Biserica și Armata – conlucrare pentru reafirmarea misiunii jertfelnice

de | iun. 20, 2019 | Activități parohiale

Miercuri, 19 iunie 2019, preoți militari, alături de clerici care fac parte din Cercul Preoțesc Jucu, în frunte cu protopopul de Cluj I, părintele Dan Hognogi, au săvârșit o slujbă Te-Deum, în cadrul festivităților dedicate împlinirii a 80 de ani de la înființarea Depozitului 194 Armament și Muniție „Valea Prodăii” din Jucu.

Festivitățile dedicate acestei sărbători au început la ora 10:00, cu adunarea întregului personal participant la ceremonial și realizarea dispozitivului. A urmat darea onorului și a raportului de către comandantul Depozitului 194 Armament și Muniții „Valea Prodăii”, locotenent-colonel Florin Gheorghe Zirbo, precum și mesajul șefului Statului Major al Forțelor Terestre. Apoi a fost oficiată o slujbă Te-Deum, la care au participat atât preoți militari, cât și clericii care fac parte din Cercul Preoțesc Jucu. Invitați speciali au fost părintele protopop de Cluj I, Dan Hognogi și preacuviosul părinte Nicolae, strarețul Mănăstirii Nicula. Potrivit programului, au urmat o serie de alocuțiuni susținute de comandantul unității (lt.col. Florin Gheorghe Zirbo), reprezentantul administrației locale (primarul Valentin Dorel Pojar), reprezentanții eșaloanelor superioare (col. dr. Petru Pah, șeful de stat major al Infanteriei 4 Gemina), decanul de vârstă din rândul foștilor comandanți (col. în rezervă Ioan Buhai), prefectul județului Cluj (domnul dr. inginer Ioan Aurel Cherecheș). Au fost înmânate diplome și plachete, iar punctul culminant a fost marcat prin dezvelirea plăcii comemorative, dedicată împlinirii a 80 de ani de la înființarea unității. Au fost vizitate cazărmile unității, iar cei prezenți au participat la două expoziții, de pictură și pirogravură.

Scurt istoric al Depozitului 194 Armament și Muniții „Valea Prodăii”

Depozitul a luat ființă la 19 iunie 1939, sub numele „Depozitul de Muniții Valea Prodăii”. La 28 aprilie 1949, prin Ordinul Marelui Stat Major, acesta se transformă în Subdepozitul Regional Muniții nr 13. Își schimbă, din nou, numele la 15 iunie 1951, în Depozitul 13 Muniții, pentru ca în același an, în luna noiembrie, să fie transformat în Depozitul 688 Muniții. De-a lungul timpului a avut mai multe denumiri: Depozitul Regional 688 Muniții (începând cu 28 mai 1958), Depozitul Regional 175 Muniții (începând cu 10 ianuarie 1959), Subdepozitul Central 175 Muniții (începând cu 8 martie 1960). Actuala denumire a fost consacrată la 28 martie 1962, prin reorganizarea Subdepozitului 194 Muniții. La 19 martie 2018, Depozitului 194 Armament și Muniții i-a fost alipită denumirea onorifică „Valea Prodăii”, la propunerea Comisiei de Heraldică și denumiri M.Ap.N.

Pr. Cristian Marius FOCȘANU

 

Ultimele articole

Inima omului

Inima omului

După învățătura Sfinților Părinți, inima este centru duhovnicesc al tuturor darurilor Sfântului Duh și al tuturor faptelor bune, care își au sediul tot în inimă. Dacă punem străjer pe minte, adică gândul cel bun, el nu va lăsa să intre înăuntru păcatele celor cinci...

Tabăra de 1 iunie – „Maica Domnului, chipul sfânt al copilăriei”

Tabăra de 1 iunie – „Maica Domnului, chipul sfânt al copilăriei”

Copiii și voluntarii grupului parohial „Sfântul Cuvios David din Evvia” al parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca  au continuat tradiția taberei organizate de Ziua Copilului. Tema de anul acesta a fost „Maica Domnului, chipul sfânt al copilăriei”. După...

O nouă campanie de donare de sânge, în parohia clujeană Vâlcele

O nouă campanie de donare de sânge, în parohia clujeană Vâlcele

Vineri,  31 mai 2019,  un grup de credincioși ai parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vâlcele, Protopopiatul Cluj I, împreună cu preotul paroh Sorin Buș,  s-a  deplasat la Centrul de Transfuzie Sangvină Cluj, în vederea donării de sânge. La nivelul...

Sărbătoarea fiilor satului în Parohia clujeană Șoimeni

Sărbătoarea fiilor satului în Parohia clujeană Șoimeni

Evenimentele au început duminica , o2 iunie 2019,   la ora 10 cu Sfânta Liturghie oficiat de  Părintele Protopop Dan Hognogi,  dupa care  a  fost sfinţit monumentul eroilor . La slujba de  sfinţire au participat și alţi preoţi din parohiile vecine, precum și...

Drumeția îngerașilor

Drumeția îngerașilor

De doi ani, în parohia  ”Tuturor Sfinților”,  din Mănăștur s-a împământenit obiceiul de a organiza o excursie cu micii truditori de la cercul de pictură – ”Micul Iconar”. Ideea activității  îi aparține tânărului preot paroh Horea Petre, care a gândit-o ca pe o...

Cerc preoțesc în parohia Rebra

Cerc preoțesc în parohia Rebra

Preoții din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonați de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Duminica a 5-a după Paști în parohia Rebra din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, în prezența unui...