Biserica parohiei misionare Bonțida-Șator a fost târnosită de ÎPS Andrei

de | mai 8, 2017

Comunitatea ortodoxă a parohiei misionare Bonțida-Șator a avut bucuria în Duminica a 4-a după Paști, de a primi vizita ÎPS Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. Ierarhul a fost prezent în această parohie pentru a sfinți noua lor biserică, aflată sub ocrotirea Sf. Proroc Ilie.

Slujba de sfințire a început în jurul orei 9:00 și a continuat cu Sfânta Liturghie. În cadrul ritualului, noul locaș de cult a fost stropit cu aghiasmă, a fost uns cu Sfântul și Marele Mir, iar în masa altarului s-au așezat sfinte moaște. La finalul slujbei de sfințire, ÎPS Andrei le-a spus credicioșilor parohiei misionare Bonțida-Șator și preotului slujitor Petru Mărginean că tot efortul lor de a ridica această frumoasă biserică le va fi răsplătit de Dumnezeu:

În cadrul Sfintei Liturghii, după momentul citirii Evangheliei, ÎPS Andrei a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre discreția omului care face bine:

La final Părintele Mitropolit l-a ridicat pe părintele Petru Mărginean la rangul de iconom și a oferit diplome de aleasă cinstire celor care au contribuit la ridicarea bisericii.

Biserica din Șator deservește cele aproximativ 40 de familii ce locuiesc în blocurile din apropiere și este rodul unei făgăduințe făcute de pr. Petru Mărginean într-o împrejurare dificilă din viața sa. Pentru că puținii credincioși ai acestei parohii, majoritatea cu posibilități materiale reduse, n-ar fi putut să ridice de unii singuri această biserică, în punerea în aplicare a făgăduinței pr. Mărginean s-au implicat credincioșii din satele și orașele vecine.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfințirea și inaugurarea noului sediu al protopopiatului Gherla

Sfințirea și inaugurarea noului sediu al protopopiatului Gherla

Noul sediu al protopopiatului Gherla a fost sfințit și inaugurat sâmbătă, 24 septembrie 2016, în ziua de pomenire a Sfântului Siluan Athonitul. Binecuvântarea noului imobil, situat pe strada 1 Decembrie 1918, a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Andrei, de la ora...

Târnosirea bisericii din Crișeni

Târnosirea bisericii din Crișeni

Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, va sfinți în duminica a 18-a după Rusalii noua biserică a parohiei Crișeni din protopopiatul Turda. Sfântul locaș de închinăciune, ocrotit de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, va fi târnosit înaintea...