Biserica parohiei sălăjene Trestia, resfințită de Preasfințitul Petroniu

de | nov. 3, 2019

Preasfințitul Părinte Petroniu, episcopul Sălajului, a binecuvântat duminică, 3 noiembrie 2019, lucrările efectuate la lăcașul de cult din parohia Trestia, Protopopiatul Jibou.

După slujba de resfințire, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat părintele Dan Dregan, protopopul Jiboului și  părintele Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei. La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Gelu Damșa, în semn de apreciere a eforturilor și a activității desfășurate în parohie. De asemenea, au fost acordate diplome de apreciere celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la această biserică.

Localitatea Trestia a fost atestată documentar, pentru prima dată, în anul 1336, sub numele de Kumlustihuc. În anul 1733, satul apare sub denumirea românească de Trestia. La această dată, localitatea avea o biserică de lemn acoperită cu șindrilă și o casă parohială. În anul 1907, biserica veche a fost demolată, urmând ca în anul 1913 să fie dărâmată și casa parohială. Lucrările de edificare a lăcașului de cult actual au demarat în anul 1908, s-au finalizat doi ani mai târziu și în anul 1959 biserica a fost târnosită. Între anii 2010-2019, preotul paroh împreună cu credincioșii au derulat o serie de lucrări pentru înfrumusețarea bisericii și a casei parohiale. Astfel lăcașul de cult a fost pictat în tehnica frescă, iconostasul a fost restaurat și s-a confecționat mobilierul bisericesc si a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe. În exterior, biserica a fost tencuită în terasit, iar acoperișul recondiționat.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Părintele Ioan Dâmbu, Cetăţean de onoare al comunei Zagra

Părintele Ioan Dâmbu, Cetăţean de onoare al comunei Zagra

Duminică, 21 iulie 2024, comunitatea euharistică din Zagra l-a primit pe noul său păstor duhovnicesc, în persoana Părintelui Vălean Ioan Grigore, după ce Părintele Ioan Dâmbu s-a pensionat, începând cu data de 1 iulie, în urma unei slujiri de aproape jumătate de veac...

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în filia Purcăreț

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în filia Purcăreț

Duminică, 21 iulie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Purcăreț, filie a Parohiei Lemniu, din Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat slujba de reîntemeiere a Sfintei Mese, ca urmare a...

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împlinește luni vârsta de 73 de ani. Preafericirea Sa se află în al 17-lea an de patriarhat, având peste trei decenii de slujire arhierească. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este originar din satul Dobrești,...

Târnosirea bisericii din localitatea Poiana Onții

Târnosirea bisericii din localitatea Poiana Onții

Sâmbătă, 20 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Poiana Onții, filie a Parohiei Bezded, din Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfinții...