Biserica Parohiei Iclod, binecuvântată de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul

de | mai 9, 2021

Preasfințitul Părinte Benedict Bistriţeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, fost prezent în Duminica a 2-a după Paști, 9 mai 2021, în Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae”, Iclod, Protopopiatul Gherla.

Cu prilejul hramului de vară al parohiei, pomenirea „Aducerii moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari”, ierarhul a binecuvântat lucrările de renovare efectuate în ultima perioadă la locașul de cult și a săvârşit Sfânta Liturghie.

După citirea pericopei evanghelice, Presfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învăţătură despre încredere și pace.

Biserica Ortodoxă „Sfântul Ierarh Nicolae” din Iclod, Protopopiatul Gherla, județul Cluj, a fost construită între anii 1958-1961. În anul 1992, sub îndrumarea preotului de atunci, Teodor Boroș, s-au efectuat lucrări de extindere. Pictura a fost realizată în 1994 de pictorul Vasile Cosma, fiu al satului. Cu timpul, pictura s-a deteriorat, motiv pentru care în 2013 au fost demarate ample lucrări de restaurare. Acestea au fost binecuvântate de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei în luna mai a anului 2015.

Potrivit preotului paroh Nicu Claudiu Herinean, în ultima perioadă au fost efectuate şi ample lucrări de renovare la exteriorul bisericii, care au fost binecuvântate astăzi de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul.

Mai multe fotografii aici.

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Zi de aleasă sărbătoare pentru credincioșii parohiei Șieu Cristur

Zi de aleasă sărbătoare pentru credincioșii parohiei Șieu Cristur

Credincioșii parohiei Șieu Cristur, Protopopiatul Beclean, au trăit duminică, 29 octombrie 2017, momente deosebite. Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, a săvărsit Sfânta Liturghie în biserică ocrotită de „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil”....

Târnosirea bisericii din Băița Băii, protopopiatul Baia Mare

Târnosirea bisericii din Băița Băii, protopopiatul Baia Mare

Duminică, 29 octombrie 2017, cu începere de la ora 9,00, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba de târnosire a bisericii din Băiţa Băii, Protopopiatul Baia Mare, urmată de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.  Slujba de...