Biserica, numită și Catedrala din cartierul clujean Mănăștur, sfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei
Photo Credit To Darius Echim
Biserica, numită și Catedrala din cartierul clujean Mănăștur, sfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei

Biserica, numită și Catedrala din cartierul clujean Mănăștur, sfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei

Duminică, 20 ianuarie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din cartierul clujean Mănăștur. Cu acest prilej, Ierarhul a sfințit biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, cunoscută și sub numele de „Catedrala din Mănăștur”.

Începând ora 8:45 a fost săvârșită slujba de sfințire a bisericii, iar de la ora 10:00, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de 60 de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: vicarul eparhial – pr. Iustin Tira, protopopul de Cluj II – pr. Alexandru-Constantin Ciui, membrii ai Permanenței Consiliului Eparhial, protopopi din eparhie, alături de alți preoți invitați. La Sfânta Liturghie a participat și Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a ținut un cuvânt de învățătură, intitulat „Recunoștință”, în care a tălmăcit pilda evanghelică a celor 10 leproși.

„Recunoștința noastră ar trebui să se îndrepte în trei direcții: întâi către Dumnezeu, apoi către părinți și către dascăli, iar mai apoi către toți semenii noștri pentru că de unii singuri nu am putea face mare lucru și multe din cele ce avem li se datorează lor.

Recunoștința e o mare virtute și astăzi, ca și atunci, cred că e cam același procentul, cam 10% dintre oameni sunt recunoscători atunci când le faci bine.”, a spus IPS Andrei.

În cadrul slujbei, a fost hirotonit întru diacon teologul Dragoș Ionuț Socaciu.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, condus de dirijorul Florin Ardelean.

La finalul Sfintei Liturghii, parohul bisericii, părintele Vasile Raus a mulțumit Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei pentru prezență, iar credincioșilor pentru spinjinul oferit în ridicarea lăcașului de cult.

 

La slujbă au participat peste 7000 de credincioși, autoritățile locale și județene și oameni de cultură.

Distincții și diplome pentru ctitori și binefăcători

Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a acordat mai multe distincții și diplome. Astfel, pr. paroh Vasile Raus a primit Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române, preotul slujitor Vasile Bancoș a primit Crucea Arhiepiscopală, iar ceilalți doi preoți slujitori: pr. Nicolae Maja și pr. Radu Onac au fost ridicați la rangul de iconom stavrofor, cu dreptul de a purta cruce. De asemenea, diaconii parohiei: diac. Andrei Stoian și diac. Daniel Buruian au fost ridicați la rangul de arhidiacon.

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, Primarul Municipiului Cluj-Napoca, domnul Emil Boc, secretarul Primăriei Cluj-Napoca, doamna Aurora Roșca și prim-epitropul parohiei, domnul Dorel Marc, au primit Ordinul Centenar „Mihai Vodă”. Numeroși binefăcători și sprijinitori ai bisericii, care s-au implicat în zidirea acesteia, au primit distincții și diplome de aleasă cinstire, printre care și arhitectul bisericii, domnul Radu Spânu, care a primit Ordinul „Sfinții Martirii Năsăudeni”.

Istoric

Istoricul parohiei coboară până în anii 1920, când slujbele pentru românii din Mănăștur se oficiau la biserica Calvaria, situație care a durat până la Revoluția din 1989.

Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, închinată Eroilor Revoluției de la 1989, s-a zidit între anii 1990-2018 și este cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”.

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în data de 6 mai 1990 de către vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu, prin implicarea directă a preotului paroh Vasile Raus.

Proiectul bisericii i se datorează arhitectului Radu Spânu, purtând marca arhitecturii Catedralei Mitropolitane din Cluj, împrumutând, totodată, și unele detalii arhitecturale ale Catedralei „Sfântul Petru” din Roma.

În data de 19 iunie 1994, de Praznicul Rusaliilor, demisolul bisericii a fost sfințit de către vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania. Demisolul bisericii este împodobit cu pictură de tip frescă, realizată de studenții din cadrul secției Artă Sacră, a Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

În ultimii ani s-au finalizat lucrările la acoperiș, încălzire prin pardoseală de granit, finisajele exterioare, iar în 2018, în data de 7 ianuarie, IPS Andrei a binecuvântat lucrările și a oficiat prima Sfântă Liturghie în noua biserică. De asemenea, a fost zidit iconostasul, care a fost realizat în tehnica mozaic. În prezent, biserica, de dimensiuni impresionante, situată pe strada Primăverii din cartierul clujean Mănăștur, este pregătită de pictură, lucrându-se la finisajele interioare.

Biserica este păstorită de părintele paroh Vasile Raus, împreună cu părinții slujitori Vasile Bancoș, Nicolae Maja și Radu Onac și arhidiaconii Andrei Stoian și Daniel Buruian.

Mai multe fotografii găsiți AICI

Duminică, 20 ianuarie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 20 ianuarie 2019

Autor

Darius Echim

Absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În prezent, masterand al aceleiași unități de învățământ superior și student senator în Senatul Universității Babeș-Bolyai. Din ianuarie 2018 este corespondent Trinitas TV în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, fotograf și redactor-colaborator la Radio Renașterea.

Articole pe aceeași temă

Distribuie