cetăţean de onoare” al comunei Târlişua, distincţie acordată în numele Consiliului local, de primarul Vlăduţ Purja. Totodată, Cetăţeni de onoare sunt începând de duminică rapsodul popular Teodora Purja, originară din Agrieș, care deține și titltul de „Tezaur Uman Viu”, acordat de Ministerul Culturii pentru „salvgardarea, păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural imaterial”, dar şi preotul, scriitorul şi sculptorul Timoftei Găurean.

După Sfânta Liturghie, ierarhul a sfințit și o cruce din piatră, înaltă de 3 metri, amplasată în hotarul dintre județele Bistrița-Năsăud și Maramureș.