Biserica parohiei clujene Cornești, sfințită de patru ierarhi

de | mai 14, 2017

Biserica parohiei din localitatea clujeană Cornești, protopopiatul Huedin,  a fost sfințită astăzi, 14 mai 2017, în Duminica a 5-a după Paști,  în prezența mai multor ierarhi români, în frunte cu Arhiepiscop si Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.

Alături de ierarhul clujean au slujit: Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii și Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, dar  și peste 100 de preoți. La Sfânta Liturghie oficiată de cei patru arhierei în interiorul bisericii, au participat peste 2000 de credincioși, veniți din întreaga țară. Aceștia  s-au putut închina  la  părticele din moaștele Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, aduse de la Schitul Prodromu din Sfântul Munte Athos.

În cadrul cuvântului de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a vorbit pe tema Iisus Hristos, izvorul vietii noastre.

E teribilă setea biologică, dar e catastrofală setea spirituală! Întrebarea pe care trebuie să ne-o adresăm în mod logic este: Care sunt izvoarele care ne oferă Apa cea Vie de care-i vorbea Domnul Iisus Hristos femeii samarinence? Izvoarele sunt cele sfinte șapte taine ale Bisericii. Izvorul de Apă Vie este aici, în Biserică!, a arătat Înaltpreasfinția Sa.

În cadrul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Clujului l-a hirotonit întru diacon pe profesorul Cristian Andrei Hideg de la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca. La finalul slujbei de sfințire a bisericii, IPS Andrei l-a ridicat la rangul de iconom stavrofor pe părintele paroh Dănuț Gheorghe Pintea.

Este o Biserică vie la Cornești pentru că aici, oamenii îl caută cu adevărat pe Hristos! Ei sunt pe deplin angajați în viața lui Hristos și astfel, aici, Biserica este vie și va rămâne toată viața vie. Mi-am dorit, și sper că am reușit, ca acest colț de rai să devină o Biserică vie și aici să-i pot ajuta pe oameni, a precizat în cuvântul său părintele paroh.

 

          Distincții pentru binefăcători și ctitori

De asemenea, domnului Vasile Hila i-a fost  acordată distincția Crucea Transilvană pentru mireni, iar  Ordinul Sfântul Pahomie de la Gledin și Ordinul Sfinții Martiri Năsăudeni au primit din partea Mitropolitului credincioșii care au avut merite deosebite în ridicarea locașului de cult. Toți ceilalți care au fost implicați în ridicarea bisericii au primit diplome de aleasă cinstire.

La finalul Sfintei Liturghii, primarul Comunei Gârbău, Gheorghe Lucian  Broaină, a conferit celor patru arhierei și preotului paroh titlul de cetățeni de onoare ai comunei pe care o conduce.

Construcţia noului locaş de cult din Cornești cu hramurile Adormirea Maicii Domnului și Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul a demarat în luna septembrie a anului 2010. Acestea au fost finalizate prin purtarea de grijă a preotului paroh Dănuţ Gheorghe Pintea, dar şi prin contribuţia credincioşilor și a numeroși sponsori din întreaga țară.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul mic al Mănăstirii Rohia

Hramul mic al Mănăstirii Rohia

Vineri 21 aprilie 2017, marea sărbătoare „Izvorul Tămăduirii”, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, cu începere de la ora 10,00, Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea "Sfânta Ana" Rohia cu ocazia hramului mic al...

Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii la Parohia Ciumărna

Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii la Parohia Ciumărna

Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat vineri, 21 aprilie 2017, în mijlocul credincioșilor din Parohia Ciumărna, Protopopiatul Zalău.Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Preacucernicul...

ÎPS Andrei a târnosit Capela Spitalului Orășenesc Beclean

ÎPS Andrei a târnosit Capela Spitalului Orășenesc Beclean

În a treia zi a Sfintelor Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului s-a aflat în mijlocul credincioșilor din municipiul Beclean, județul Bistrița-Năsăud. Ierarhul a ajuns în jurul orei 8,30, pentru a târnosi Capela Spitalului Orășenesc care a...