Biserica și Armata – conlucrare pentru reafirmarea misiunii jertfelnice

de | iun. 20, 2019

Miercuri, 19 iunie 2019, preoți militari, alături de clerici care fac parte din Cercul Preoțesc Jucu, în frunte cu protopopul de Cluj I, părintele Dan Hognogi, au săvârșit o slujbă Te-Deum, în cadrul festivităților dedicate împlinirii a 80 de ani de la înființarea Depozitului 194 Armament și Muniție „Valea Prodăii” din Jucu.

Festivitățile dedicate acestei sărbători au început la ora 10:00, cu adunarea întregului personal participant la ceremonial și realizarea dispozitivului. A urmat darea onorului și a raportului de către comandantul Depozitului 194 Armament și Muniții „Valea Prodăii”, locotenent-colonel Florin Gheorghe Zirbo, precum și mesajul șefului Statului Major al Forțelor Terestre. Apoi a fost oficiată o slujbă Te-Deum, la care au participat atât preoți militari, cât și clericii care fac parte din Cercul Preoțesc Jucu. Invitați speciali au fost părintele protopop de Cluj I, Dan Hognogi și preacuviosul părinte Nicolae, strarețul Mănăstirii Nicula. Potrivit programului, au urmat o serie de alocuțiuni susținute de comandantul unității (lt.col. Florin Gheorghe Zirbo), reprezentantul administrației locale (primarul Valentin Dorel Pojar), reprezentanții eșaloanelor superioare (col. dr. Petru Pah, șeful de stat major al Infanteriei 4 Gemina), decanul de vârstă din rândul foștilor comandanți (col. în rezervă Ioan Buhai), prefectul județului Cluj (domnul dr. inginer Ioan Aurel Cherecheș). Au fost înmânate diplome și plachete, iar punctul culminant a fost marcat prin dezvelirea plăcii comemorative, dedicată împlinirii a 80 de ani de la înființarea unității. Au fost vizitate cazărmile unității, iar cei prezenți au participat la două expoziții, de pictură și pirogravură.

Scurt istoric al Depozitului 194 Armament și Muniții „Valea Prodăii”

Depozitul a luat ființă la 19 iunie 1939, sub numele „Depozitul de Muniții Valea Prodăii”. La 28 aprilie 1949, prin Ordinul Marelui Stat Major, acesta se transformă în Subdepozitul Regional Muniții nr 13. Își schimbă, din nou, numele la 15 iunie 1951, în Depozitul 13 Muniții, pentru ca în același an, în luna noiembrie, să fie transformat în Depozitul 688 Muniții. De-a lungul timpului a avut mai multe denumiri: Depozitul Regional 688 Muniții (începând cu 28 mai 1958), Depozitul Regional 175 Muniții (începând cu 10 ianuarie 1959), Subdepozitul Central 175 Muniții (începând cu 8 martie 1960). Actuala denumire a fost consacrată la 28 martie 1962, prin reorganizarea Subdepozitului 194 Muniții. La 19 martie 2018, Depozitului 194 Armament și Muniții i-a fost alipită denumirea onorifică „Valea Prodăii”, la propunerea Comisiei de Heraldică și denumiri M.Ap.N.

Pr. Cristian Marius FOCȘANU

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Centenarul Marii Uniri în Parohia Berchieşu

Centenarul Marii Uniri în Parohia Berchieşu

Sâmbătă, 24 noiembrie, incepând cu ora 11,00 ,în biserica de lemn, monument istoric a parohiei cu hramul ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, copiii îndrumaţi de preotul paroh Vasile-Florin Negru, au cântat cântece şi imne cu tematică istorică şi patriotic....

Hramul bisericii parohiale din Vânători, protopopiatul Huedin

Hramul bisericii parohiale din Vânători, protopopiatul Huedin

Biserica parohială din Vânători, Protopopiatul Huedin, și-a serbat miercuri 21 noiembrie, de sărbătorea Intrării în biserică a Maicii Domnului, hramul. Cu această ocazie a fost săvârșită Sfanta Liturghie în sobor de preoți, din care au făcut parte: protopopul de...

Instalarea noului preot paroh al Parohiei Șoimeni

Instalarea noului preot paroh al Parohiei Șoimeni

Miercuri, 21 noiembrie 2018, în ziua de prăznuire a ,,Intrării în Biserică a Maicii Domnului” a avut loc la Biserica Parohiei Şoimeni, cu Hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Protopopiatul Ortodox Român Cluj I, instalarea noului preot paroh. La acest eveniment...