Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Bistrița, atentă la generația tânără

de | dec. 7, 2015

În perioada premergătoare sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, parohia „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Bistrița, prin implicarea preotului Ștefan Borodi, în colaborare cu părintele Tudor Mudure, inspector pentru tineret al județului Bistrița-Năsăud, a desfășurat un proiect intitulat sugestiv „Icoana-fereastră spre Dumnezeu”, pentru cele două clase „Sfântul Stelian” din cadrul școlii generale „Ștefan cel Mare” din Bistrița.

Astfel, fiecare elev a primit o icoană sfințită pentru a-și crea un loc de rugăciune acasă, apoi li s-a vorbit 12318261_1648340392096079_79821460_odespre importanța icoanelor în credința ortodoxă, fiecare icoană fiind o fereastră spre Dumnezeu și o prezență harică și energică a sfântului reprezentat în ea. Copiii au primit cu bucurie icoana și darurile aduse și și-au exprimat bucuria prin rugăciuni și colinde.

În ziua de Sfântul Nicolae, părintele inspector Tudor Mudure a fost invitat de preoții: Liviu Sugar, Ioan Pintea și Ștefan Borodi de la biserica „Sfintii Trei Ierarhi” de pe strada Alexandru Odobescu, la o seară duhovnicească în cadrul căreia le-a vorbit credincioșilor și tinerilor prezenți despre activitățile pe care le desfășoară la central pentru tineret „Ioan Bunea” din Sângeorz-Băi, centru inființat de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, special pentru catehizarea tinerilor. De asemenea, părintele a prezentat imagini și filmulețe din taberele organizate cu Asociația Tinerilor Ortodocși din județul Bistrița-Năsăud, precum și proiectele pe care le are în desfășurare în colaborare cu parohiile din Protopopiatul Bistrița.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Târnosirea bisericii din Crișeni

Târnosirea bisericii din Crișeni

Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, va sfinți în duminica a 18-a după Rusalii noua biserică a parohiei Crișeni din protopopiatul Turda. Sfântul locaș de închinăciune, ocrotit de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, va fi târnosit înaintea...

Târnosirea bisericii din Băiuţ, Maramureş

Târnosirea bisericii din Băiuţ, Maramureş

Azi, duminică, 18 septembrie 2016, cu începere de la ora 9,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba de târnosire a bisericii din Băiuţ, Protopopiatul Lăpuş, în fruntea unui sobor de 22 de preoţi slujitori şi diaconi, din care au făcut parte...

Sfințirea noului sediu al protopopiatului Gherla

Sfințirea noului sediu al protopopiatului Gherla

Noul sediu al protopopiatului Gherla va fi sfințit și inaugurat sâmbătă, 24 septembrie 2016, în ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Siluan Athonitul.  Binecuvântarea noului imobil, situat pe strada 1 Decembrie 1918, va fi săvârșită de la ora 10:30 de...

Resfințirea bisericii din Parohia Băbeni

Resfințirea bisericii din Parohia Băbeni

În duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Băbeni, Protopopiatul Jibou, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la locașul de cult în ultima perioadă. Evenimentul...