Biserica parohiei maramureșene Bozânta Mică, târnosită duminică de Preasfințitul Iustin

de | oct. 12, 2020

Biserica parohiei maramureșene Bozânta Mică, ocrotită de „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, un sat de numai șaizeci de familii, aflat pe malul râului Lăpuș, a fost târnosită duminică, 11 octombrie 2020, de  Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului. Cu această ocazie lăcașul de cult a primit și un al doilea hram, „Sfânta Cuvioasa Parascheva”.

Ridicată din piatră și cărămidă nearsă în urmă cu peste 160 de ani,  biserica a suferit de-a lungul timpului mai multe lucrări de renovare, iar un ultimii cinci ani  s-a reluat procesul de restaurare, sub îndrumarea noului preot paroh, Adrian-Vasile Gaborean.

După slujba de resfințire, în altarul deschis din curtea bisericii, s-a săvârșit Sfânta Liturghie, in sobor de preoți și diaconi.

  Adresându-se numeroșilor credincioși prezenți, Preasfințitul Părinte Iustin a a explicat pericopa evanghelică a Duminicii a XXI-a după Rusalii și anume Pilda semănătorului. „Această pildă  ar putea fi numită nu doar „a semănătorului”, ci, la fel de bine, și „a seminței”. Căci din ea aflăm că nu toate semințele rodesc. Dar nici semănătorii și nici semințele nu sunt de vină pentru acest lucru, ci pământul în care ele cad, a arătat ierarhul.

„Cuvântul lui Dumnezeu stă la frontierele libertății umane. Pentru că Dumnezeu nu intră cu forța, nu dă buzna. În nici o inimă, în nici o minte, în nici o casă, în nici o familie, în nici o comunitate.” Câți dintre miliardele de creștini sunt „pământul cel bun” ? Câți avem inimă curată și răbdare, pentru a aduce rod însutit? De multe ori suntem slabi, șovăielnici… De aceea, ne-am putea întreba: noi n-am făcut trădări, noi n-am fost lași?

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Iustin i-a acordat părintelui paroh Adrian Gaborean rangul de iconom-stavrofor, cu dreptul de a purta cruce, iar Consiliului parohial i-a fost acordată Medalia „Preot Nicolae Gherman”. Aceeași distincție a fost acordată domnului Pavel Ocavian, primarul comunei Recea, iar Consiliului Local i-a fost acordată Gramata Episcopală.

Diplome omagiale au fost acordate Comitetului Parohial, domnului Ioan Nistor, primarul comunei Leordina, doamnei Ana Gaie și domnului Vasile Rus, de peste șaizeci de ani „diac” al parohiei.

Din partea creștinilor din Bozânta Mică, Preasfinția Sa a primit în dar o frumoasă icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Parohiei Ortodoxe „Sfântul Apostol Andrei” din Baia Mare

Hramul Parohiei Ortodoxe „Sfântul Apostol Andrei” din Baia Mare

Joi, 30 noiembrie 2023, de sărbătoarea închinată Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Parohia Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” din Municipiul Baia Mare,...

Hramul Paraclisului Episcopal din Baia Mare

Hramul Paraclisului Episcopal din Baia Mare

Marți, 21 noiembrie 2023, de praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a slujit împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a...

Protopopiatul Vișeu a sărbătorit 30 de ani de la reactivare

Protopopiatul Vișeu a sărbătorit 30 de ani de la reactivare

Marți, 14 noiembrie 2023, cu începere de la ora 10:00, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, au participat la evenimentul organizat de Protopopiatul Ortodox Român...

Sfânta Liturghie Arhierească de hram la Sighetu Marmaţiei

Sfânta Liturghie Arhierească de hram la Sighetu Marmaţiei

Miercuri, 8 noiembrie 2023, de sărbătoarea închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”...