Biserica redă circuitului cultural un palat, al doilea ca valoare a proiectului de restaurare după Palatul Patriarhiei

de | iul. 10, 2022

La Sighetu Marmației a avut loc duminică inaugurarea Centrului Cultural-Pastoral „Sf. Iosif Mărturisitorul” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Valoarea proiectului de reabilitare din fonduri europene (5 milioane euro) este a doua ca mărime în Patriarhia Română, după costurile restaurării Palatului Patriarhiei din Capitală.

Programul zilei a început la Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” cu Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al eparhiei.

După slujbă, clericii și credincioșii au mers în procesiune pe Bulevardul Iuliu Maniu până la Centrul Cultural-Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul”.

După Rugăciunea de binecuvântare a avut loc ceremonia tăieri panglicii, la care au participat cei implicați în proiect și reprezentanții autorităților.

Biserica redă circuitului cultural un palat, al doilea ca valoare a proiectului de restaurare după Palatul Patriarhiei
Părintele Episcop Iustin a binecuvântat palatul din Sighetu Marmației duminică, 10 iulie 2022. Foto: Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Părintele Episcop Iustin a binecuvântat clădirea, apoi participanții au vizitat palatul.

A urmat, apoi, în Sala Festivă „Episcop Dr. Vasile Stan” din incinta palatului, un concert al Coralei „Arhanghelii” și discursurile autorităților centrale, județene și locale, precum și ale unor specialiști și reprezentanți ai firmei care a realizat restaurarea.

Evenimentul din Sala Festivă a fost moderat de Părintele Bogdan Gavra, consilier la Sectorul social-filantropic al eparhiei și managerul proiectului.

Biserica redă circuitului cultural un palat, al doilea ca valoare a proiectului de restaurare după Palatul Patriarhiei
Inaugurarea Centrului Cultural-Pastoral „Sf. Iosif Mărturisitorul” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului s-a încheiat duminică, 10 iulie 2022, cu un concert și discursuri. Foto: Episcopia Maramureșului și Sătmarului

În încheiere, Preasfințitul Părinte Iustin le-a acordat distincții și diplome tuturor celor implicați în realizarea proiectului.

Biserica redă circuitului cultural un palat, al doilea ca valoare a proiectului de restaurare după Palatul Patriarhiei
Episcopul Iustin le-a oferit diplome tuturor celor implicați în proiectul de reabilitare a palatului inaugurat duminică, 10 iulie 2022. Foto: Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Palatul Cultural din Sighetu Marmaţiei, fostă reședință episcopală, a fost prima construcție din Imperiul Austro-Ungar la care s-a folosit beton armat. Are 110 ani vechime și se află pe lista monumentelor istorice.

„Prin ce s-a făcut, clădirea ajunge un reper de restaurare şi asta este important astăzi în ţară, fiindcă, din păcate, din bugetul naţional avem prea puţine exemple de acest gen”, a declarat arhitectul Guttmann Szobolcsi, şeful proiectului de reabilitare, la încheierea proiectului.

Fiecare sală a primit un nume. La primul nivel sunt nume de voievozi, la al doilea sunt nume de ierarhi care au păstorit în Maramureş, iar la al treilea nivel sunt nume de oameni de cultură.

Palatul cuprinde o sală cu cabine pentru translatori, săli de expoziție și un muzeu, unde se vor organiza activități în parteneriat cu alte instituții.

Foto credit: Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Sursa: basilica.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca

Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca

Clujenii sunt invitați să participe duminică, 23 iunie 2024, la tradiționala Procesiune de Rusalii organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca. Evenimentul continuă o veche tradiţie din Ardeal ce are în centrul ei rugăciunea pentru mediul înconjurător şi pentru...