Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Târgu Lăpuș, sfințită de cei doi ierarhi ai Maramureșului și Sătmarului

de | iul. 14, 2020

Credinciosii din Târgu Lăpuș s-au bucurat duminică, 12 iulie 2020, de prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului și a Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul. Cei doi ierarhi au târnosit biserica parohiei  cu hramul  „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, care a primit și cel de-al doilea hram Sfinții Martiri Brâncoveni.

După slujba de sfințire, ierarhii și soborul de slujitori au oficiat Sfânta Liturghie.

Răspunsurile liturgice au fost date în paralel de membrii coralei preoțești „Arhanghelii” a Episcopiei Maramureșului și Sătmarului și corul mixt ARMONIA, al parohiei.

La final, cei doi preoți slujitori au primit din partea chiriarhului ordinul PREOT NICOLAE GHERMAN, iar fostului preot paroh, i-a fost oferită Crucea Voievodală Maramureșeană, pentru cei 30 de ani de slujire ca protopop al Lăpușului. Totodată a fost oferit Ordinul Iustinian Arhiepiscopul și Medalia Omagială, părintelui conf. univ. dr. Daniel Buda, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu. Membrii consiliului parohial și binefăcătorii au primit diploma de vrednicie. Primarului orașului Târgu Lăpuș i-a fost oferit Ordinul Preot Nicolae Gherman pentru laici. De asemenea a mai fost oferit Ordinul Iustinian Arhiepiscopul familiei Călin și Anamaria Tuns, domnului Ioan fillip și familiei Radu și Ștefana Tuns.

Biserica a fost zidită între anii 1904-1912, prin jertfa materială a credincioșilor din Târgu Lăpuș și a fost târnosită în 2003 de către vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Iustinian și Preasfințitul Părinte Iustin, la acea vreme Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului.

De atunci și până în prezent biserica a mai trecut printr-un amplu proces de restaurare, consolidare și înfrumusețare.

În ultima vreme , începând cu luna iulie a anului 2014, o dată cu numirea și instalarea noului preot paroh, în persoana Pr. prof. dr. Andrei Baboșan, secondat din 2016 de Pr. Mihai Gheduțiu, cu sprijinul Consiliului parohial și al credincioșilor, biserica și patrimoniul parohial au traversat câteva etape de înfrumusețare.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii Ieud din Maramureșul Voievodal

Hramul Mănăstirii Ieud din Maramureșul Voievodal

Duminică, 4 mai 2025, a treia după Paști, a Mironosiţelor, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Mănăstirea cu hramurile „Sfinții Trei Ierarhi” și „Sfintele Femei Mironosițe” din localitatea Ieud, Protopopiatul Vișeu, județul...

Târnosirea bisericii Parohiei Ortodoxe Lazuri, județul Satu Mare

Târnosirea bisericii Parohiei Ortodoxe Lazuri, județul Satu Mare

Duminică, 27 aprilie 2025, a doua după Paști, a Sfântului Apostol Toma, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a târnosit biserica Parohiei Ortodoxe „Sfântul Apostol Toma” din localitatea Lazuri, Protopopiatul Satu Mare, după care a...

Izvorul Tămăduirii | Hramul Mănăstirii Rohia

Izvorul Tămăduirii | Hramul Mănăstirii Rohia

Vineri, 25 aprilie 2025, de sărbătoarea închinată Maicii Domnului – Izvorul Tămăduirii –, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, Protopopiatul Lăpuș, județul...

Vecernia celei de a doua Învieri la Catedrala Episcopală din Baia Mare

Vecernia celei de a doua Învieri la Catedrala Episcopală din Baia Mare

Duminică, 20 aprilie 2025, în ziua praznicului Învierii Domnului, Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare a fost din nou loc de adunare sfântă și de mărturisire a credinței. În a doua parte a zilei, de la ora 18:00, a fost oficiată slujba Vecerniei din ziua...