Biserica „Sfânta Treime” din Pădureni-Țop, resfințită de Mitropolitul Clujului

de | iun. 4, 2022

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat sâmbătă, 4 iunie 2022, în mijlocul micii comunități ortodoxe din satul Pădureni (fost Țop), comuna Mintiu Gherlii, județul Cluj, cu prilejul resfințirii bisericii parohiale.

De la ora 8:30, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a săvârșit slujba de resfințire a bisericii cu hramul „Sfânta Treime”, restaurată și înfrumusețată în ultimii douăzeci de ani. La interior și exterior, lăcașul de cult a fost binecuvântat prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul și Marele Mir, iar în piciorul Sfintei Mese au fost așezate moaște de mucenici.

În continuare, în fața bisericii, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Gherla, preotul Iulian Paul Isip, directorul Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, preotul Bogdan Chiorean, preotul paroh Lorand-Emanuel Komives, precum și alți preoți invitați.

După citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți despre „marea importanță pe care o are biserica, ca lăcaș de închinăciune pentru creștini”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. La chinonic, cântăreața parohiei, doamna Maria Pop, a interpretat câteva pricesne.

La finalul slujbei, preotul paroh Emanuel-Lorand Komives a mulțumit Părintelui Mitropolit Andrei pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor implicați în restaurarea bisericii. În semn de prețuire, ierarhului i-a oferit o icoană cu Maica Domnului.

Pentru activitatea pastorală și administrativă, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a hirotesit sachelar, cu dreptul de a purta brâul albastru, pe parohul Lorand-Emanuel Komives, iar prim-epitropului parohiei, Dumitru Mălinaș, i-a acordat Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”. Totodată, membrii Consiliului și Comitetului parohial au primit diplome de aleasă cinstire, precum și alți binefăcători, în frunte directorul Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, pr. Bogdan Chiorean, și primarul comunei Mintiu Gherlii, Dumitru Oltean. De asemenea, ierarhul le-a oferit cărți duhovnicești tuturor copiilor prezenți.

La slujbă au fost prezente autorități locale, fiii satului și numeroși credincioși.

 

Scurt istoric

Biserica Ortodoxă „Sfânta Treime” din satul Pădureni (în trecut Ţop), comuna Mintiu Gherlii, a fost construită între anii 1929-1930, din bârnele bisericii vechi de lemn din Diviciorii Mari, fiind sfințită la data de 17 septembrie 1939, de Mitropolitul Nicolae Colan.

Între anii 1992-1996, biserica a fost restaurată capital și a fost împodobită cu pictură în tehnica ulei, realizată de către pictorul Spiridon Gâtu. Începând cu 2002, puţinii credincioşi ortodocşi din localitate, aproximativ 40 la număr, au înfrumuseţat în continuare lăcaşul de cult prin extinderea suprafeţei picturii interioare şi exterioare, confecționarea unui nou iconostas, schimbarea Sfintei Mese, în egală măsură consolidând structura bisericii şi înlocuind geamurile, uşile, pardoseala, dar şi acoperişul cu unul de tablă zincată.

Din luna aprilie 2021, Parohia misionară Pădureni este păstorită de preotul paroh Lorand-Emanuel Komives, care este și secretarul Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfințirea capelei mortuare din Budacu de Jos

Sfințirea capelei mortuare din Budacu de Jos

Marți, 26 noiembrie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din comuna Budacu de Jos, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul...