De mai bine de două veacuri, Biserica „Sfânta Treime”, cunoscută de clujeni drept Biserica din Deal, rămâne un reper al credinței ortodoxe în inima Clujului. Zidită din dorința românilor de a avea un loc al rugăciunii proprii, biserica a fost, vreme îndelungată, singurul lăcaș ortodox din cetate și un punct de sprijin pentru comunitate în momente decisive ale istoriei.
Pe aici au trecut mari ierarhi și mărturisitori ai credinței, precum Sfântul Ierarh Andrei Șaguna sau Sfântul Preot Mărturisitor Liviu Galaction, iar între zidurile ei s-au rostit rugăciuni, s-au luat hotărâri și s-au adunat speranțe.
Astăzi, la peste 230 de ani de la ridicarea sa, Biserica „Sfânta Treime” continuă să fie nu doar un monument al trecutului, ci o comunitate vie și prezentă, în care credința se prelungește firesc în grija față de aproapele. Rugăciunea și ajutorarea semenilor merg aici împreună, iar istoria slujirii se continuă prin proiecte concrete, dedicate celor aflați în nevoie.
Dintre acestea, unul dintre cele mai vizibile și mai grăitoare este cantina socială a parohiei.
Povestea cantinei sociale „Sfântul Ioan cel Milostiv”
În viața Parohiei „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca, slujirea liturgică și grija față de aproapele au mers dintotdeauna împreună. Din această înțelegere a misiunii Bisericii – ca loc al rugăciunii, dar și al milei lucrătoare – s-a născut Cantina socială „Sfântul Ioan cel Milostiv”, un proiect care a crescut firesc, pas cu pas, adaptându-se nevoilor reale ale oamenilor.
La început, cantina a fost gândită ca un spațiu în care persoanele aflate în dificultate puteau veni pentru a primi și a servi masa de prânz la sediu. Pentru unii, acest lucru însemna nu doar hrană, ci și un moment de liniște, de dialog și de comuniune. Ulterior, ținând cont de situațiile diferite ale beneficiarilor, parohia a introdus și posibilitatea ca masa să fie oferită sub formă de pachet, pentru cei care preferau sau aveau nevoie să o ducă acasă.
Momentul de cotitură a venit odată cu pandemia, când beneficiarii nu au mai putut veni la cantină. În fața acestei realități, comunitatea parohială a luat o decizie esențială: să nu întrerupă ajutorul. Cu sprijinul voluntarilor și al binefăcătorilor, masa de prânz a început să fie dusă la domiciliul beneficiarilor, pentru a-i proteja pe cei vârstnici și bolnavi și pentru a le oferi, în continuare, sprijinul necesar.
Ceea ce a început ca o soluție temporară s-a dovedit a fi o nevoie permanentă. Cererea a fost mare, iar printre beneficiari s-au aflat numeroase persoane care, din motive de sănătate sau de vârstă, nu se pot deplasa nici astăzi. Astfel, parohia a decis să permanentizeze acest serviciu, transformând livrarea mesei la domiciliu într-o componentă stabilă a activității cantinei.
În prezent, cantina socială „Sfântul Ioan cel Milostiv” oferă masa de prânz de luni până vineri pentru 25 de persoane, iar grija față de cei aflați în nevoie s-a extins dincolo de comunitatea parohială. O dată pe săptămână, joia, cantina pregătește masă caldă pentru 50 de persoane internate la Centrul Social de Urgență, instituție aflată în subordinea Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
Ocrotitorul acestei lucrări este Sfântul Ioan cel Milostiv, patriarh al Alexandriei în secolul al VII-lea, cunoscut pentru grija sa neobosită față de săraci, bolnavi, văduve și orfani. Alegerea sa ca patron spiritual nu este întâmplătoare: viața și faptele sale sunt modelul care inspiră această lucrare de milostenie.
Cantina socială nu înseamnă doar hrană caldă. Ea este expresia unei comunități vii, în care credința se transformă în faptă, iar solidaritatea devine mod de viață. Prin implicarea personalului, a voluntarilor și a celor care sprijină constant acest demers, Parohia „Sfânta Treime” aduce alinare, speranță și demnitate celor care au cea mai mare nevoie de ele.
Casa de oaspeți „Sfântul Ilie” – un adăpost al speranței lângă spitalele Clujului
Așezat în centrul municipiului Cluj-Napoca, în imediata apropiere a clinicilor universitare, complexul parohial al Bisericii „Sfânta Treime” a devenit, în timp, un loc al întâlnirii dintre rugăciune și ajutorul concret. Observând realitățile din jur – mașini cu numere din alte județe parcate în zona spitalelor și însoțitori ai bolnavilor nevoiți să-și petreacă nopțile în autoturisme – comunitatea parohială a înțeles că este nevoie de un răspuns.
Astfel, odată cu reabilitarea imobilului în care funcționează cantina socială, au fost amenajate patru camere cu baie proprie, cu o capacitate totală de 12 locuri, destinate găzduirii temporare gratuite a bolnavilor și a aparținătorilor acestora care vin la spitalele din Cluj-Napoca. Spațiul a fost gândit ca un loc al liniștii, al decenței și al refacerii, oferind condiții optime de cazare într-un mediu primitor.
Serviciile Casei de oaspeți sunt gratuite, iar accesul se face prin intermediul paginii de internet a parohiei, prin e-mail, telefon sau direct, prin prezența la sediul complexului parohial. Funcționarea acestui proiect se sprijină pe resursele proprii ale parohiei, pe implicarea comunității parohiale și pe sprijinul binefăcătorilor.
Proiectul funcționează din 1 august 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului iar până în prezent sute de persoane – bolnavi și aparținători – au beneficiat de găzduire. Oaspeții au venit din întreaga țară: Iași, Timișoara, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Drobeta-Turnu Severin, Sibiu, Baia Mare, Oradea. Cei cazați pot servi, de asemenea, masa de prânz la cantina socială a parohiei, completând astfel sprijinul oferit.
Casa de oaspeți „Sfântul Ilie” este parte a unui ansamblu mai larg de servicii sociale desfășurate în mod legal și organizat, parohia având calitatea de furnizor de servicii sociale, recunoscută de autoritățile competente. Dincolo de cadrele administrative, însă, acest proiect rămâne o lucrare de suflet: un loc unde oboseala capătă odihnă, iar neliniștea – mângâiere.
Casa de oaspeți poartă numele Sfântului Proroc Ilie, o alegere cu profundă încărcătură simbolică și istorică. Denumirea cinstește memoria primului preot al parohiei, parintele Ilie Fulea, trecut la cele veșnice in anul 1828 si înmormântat in fata Sfântului Altar, pentru care, conform unei vechi donații păstrate în arhiva parohială, se înalță anual rugăciuni la sărbătoarea Sfântului Ilie. În același timp, Sfântul Proroc Ilie este un reper de nădejde și întărire: cel care a înmulțit făina și untdelemnul în Sarepta Sidonului, care a înviat pe fiul văduvei și care a fost ridicat la cer într-un car de foc – un mesaj de speranță pentru cei aflați în suferință și încercare.
Prin această inițiativă, Parohia „Sfânta Treime” arată că misiunea Bisericii nu se oprește la zidurile sfântului lăcaș, ci se prelungește firesc în viața oamenilor, acolo unde durerea cere sprijin, iar speranța are nevoie de un adăpost.
Îngrijirea la domiciliu „Dreptul Simeon” – grija pentru vârstnici, dusă până la pragul casei
Într-o societate în care aproape 20% din populația României a depășit vârsta de 65 de ani, iar singurătatea și fragilitatea vârstei a treia devin tot mai vizibile, membrii parohiei „Sfânta Treime”, coordonați de preoții ei, au decis să răspundă concret acestei realități. În contextul în care anul 2023 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice”, parohia, în calitate de furnizor de servicii sociale, a inițiat un nou proiect dedicat seniorilor.
Astfel, a fost înființată Unitatea de Îngrijire la Domiciliu „Dreptul Simeon”, care a primit licența de funcționare nr. 6134 din 12 decembrie 2023, emisă de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Scopul acestui serviciu este de a îmbunătăți calitatea vieții persoanelor vârstnice, oferindu-le sprijinul necesar pentru a putea rămâne în propriul cămin, păstrându-și demnitatea și, pe cât posibil, independența.
Serviciul de îngrijire la domiciliu se adresează persoanelor vârstnice din municipiul Cluj-Napoca, pentru care a fost stabilit un anumit grad de dependență. Beneficiarii pot fi atât persoane cu autonomie redusă – mentală, corporală sau locomotorie –, cât și persoane care își păstrează parțial independența, dar au nevoie de sprijin regulat pentru activitățile zilnice. Serviciul acoperă o gamă largă de situații, de la persoane care necesită supraveghere permanentă, până la cele care au nevoie de ajutor punctual pentru igienă, menaj sau activități instrumentale ale vieții cotidiene.
Prin acest proiect sunt oferite servicii sociale de bază, precum igiena corporală, îmbrăcarea, hrănirea, mobilizarea, comunicarea, dar și servicii instrumentale: prepararea sau livrarea hranei, cumpărături, menaj, însoțirea în mijloacele de transport, facilitarea accesului la servicii medicale, companie și activități de petrecere a timpului liber. Sprijinul se extinde și asupra familiilor sau îngrijitorilor, prin consiliere și orientare, contribuind la prevenirea izolării și a instituționalizării premature.
Accesarea serviciului se face la solicitarea persoanei vârstnice, a reprezentantului legal sau, după caz, din oficiu, prin depunerea unei cereri scrise la sediul serviciului. Prin această inițiativă, parohia își asumă nu doar o pastorație a vârstnicilor, ci și o slujire concretă, adaptată nevoilor reale ale comunității.
Lunar beneficiază de acest serviciu aproximativ 20 de persoane.
Unitatea de Îngrijire la Domiciliu „Dreptul Simeon” vine să completeze, în mod firesc, ansamblul proiectelor sociale ale Parohiei „Sfânta Treime”, alături de cantina socială și Casa de oaspeți, demonstrând că grija Bisericii nu se oprește la altar, ci continuă în casele oamenilor, acolo unde suferința, singurătatea și nevoia cer prezență, răbdare și iubire lucrătoare.
Ocrotitorul proiectului, Dreptul Simeon, nu este ales întâmplător. Personaj al Noului Testament, el este model al înțelepciunii vârstei înaintate, al credinței și al răbdării. „Omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu… şi Duhul Sfânt era asupra lui” (Luca 2, 25). Dreptul Simeon Îl recunoaște pe Mesia în Pruncul Iisus și Îl mărturisește ca „Lumină spre descoperire neamurilor”, devenind astfel simbol al speranței, al așteptării împlinite și al sensului profund al bătrâneții trăite în Dumnezeu.
Serviciul de Asistență Comunitară „Sfânta Treime” – sprijin pentru incluziune și demnitate
În completarea proiectelor sociale deja existente, Parohia Ortodoxă „Sfânta Treime” desfășoară și Serviciul de Asistență Comunitară „Sfânta Treime”, un demers care extinde grija Bisericii dincolo de ajutorul punctual, către sprijinul pe termen mediu și lung al persoanelor aflate în situații de dificultate. Serviciul este organizat în mod legal și acreditat de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Activitatea acestui serviciu se fundamentează pe mesajul biblic al iubirii aproapelui și pe convingerea că filantropia creștină nu se reduce la gesturi izolate, ci presupune o implicare constantă, menită să prevină marginalizarea și excluderea socială. Principiile care stau la baza intervenției sunt respectarea demnității persoanei umane, solidaritatea creștină și legătura firească dintre viața spirituală și ajutorarea concretă.
Scopul Serviciului de Asistență Comunitară „Sfânta Treime” este de a preveni, limita sau înlătura efectele unor situații de dificultate – temporare sau permanente – care pot conduce la marginalizare socială. Intervenția este orientată către creșterea incluziunii sociale, atât la nivel individual, cât și familial sau comunitar.
În acest sens, serviciul oferă o gamă largă de servicii sociale, adaptate nevoilor reale ale beneficiarilor: informare și consiliere privind drepturile sociale, prevenirea și combaterea comportamentelor de risc, sprijin pentru integrarea sau reintegrarea socială și familială, precum și activități de educație extracurriculară – educație pentru sănătate, prevenirea bolilor transmisibile, combaterea consumului de alcool, droguri sau tutun, educație civică și dezvoltarea abilităților necesare unei vieți independente.
De asemenea, Serviciul de Asistență Comunitară sprijină beneficiarii în facilitarea accesului pe piața muncii și la o locuință, colaborează cu serviciile publice de asistență socială și cu autoritățile locale, oferă suport pentru procurarea actelor de identitate și desfășoară activități de colectare și distribuire de ajutoare materiale și alimentare. O atenție deosebită este acordată prevenirii izolării sociale, prin acompaniere, consiliere și promovarea participării la activități culturale, artistice, sportive sau de voluntariat.
Beneficiarii acestui serviciu sunt persoanele, familiile și grupurile aflate în situații de dificultate, comunitățile expuse riscului de marginalizare sau excluziune socială, dar și comunitatea largă, prin acțiuni de conștientizare, sensibilizare și mediere socială. Prin acest proiect, Parohia „Sfânta Treime” își afirmă rolul de partener activ al comunității, contribuind la construirea unei societăți mai solidare, în care sprijinul este oferit cu responsabilitate, discreție și respect față de om.
Conferințele culturale și misiunea educațională – o tradiție vie în inima comunității
Așezată în imediata vecinătate a universităților și a instituțiilor academice, Biserica „Sfânta Treime” și-a asumat, de-a lungul timpului, un rol activ și constant în viața culturală a orașului. Din această poziționare firească s-a născut o tradiție a serilor culturale, care îmbină reflecția, dialogul și întâlnirea dintre Biserică și comunitate.
De mai mulți ani, în biserică se desfășoară conferințe culturale lunare, dedicate unor teme de interes religios, istoric, cultural și social, precum și omagierii unor personalități care au marcat viața spirituală, culturală sau academică. Aceste întâlniri sunt gândite ca spații de dialog și aprofundare, în care credința se întâlnește cu gândirea, iar tradiția cu preocupările contemporane.
În cadrul acestor seri culturale sunt organizate frecvent și lansări de carte, întâlniri cu autori, teologi, istorici sau oameni de cultură, contribuind la consolidarea unui climat de deschidere intelectuală și la promovarea valorilor autentice. Astfel, biserica devine nu doar loc al rugăciunii, ci și spațiu al cuvântului rostit și scris, al întâlnirii dintre idei și conștiințe.
Aceeași grijă pentru formarea omului se regăsește și în componenta educațională a activităților parohiei. În cadrul centrului social-filantropic și educațional, funcționează un program after-school, desfășurat zilnic, de luni până vineri, destinat copiilor din parohie și din școlile aflate pe teritoriul acesteia. Pentru acest scop a fost amenajat un spațiu adecvat, în care elevii pot veni să-și pregătească temele sub supravegherea cadrelor didactice și a voluntarilor.
Programul include și meditații școlare, în special pentru elevii care se pregătesc pentru examenele de Evaluare Națională sau Bacalaureat, la discipline precum limba și literatura română, matematică, limbi străine – engleză și germană –, dar și la alte materii necesare. Pe lângă sprijinul educațional, copiii sunt implicați în activități recreative și ateliere formative: ateliere de lectură, de oratorie, de teatru și alte activități menite să le dezvolte încrederea, creativitatea și capacitatea de exprimare.
Un alt reper important al misiunii educaționale îl reprezintă Școala de vară, organizată în fiecare an, pe perioada vacanței de vară, de către Parohia „Sfânta Treime”. Programul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani și are ca obiectiv oferirea unui cadru sigur, prietenos și formativ, în care timpul liber să fie valorificat prin activități educative și recreative.
În cadrul Școlii de vară, copiii sunt implicați în jocuri de grup, activități sportive, explorări în lumea poveștilor și vizite la obiective cultural-istorice, toate acestea fiind gândite pentru a stimula curiozitatea, spiritul de echipă și bucuria de a învăța. Prin acest program, parohia își continuă preocuparea pentru formarea armonioasă a copiilor, oferindu-le nu doar informație, ci și experiențe care cultivă valori, relații și încredere.
Prin aceste inițiative culturale și educaționale, Parohia „Sfânta Treime” își asumă o misiune care depășește cadrul strict liturgic: aceea de a contribui la formarea intelectuală, morală și spirituală a comunității, în special a tinerilor și a copiilor. Conferințele, lansările de carte și programele educaționale conturează o lucrare coerentă, în care Biserica rămâne un reper de stabilitate, dialog și speranță într-o societate aflată în continuă schimbare.
Campaniile umanitare – sărbătorile transformate în prilej de dăruire
În viața comunității Parohiei „Sfânta Treime”, marile sărbători creștine nu sunt doar momente de bucurie liturgică, ci și ocazii concrete de solidaritate. De-a lungul anilor, parohia a dezvoltat un proiect social dedicat sprijinirii persoanelor nevoiașe cu prilejul marilor sărbători – Învierea Domnului (Paștile) și Nașterea Domnului (Crăciunul) – precum și la începutul anului școlar, transformând sărbătoarea în faptă.
Cu ocazia Sărbătorii Paștilor, sunt oferite cadouri persoanelor vârstnice din parohie și din centre sociale, gesturi menite să aducă alinare, atenție și sentimentul că nu sunt uitați. La Crăciun, atenția se îndreaptă în special către copiii din familii nevoiașe și din centrele de plasament, care primesc daruri menite să le aducă bucurie și speranță.
De asemenea, la începutul anului școlar, parohia vine în sprijinul copiilor aflați în dificultate, oferindu-le ghiozdane echipate cu rechizite, dar și îmbrăcăminte, pentru ca drumul lor educațional să înceapă cu mai multă încredere și demnitate.
Un exemplu grăitor al acestor inițiative este campania de Crăciun 2025, intitulată „Dăruiește celor nevoiași – să facem împreună o bucurie”. Prin implicarea comunității parohiale și a binefăcătorilor, au fost adunate alimente neperisabile, haine de iarnă, produse de igienă, jucării și donații financiare, transformate apoi în sprijin concret pentru cei aflați în nevoie.
În cadrul acestei campanii, 50 de copii au primit haine și încălțăminte de iarnă, dulciuri și jucării, iar 70 de persoane au beneficiat de pachete cu alimente de bază. Dincolo de cifre, fiecare pachet a însemnat o mână întinsă, un semn de grijă și o confirmare că bucuria sărbătorii poate fi împărtășită.
Prin aceste campanii umanitare, Parohia „Sfânta Treime” cultivă un spirit al responsabilității și al comuniunii, în care credința se traduce în gesturi simple, dar esențiale. Astfel, Paștile și Crăciunul își păstrează sensul profund, rămânând sărbători vii în inimile celor care dăruiesc și ale celor care primesc.
Biserica „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca – istoria unei mărturisiri de credință
Așezată pe strada Bisericii Ortodoxe nr. 10 și cunoscută de clujeni sub numele de Biserica din Deal, Biserica Sfânta Treime este cea mai veche biserică ortodoxă din municipiul Cluj-Napoca și un monument istoric care păstrează memoria credinței românești din cetate.
Ridicată în anul 1795, cu sprijinul negustorilor macedo-români și al românilor din Cluj, biserica a luat naștere dintr-o dorință profundă: aceea de a avea un loc de rugăciune propriu, într-o vreme în care ortodocșii erau nevoiți să meargă până la Someșeni pentru a participa la slujbe. Prima Sfântă Liturghie a fost săvârșită la Nașterea Domnului din 1796, de către preotul Ilie Fulea.
Timp de 136 de ani, Biserica „Sfânta Treime” a fost singura biserică ortodoxă din Cluj, devenind nu doar un lăcaș de cult, ci și un adevărat centru de viață spirituală, culturală și națională. Aici s-au adunat românii în momentele grele și decisive ale istoriei: la procesul memorandiștilor, dar și la plecarea delegației clujene spre Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918.
În acest lăcaș au avut loc evenimente bisericești de mare importanță: în 1811 a fost instalat episcopul Vasile Moga, iar în 1921 a fost întronizat episcopul Nicolae Ivan. Între 1921 și 1933, Biserica din Deal a avut statut de catedrală episcopală.
De-a lungul timpului, în această biserică au slujit sau au fost legați de viața ei doi sfinți ai Bisericii Ortodoxe Române: Sfântul Ierarh Andrei Șaguna și Sfântul Preot Mărturisitor Liviu Galaction. Tot aici și-a pus amprenta jertfa unor preoți mărturisitori, între care se remarcă Florea Mureșanu, fost paroh al bisericii.
După ample lucrări de restaurare, încheiate în anul 2010, biserica a intrat într-o nouă etapă a existenței sale. Astăzi, Biserica „Sfânta Treime” nu este doar un monument al trecutului, ci inima unei comunități vii, în care credința se continuă firesc prin slujire, cultură, educație și filantropie.
Slujitorii altarului, cântarea bisericii și viața liturgică de astăzi
Viața Bisericii „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca nu se sprijină doar pe un trecut bogat, ci se împlinește zilnic prin slujire, rugăciune și comuniune. Astăzi, parohia este păstorită de o echipă de preoți care continuă, cu discreție și responsabilitate, o tradiție de peste două secole. Preot paroh este Pr. Cristian Baciu, care ocupă și funcția de consilier bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, alături de dânsul slujește Pr. Florin-Cătălin Ghiț, preot slujitor al parohiei și redactor sef al revistei Renașterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Comunitatea se bucură, de asemenea, de prezența și experiența părintelui Ioan Jeler, fost protopop al Clujului timp de 30 de ani (1985–2015), care slujește în parohie încă din anul 1987.
Un loc aparte în viața bisericii îl ocupă cântarea corală, care are aici o tradiție veche și prestigioasă. În perioada în care Biserica din Deal a avut statut de catedrală episcopală (1921–1933), a funcționat permanent un cor bărbătesc, apoi mixt, cunoscut ca Corul Episcopiei Ortodoxe Române din Cluj, înființat la 8 martie 1921. Printre personalitățile care au sprijinit și condus activitatea corală se numără maestrul Gheorghe Dima, profesorii Vasile Petrașcu, Augustin Bena și Remus Florea, cel mai longeviv dirijor al corului.
După perioade dificile, marcate de anii regimului comunist, tradiția corală a fost reluată și păstrată. Astăzi, corul bisericii este condus de tenorul Florin Pop, contribuind la frumusețea slujbelor și la păstrarea unui nivel artistic ridicat al cântării bisericești.
Viața liturgică a parohiei este intensă și constantă. Zilnic, la ora 8:00, se săvârșește Sfânta Liturghie, iar seara, de la 17:00, Vecernia. Duminica și în zilele de sărbătoare, Sfânta Liturghie de la ora 10:00, iar seara Vecernia, Paraclisul Maicii Domnului și programul catehetic.
Un aspect deosebit al vieții parohiale îl reprezintă parteneriatul cu Colegiul Ortodox „Mitropolit Nicolae Colan”. Datorită apropierii școlii de biserică, elevii din ciclul primar participă frecvent la Sfânta Liturghie de dimineață, unde, pe rând, copiii dau răspunsurile liturgice și se împărtășesc, învățând de mici frumusețea slujbei și sensul trăirii credinței în comunitate.
Astfel, Biserica „Sfânta Treime” rămâne un spațiu viu, în care slujirea preoților, cântarea corului și participarea credincioșilor – de la cei mai mici la cei mai vârstnici – se împletesc într-o viață liturgică autentică, care dă sens și continuitate acestei vechi comunități ortodoxe din inima Clujului.
Privind în ansamblu, Biserica „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca se dezvăluie nu doar ca un monument al trecutului, ci ca un spațiu în care istoria continuă să rodească. Aici, credința mărturisită de înaintași, rugăciunea rostită de generații întregi și jertfa unor mari personalități ale Ortodoxiei românești se întâlnesc cu nevoile concrete ale prezentului. De la slujirea liturgică și frumusețea cântării bisericești, până la masa oferită celui flămând, adăpostul pentru cel aflat în suferință, grija față de vârstnici și formarea copiilor, toate alcătuiesc o lucrare unitară, vie și coerentă.
La peste două veacuri de la ridicarea sa, Biserica Sfânta Treime rămâne un loc al întâlnirii dintre cer și oameni, dintre memorie și responsabilitate, dintre rugăciune și faptă. Este dovada că o biserică veche nu înseamnă o biserică obosită, ci una care, ancorată în tradiție, știe să fie prezentă, atentă și lucrătoare în viața comunității. Astfel, Biserica din Deal continuă să fie o punte între veacuri și o mărturie vie că iubirea față de aproapele este, ieri ca și astăzi, cea mai puternică formă de credință trăită.
……………………………………………………
Pentru cei care doresc să afle mai multe detalii despre proiectele sociale sau să beneficieze de serviciile oferite, Parohia Ortodoxă Sfânta Treime pune la dispoziție un Birou de Asistență Socială, unde persoanele interesate pot primi informații și sprijin.
Program Biroul de Asistență Socială:
Luni – Vineri: 08:00 – 16:00
Telefon: 📞 0723 690 203
Adresă:
📍 Str. Bisericii Ortodoxe, nr. 10
Cluj-Napoca, jud. Cluj
Activitatea social-filantropică a parohiei poate fi susținută și prin donații, contribuind astfel la continuitatea proiectelor dedicate persoanelor aflate în nevoie.
Conturi pentru donații:
-
BCR – IBAN: RO76 RNCB 0106 0266 1116 0001
-
Banca Transilvania – IBAN: RO98 BTRL RONC RT06 0257 7801
CIF: 5909428
De asemenea, parohia poate fi sprijinită prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit, prin completarea Declarației 230, un gest simplu care se transformă în ajutor concret pentru cei vulnerabili.





























