Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Comșești a fost sfințită de ÎPS Părinte Andrei

de | iul. 16, 2017

Biserica nouă a parohiei Comșești din protopopiatul Turda a fost sfințită astăzi, în duminica a 6-a după Rusalii, de Mitropolitul Clujului, în prezența a sute de credincioși.

Locașul de cult a fost construit începând cu anul 2003  la dorința expresă a comunității parohiale și poartă hramul „Pogorarea Sfantului Duh”.

Slujba de tarnosire a fost urmată de Sfânta Liturghie oficiată în sobor de preoți și diaconi, în  cadrul căreia Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit cuvântul de învățătură, despre Hristos, tămăduitorul sufletelor și al trupurilor.

AUDIO:

Tot evanghelia de astăzi ne arată că bolile trupești depind în mare măsură de starea sufletească a omului care pătimește.

Programul liturgic s-a încheiat cu premierea tuturor celor care s-au implicat in edificarea bisericii si finalizarea lucrarilor noului locas de cult din Comșești.

Preotul paroh Ioan Dănuț Rad a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor iar diplome de aleasa cinstire le-au fost oferite primarului, consiliului parohial si tuturor celor care au contribuit la frumoasa edificare din parohia Comșești.

Atestată documentar din timpul lui Matei Corvin, parohia ortodoxă Comșești din Protopopiatul Turda mai are o biserică de lemn construită în jurul anilor 1800.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Amintiri despre Mitropolitul Bartolomeu, lansată la Cluj

Amintiri despre Mitropolitul Bartolomeu, lansată la Cluj

Vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu a fost evocat joi, 13 octombrie 2016, la Cluj printr-un eveniment editorial ce s-a desfășurat la Sediul Uniunii Scriitorilor Români, Filiala Cluj. Amintiri despre Mitropolitul Bartolomeu Anania, cea mai nouă carte semnată...

Preoții din Protopopiatul Năsăud, în conferință

Preoții din Protopopiatul Năsăud, în conferință

Conferința de toamnă a preoților din Protopopiatul Năsăud a debutat la ora 10:00, cu o slujbă de  Te-Deum, ce a fost oficiată  în biserica cu hramul „Schimbarea la Față” din Sîngeorz-Băi. Conferința s-a desfășurat la Centrul pentru tineret din Sîngeorz-Băi și a fost...

Liturghie Arhierească la biserica „Bunavestire” din Baia Mare

Liturghie Arhierească la biserica „Bunavestire” din Baia Mare

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereul vicar al Episcopiei Maramureșului, a oficiat duminică, 9 octombrie 2016, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu hramul „Bunavestire” din Baia Mare. Din soborul slujitor au făcut parte pr. prof. univ. dr....