Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Târgu Lăpuș, sfințită de cei doi ierarhi ai Maramureșului și Sătmarului

de | iul. 14, 2020

Credinciosii din Târgu Lăpuș s-au bucurat duminică, 12 iulie 2020, de prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului și a Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul. Cei doi ierarhi au târnosit biserica parohiei  cu hramul  „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, care a primit și cel de-al doilea hram Sfinții Martiri Brâncoveni.

După slujba de sfințire, ierarhii și soborul de slujitori au oficiat Sfânta Liturghie.

Răspunsurile liturgice au fost date în paralel de membrii coralei preoțești „Arhanghelii” a Episcopiei Maramureșului și Sătmarului și corul mixt ARMONIA, al parohiei.

La final, cei doi preoți slujitori au primit din partea chiriarhului ordinul PREOT NICOLAE GHERMAN, iar fostului preot paroh, i-a fost oferită Crucea Voievodală Maramureșeană, pentru cei 30 de ani de slujire ca protopop al Lăpușului. Totodată a fost oferit Ordinul Iustinian Arhiepiscopul și Medalia Omagială, părintelui conf. univ. dr. Daniel Buda, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu. Membrii consiliului parohial și binefăcătorii au primit diploma de vrednicie. Primarului orașului Târgu Lăpuș i-a fost oferit Ordinul Preot Nicolae Gherman pentru laici. De asemenea a mai fost oferit Ordinul Iustinian Arhiepiscopul familiei Călin și Anamaria Tuns, domnului Ioan fillip și familiei Radu și Ștefana Tuns.

Biserica a fost zidită între anii 1904-1912, prin jertfa materială a credincioșilor din Târgu Lăpuș și a fost târnosită în 2003 de către vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Iustinian și Preasfințitul Părinte Iustin, la acea vreme Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului.

De atunci și până în prezent biserica a mai trecut printr-un amplu proces de restaurare, consolidare și înfrumusețare.

În ultima vreme , începând cu luna iulie a anului 2014, o dată cu numirea și instalarea noului preot paroh, în persoana Pr. prof. dr. Andrei Baboșan, secondat din 2016 de Pr. Mihai Gheduțiu, cu sprijinul Consiliului parohial și al credincioșilor, biserica și patrimoniul parohial au traversat câteva etape de înfrumusețare.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Corul Parohiei Chechiş – turneu în Italia şi Franţa

Corul Parohiei Chechiş – turneu în Italia şi Franţa

Vineri, 18 noiembrie 2022, Corul Parohiei Ortodoxe Chechiş, din Protopopiatul Baia Mare, dirijat de Vasile Moje, întreprinde, cu sprijinul Departamentului pentru românii de pretutindeni, un turneu în Italia şi Franţa. Ei vor susţine concerte de colinde strămoşeşti şi...

Sfânta Liturghie de hram la Catedrala din Sighetu Marmaţiei

Sfânta Liturghie de hram la Catedrala din Sighetu Marmaţiei

Marţi, 8 noiembrie 2022, când se cinsteşte în Biserica Ortodoxă „Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri”, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor Parohiei...