Bisericile de lemn din patrimoniul județului Cluj

de | mart. 18, 2021 | Documentare

Biserica din Aghireș Fabrici, jud. Cluj

În patrimoniul județului Cluj se regăsesc aproape 80 de biserici vechi de lemn, unele din secolul al XVII-lea incluse pe Lista Monumentelor Istorice. Mai mult de 30 de astfel de lăcașuri de cult păstrează pictura murală originală. Altele sunt valoroase prin frumusețea proporțiilor și a detaliilor de arhitectură. Există și câteva ansambluri de pictură parietală, de mare valoare plastică, bine păstrate.

O parte dintre aceste biserici vechi de lemn se află în proprietatea unor muzee și mănăstiri, altele aparțin unor sate care au înțeles valoarea lor și le-au restaurat, continuând să reprezinte o nestemată a comunității. Unele, însă, nu s-au bucurat de aceeași soartă și au intrat într-un con de umbră, ajungând uneori în ruină.

„Important este se ne bucurăm de ele, în ansamblul lor, și să încercăm, pe cât posibil, să găsim metode și resurse pentru a le conserva și restaura. Dacă acum o sută de ani numărul lor era dublu la nivelul județului Cluj, se poate ca peste 30-40 de ani unele dintre ele să piară, o dată la aproape 10 ani o biserică de lemn arde într-un incendiu sau este vândută, transferată, deci e un patrimoniu de care trebuie să avem grijă, chiar dacă numeric putem spune că stăm destul de bine”, afirmă Consuela Bendea, consultant artistic în arhitectură și artă tradițională la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

Toate aceste biserici sunt, în majoritatea cazurilor, amplasate în cimitirul satului, administrate de parohii și pot fi vizitate apelând la preotul locului. Le descoperim aici, la radio Renașterea, pas cu cu pas, în decursul a mai multor întâlniri, alături de Consuela Bendea.

„Aceste biserici sunt un adevărat tezaur și dacă nu suntem atenți, încet, încet dispare,” adaugă specialistul clujean.

Rubrică realizată în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj.

FOTO: Biserica din Aghireș Fabrici, jud. Cluj/ ARHIVA CJCPCT Cluj

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Bisericile de lemn din patrimoniul județului Cluj
Bisericile de lemn din patrimoniul județului Cluj
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/grigore-samboan/" target="_self">Grigore Sâmboan</a>

Grigore Sâmboan

absolvent al studiilor de Teologie și Jurnalism redactor radio Renașterea
Mai multe din Documentare
Mănăstirea „Schimbarea la Față” – Ilva Mare

Mănăstirea „Schimbarea la Față” – Ilva Mare

Mănăstirea „Schimbarea la Față” de la Ilva Mare este amplasată pe Valea Ilvei, la 50 de km de orașul Năsăud. A luat ființă în 1992, ca schit de călugări, ctitorit de ieromonahul Daniil Ureche, actualul duhovnic, pe vatra casei părintești. Vrednicul de pomenire...

Mănăstirea „Schimbarea la Față” – Cheile Turzii

Mănăstirea „Schimbarea la Față” – Cheile Turzii

Mănăstirea de călugări de la Petreştii de Sus este unul dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din Transilvania. Istoricul Gheorghe Moldovan, originar din aceste locuri, datează începuturile mănăstirii în prima jumătate a secolului al XVI-lea. Mult timp așezământul...

Prețiosul monument istoric de lemn al Mănăstirii Nicula

Prețiosul monument istoric de lemn al Mănăstirii Nicula

Biserica de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului", mica bijuterie aflată în incinta Mănăstirii Nicula, este cu siguranță unul din cele mai cunoscute monumente de acest fel din România. Are o istorie bogată și a întreprins o lungă călătorie până să ajungă în locul...

Arhimandritul Arsenie Papacioc (1914 – 2011)

Arhimandritul Arsenie Papacioc (1914 – 2011)

După anchete în beciurile Ministerului Afacerilor Interne, prin Sentința nr. 125 din 8 noiembrie 1958, părintele Arsenie Papacioc a fost condamnat la 20 ani muncă silnică pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut penitenciarele de la Jilava...

Orologiul Mitropolitului Andrei Șaguna de la Negreni

Orologiul Mitropolitului Andrei Șaguna de la Negreni

Împlinirea a o sută cincizeci de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna (1 ianuarie 1809-28 iunie 1873) este o ocazie potrivită pentru a-l evoca, pentru a restitui momente inedite din parcursul său biografic și pentru a descoperi episoade...