DATE VECHI ȘI NOI PRIVITOARE LA GENERAȚIILE UNEI FAMILII ROMÂNEȘTI DIN LANCRĂM

De-a lungul istoriei, de pe meleagurile albastrului Lancrăm, au pornit în lume personalități de marcă, nume ale vieții culturale și științifice românești, precum Ioan Pavel, Dorin Pavel, Galia Henegariu, Lelia Rugescu, Longin Alba, la loc de frunte aflându-se membrii familiei Blaga, cel mai reprezentativ nume, cartea de vizită a acestei localități, astăzi parte componentă a Municipiului Sebeș. „Energiile românești creatoare” ale Lancrămului m-au atras dintotdeauna; m-au fascinat îndeosebi povestirile și legendele legate de șederea provizorie a mitropolitului Sava aici, de mănăstirea ridicată de un grup de boieri refugiați din Țara Românească, de moara de hârtie și de meșterii iconari ai locului, păstrate cu multă sfințenie și transmise mai departe de puținii urmași ai vechilor familii românești. Din acest motiv, am căutat să studiez, atât cât sursele mi-au permis, trecutul acestei localități care, la un moment dat, s-a întrepătruns cu cel al familiei Blaga, familie care a dat Transilvaniei, mai apoi României, o pleiadă întreagă de preoți, avocați, profesori și oameni de știință.

De pe urma căutărilor mele au rezultat o serie de concluzii pe care voi încerca să le prezint cititorilor prin intermediul unei serii de articole, în care voi surprinde viața și activitatea celor mai iluștrii membri ai familiei Blaga, cu bune și rele, cu talentele și defectele lor, cu reușitele și eșecurile lor, personaje și personalități care au un punct comun de plecare: Lancrămul. Pentru început, în materialul de față voi încerca să trec în revistă o serie de date vechi și noi referitoare la biografia membrilor celor două generații culturale ale familiei Blaga, care s-au manifestat în ultimele două secole: „generațiile întemeietoare” (cu preoții și dascălii Simion, Isidor și Iosif Blaga) și „generațiile creatoare” (cu Tit Liviu, Lionel, Lucian și Dorli Blaga).

Cel dintâi membru al familiei Blaga asupra căruia m-am oprit este, bineînțeles, preotul Simion Blaga (1824-1869), cel care s-a îngrijit de ridicarea unei case, care a fost moștenită de tatăl lui Lucian Blaga, imobil care avea să devină „leagănul” generațiilor viitoare, care a supraviețuit celor două războaie mondiale și proprietarilor care s-au succedat de-a lungul timpului și care astăzi funcționează ca muzeu memorial, chezășie a prețuirii de care familia se bucură pe aceste meleaguri. Revenind, Simion Blaga s-a născut în anul 1824, în familia harnicilor agricultori Vasile (1771-1837) și Ana Blaga (1779-1845), fiind cel dintâi membru al familiei care a îmbrățișat calea sacerdoțiului (aspect care merită reținut de publicul cititor, dat fiind faptul că încă persistă ideea conform căreia, pe linie paternă, Lucian Blaga descindea dintr-o veche familie preoțească). Simion Blaga s-a format în ambianța școlii teologice sibiene, la Seminarul Teologic-Pedagogic „Andreian”, instituție pe care a frecventat-o în intervalul 1850-1852, la finalul studiilor preluând păstorirea comunității ortodoxe din Lancrăm (înainte de a primi taina preoției, a activat ca notar al aceleiași localități). Înainte de a lua drumul Sibiului, în anul 1846, tânărul Simion Blaga și-a unit destinele cu Paraschiva Păcurar, sora avocatului Ștefan Păcurar (cel care, în timpul Revoluției de la 1848/1849, a servit în armata lui Avram Iancu, în calitate de căpitan), o figură care, după moartea prematură a soțului său, contrar jurământului de a-și purta cu cinste văduvia, a părăsit casa și s-a recăsătorit cu Ioan Turcu, unul dintre foștii slujitori ai familiei. Din nefericire, la 15 februarie 1869, la doar 45 de ani, preotul Simion Blaga a trecut în lumea celor drepți, fiind răpus de o boală de plămâni, un morb misterios care, vom vedea, a atins și alți membri ai familiei.

Alături de soția sa, preotul Simion Blaga a avut nouă copii, dintre care cel mai cunoscut este Isidor Blaga (1851-1908), cel care a călcat pe urmele părintelui său și a devenit preot în Lancrăm. Rămas orfan, Isidor Blaga, alături de ceilalți frați, a rămas în grija sorei sale, Rafila Blaga, cea care a asigurat bunul mers al gospodăriei până în momentul în care fratele său și-a terminat studiile și a revenit acasă. Asemeni tatălui său, Isidor Blaga a căutat să devină preot, astfel încât după ce a trecut prin Gimnaziul Evanghelic din Sebeș și Gimnaziul Evanghelic din Sibiu, a frecventat cursurile Seminarului Teologic-Pedagogic „Andreian” din Sibiu. Întors în Lancrăm, s-a căsătorit cu Ana Moga, o tânără din familia episcopului Vasile Moga, și a preluat oficiul de preot slujitor al altarului păstorit de tatăl său. Conform surselor documentare, în timpul păstoririi sale, biserica satului a trecut printr-un proces de extindere, dublat de realizarea unei noi catapetesme din lemn de brad sculptat. Dincolo de aceasta, preotul Isidor Blaga a fost o prezență inedită în peisajul local, un inovator, preocupat constant de îmbunătățirea vieții țăranilor români (grație demersurilor sale, comunitatea Lancrămului a achiziționat o mașină modernă de treierat, el însuși efectuând cursuri de mașinist). „Pasionat om al cărții”, după cum avea să mărturisească fiul său, Lucian Blaga, Isidor Blaga a fost un membru activ al Asociațiunii ASTRA (se pare că a fost implicat chiar în organizarea adunării generale a asociației din anul 1894, de la Sebeș), un membru de nădejde al Casinei Române din Sebeș, un colaborator constant al ziarului „Telegraful Român” din Sibiu și un condeier talentat, pana sa de scriitor fiind pusă tot în slujba țăranilor români, cărora le-a oferit broșura Despre comasare. Povețe practice pentru întocmirea gospodăriei în moșiile mici comasate (1900). În anul 1908, în plină putere creatoare, la doar 57 de ani, preotul Isidor Blaga s-a stins din viață, răpus de aceeași boală de plămâni care a răpit și viața tatălui său, fiind înhumat în cimitirul bisericii din Lancrăm.

Un membru adesea uitat al familiei Blaga a fost preotul, profesorul, militantul cultural și omul politic Iosif Blaga (1864-1937), nepotul de frate al preotului Simion Blaga, cel care a vegheat studiile brașovene ale fiilor preotului Isidor Blaga. Această uitare se datorează, probabil, și faptului că acesta a părăsit de tânăr Lancrămul și și-a legat numele de orașul Brașov. Absolvent al Gimnaziului Evanghelic din Sebeș, Iosif Blaga și-a desăvârșit formația intelectuală în cadrul Seminarului Teologic-Pedagogic „Andreian” din Sibiu și Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta, din partea ultimei instituții primind și titlul de doctor în filosofie (pentru o teză dedicată problemei atenției din punct de vedere psihologic și pedagogic, publicată în limba maghiară). Așa cum afirmam mai sus, Iosif Blaga și-a legat numele de Brașov, unde a activat ca preot al Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului, mai apoi ca protopop al orașului, dar și ca profesor și director al Liceului „Andrei Șaguna”. Alături de alți intelectuali brașoveni ai vremii, precum Virgil Onițiu, Gheorghe Dima, Axente Banciu, Nicolae Sulică, acesta s-a implicat activ în mișcarea politică, dar mai ales culturală, a românilor din Transilvania, ca membru al Asociațiunii ASTRA și al Societății pentru Crearea unui Fond de Teatru Român. În anii grei ai Primului Război Mondial, mai ales după ce ofensiva armatei române în Transilvania a fost respinsă în toamna anului 1916, Iosif Blaga a părăsit Transilvania și s-a refugiat în Finlanda, mai apoi în Suedia, de unde a fost chemat la Paris pentru a se alătura Consiliului Național Român condus de Take Ionescu. Din această calitate, a militat constant pentru susținerea cauzei românilor din Transilvania, respectiv pentru unirea cu Regatul României, grație acestei activități, la 1 Decembrie 1918, în urma Marii Adunări Naționale de la Alba-Iulia, fiind cooptat în Marele Sfat Național Român, iar mai apoi în delegația română care a participat la lucrările Conferinței de Pace de la Paris (unde a eleborat o hartă etnografică a Transilvaniei și a organizat un recensământ al prizonierilor români, foști soldați și ofițeri ai armatei austro-ungare, captivi în Franța). Întors în țară, în toamna anului 1919 s-a înscris în cursa electorală pentru ocuparea unei poziții de senator în primul Parlament al României Mari, poziție câștigată în cercul electoral Satulung. De-a lungul anilor, a reușit să-și mențină această poziție și să devină, pentru trei ani, între 1928 și 1931, chiar vicepreședinte al Senatului. Cu toate acestea, Iosif Blaga nu a renunțat la cariera didactică și clericală de la Brașov, din această calitate continuând să formeze tinerele generații de elevi, dar și să publice o serie de manuale școlare. S-a stins din viață la 2 iunie 1937, fiind înhumat în cimitirul Bisericii „Sfânta Parascheva” din Groaveri.

Cu Iosif Blaga se închide cercul „generațiilor întemeietoare” care, din aproape în aproape, au făcut loc „generațiilor creatoare”, creatoare de școală, administrație, știință și cultură românească. Evident, o să mă opresc în cele ce urmează asupra unor urmași direcți ai familiei Isidor și Ana Blaga (este cunoscut faptul că în familia preotului Isidor Blaga s-au născut nouă copii, dintre care doar șase au avut șansa să supraviețuiască; este vorba despre Letiția, Tit Liviu, Lionel, Liciniu, Longin și Lucian Blaga).

Cel dintâi creator asupra căruia mi-am oprit atenția, este Tit Liviu Blaga (1882-1916), primul băiat născut în familia preotului Isidor Blaga, care avea să devină un profesor, un scriitor, dar și un militant cultural de excepție, plecat din această lume mult prea devreme, răpus de boala care a continuat să bântuie familia. Și-a început formația intelectuală la Sebeș și Brașov, completată în cadrul Facultății de Științe din cadrul Universității din Budapesta (deși, inițial, a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie din cadrul aceleiași universități). Întors în Transilvania după absolvirea facultății, s-a angajat ca profesor de fizică și matematică la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov, unde a reușit performanța schimbării mentalității privind procesul educațional, dar și aceea a creării unui nucleu de viitori specialiști în aceste domenii. Tit Liviu Blaga s-a numărat printre cei mai îndrăgiți profesori ai școlii brașovene, celebritatea sa datorându-se și manualelor școlare tipărite (Fizica pentru școalele secundare și Fizica și chimia pentru școalele poporale, ambele publicate în anul 1908, respectiv cele două volume ale Cursului de fizică experimentală (cu supliment de geografie și astronomie) pentru clasele superioare ale școlilor secundare, publicate între anii 1911 și 1913, alături de colegul său, profesorul Aurel Ciortea). În perioada interbelică, în amintirea fratelui său, Lucian Blaga a susținut și a obținut reeditarea acestor manuale, sub îngrijirea profesorului Teodor Neș. S-a stins din viață în anul 1916, într-un sanatoriu din Budapesta, fiind înhumat, la dorința expresă a soției sale, în cimitirul ortodox al Orăștiei. În acest punct, îmi permit să deschid o mică paranteză, pentru a face o corecție vizavi de o informație legată de moartea profesorului Tit Liviu Blaga propagată în spațiul public; recent, am avut prilejul să parcurg un material publicat într-un periodic de largă circulație, în care autorul menționa faptul că Tit Liviu Blaga s-a stins din viață pe unul dintre fronturile Primului Război Mondial. Versiunea corectă este cea prezentată mai sus; asemeni tatălui și bunicului său, Tit Liviu Blaga a decedat din cauza unor probleme pulmonare, un „rău misterios”, afecțiune pentru care încă nu fusese descoperit un tratament eficient.

La fel de energic și plin de resurse s-a dovedit a fi și Lionel Blaga (1885-1952), cel dintâi primar român al Sebeșului după prăbușirea monarhiei austro-ungare, care a creat cadrul instaurării administrației românești în oraș. Absolvent al Gimnaziului Evanghelic din Sebeș și al Liceului „Andrei Șaguna” din Brașov, mai apoi al Facultății de Drept din cadrul Universității din Budapesta, instituție care i-a conferit și titlul de doctor în științe juridice, Lionel Blaga a activat ca jurist în Sebeș, fiind adevăratul stâlp al familiei după moartea prematură a părintelui său, îndeosebi pentru mama și fratele său, tânărul elev Lucian. În primii ani ai Primului Război Mondial, acesta a slujit ca sublocotenent al armatei austro-ungare, fiind trimis pe frontul din Galiția, de unde a revenit acasă în urma unei tentative de otrăvire. Întors acasă, Lionel Blaga a jucat un rol determinant în convingerea tânărului absolvent de liceu, Lucian Blaga, să urmeze cursurile Seminarului Teologic-Pedagogic „Andreian” din Sibiu, singura variantă de a evita încorporarea în armata austro-ungară și trimiterea pe câmpul de bătălie. În toamna anului 1918, după prăbușirea aparatului administrativ austro-ungar, Lionel Blaga s-a implicat activ în mișcarea națională, numărându-se printre cei care au organizat adunarea de constituire a Consiliului Național Român din Sebeș. După demisia primarului Georg Acker, acesta a fost chemat să ocupe fotoliul de primar al orașului, alegerea sa nefiind una întâmplătoare. Dimpotrivă! Acesta a fost singurul care a putut întruni atât adeziunea comunității românești, cât și pe cea a comunității germane, în virtutea faptului că era căsătorit cu Wilhelmine Dahinten. A participat, în calitate de delegat ales al cercului electoral Sebeșul-Săsesc, la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia, iar la câteva săptămâni și-a depus mandatul de primar, demisie motivată de faptul că a asumat această poziție doar pe perioada de tranziție de la administrația austro-ungară, la cea românească. Mai apoi, a părăsit Sebeșul și s-a mutat la Sibiu, unde a activat ca avocat și notar public. S-a stins din viață la 20 noiembrie 1952, în urma unei lungi suferințe provocate de același morb ereditar misterios, fiind înhumat în Cimitirul Central din Sibiu.

De departe, cel mai cunoscut membru al „generațiilor creatoare” a fost Lucian Blaga (1895-1961), o personalitate care a marcat prima jumătate a secolului al XX-lea prin activitatea, dar mai ales prin opera sa literară și filosofică. Născut la 9 mai 1895, Lucian Blaga și-a început formația intelectuală pe plan local, la Sebeș, continuată la Brașov, în cadrul Liceului „Andrei Șaguna” (unde, pentru ultimele trei clase liceale, l-a avut diriginte chiar pe fratele său mai mare, Tit Liviu Blaga) și desăvârșită la Seminarul Teologic-Pedagogic „Andreian” din Sibiu și la Facultatea de Filosofie a Universității din Viena, instituție care i-a conferit titlul de doctor în filosofie pentru lucrarea Cultură și cunoaștere (publicată în anul 1922). După un debut editorial fulminant, cu volumul de versuri Poemele luminii, considerat darul pe care Transilvania l-a făcut României cu ocazia Marii Uniri, și după finalizarea studiilor universitare, Lucian Blaga a revenit acasă cu speranța că o să obțină un post de asistent la nou înființata Universitate „Regele Ferdinand I” din Cluj, însă această dorință nu s-a materializat. Pentru câțiva ani, a început sau a continuat colaborarea cu o serie de publicații ale vremii, mai apoi în intervalul 1924-1926 s-a mutat, alături de tânăra sa soție, Cornelia, la Lugoj, în casa renumitei familii Brediceanu, de unde și-a relansat cariera poetică și filosofică. De la Lugoj, a fost chemat să ocupe o poziție în serviciul diplomatic, îndeplinind mai multe oficii vreme de 13 ani, de la poziția de atașat de presă la Varșovia și Praga, la cea de consilier de presă la Berna și Viena și cea de ministru plenipotențiar la Lisabona. După mulți ani de așteptare, în anul 1938, a ajuns să ocupe poziția de profesor al universității clujene, titular al catedrei de filosofie a culturii, după ce cu un an înainte fusese ales membru titular al Academiei Române. Însă, după zece ani de activitate universitară, desfășurată atât la Cluj, cât și la Sibiu (în timpul cât universitatea a funcționat aici, în refugiu), Lucian Blaga a fost îndepărtat din învățământ și din Academia Română de către nou instalata dictatură proletară. Pentru a supraviețui și a-și întreține familia, în anul 1949, s-a angajat la Institutul de Istorie și Filosofie, de unde a trecut la Biblioteca Academiei-filiala Cluj, mai apoi la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară din Cluj. De-a lungul vieții, Lucian Blaga s-a manifestat în scris atât în domeniul literar (publicând volume de versuri și eseuri, culegeri de aforisme, dramaturgie și memorialistică), cât mai ales în domeniul filosofiei, numărându-se printre puținii filosofi cu sistem din cultura românească. Nu lipsit de importanță este și faptul că în ultima parte a vieții, ostracizat și obligat să trăiască la limita subzistenței, Lucian Blaga s-a ocupat de traducerea unor opere din lirica universală în limba română (dintre care, la loc de cinste, se află traducerea tragediei Faust, de Johann Wolfgang von Goethe, considerată cea mai bună traducere în limba română a operei), îndeletnicire care l-a ajutat să completeze veniturile familiei. S-a stins din viață, după o lungă suferință, la 6 mai 1961, fiind înhumat în cimitirul din satul natal.

În continuarea activității desfășurate de ilustrul său părinte, stau eforturile distinsei doamne Dorli Blaga (născută în anul 1930) de recuperare, de editare și reeditare, de traducere, dar și de promovare a operei blagiene în țară și străinătate. Ana-Dorica Blaga pe numele său adevărat, s-a născut în Elveția, la Berna, pe vremea când Lucian Blaga îndeplinea poziția de consilier de presă al Legației Române. Și-a început formația intelectuală alături de profesorii selectați de familie, continuată mai apoi la Sibiu și Cluj și desăvârșită în cadrul Facultății de Fizică a Universității din București. Deși a activat în domeniul pentru care s-a pregătit, în cadrul Institutului de Documentare Tehnică și Consiliului Național al Cercetării Științifice-Comisia Plan, doamna Dorli Blaga s-a preocupat îndeaproape de îndeplinirea dorinței părintelui său, aceea a „administrării” operei literare și filosofice. Astfel, de-a lungul ultimelor cinci decenii, doamna Dorli Blaga s-a îngrijit de recuperarea și editarea integrală a operei blagiene, elaborând și un volum memorialistic, intitulat Tatăl meu, Lucian Blaga. De asemenea, s-a ocupat și de editarea însemnărilor memorialistice rămase în manuscris de la mama domniei sale, Cornelia Blaga (născută Brediceanu). Pentru toate aceste eforturi, doamna Dorli Blaga a fost primită în rândul Uniunii Scriitorilor din România, a fost distinsă cu Premiul Special „Lucian Blaga” al Academiei Române, cu titlul de cetățean de onoare al Municipiului Sebeș, dar și cu titlul de senator de onoare al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, onoruri care vin să confirme faptul că sarcina primită din partea poetului și filosofului Lucian Blaga a fost îndeplinită cu succes.

Asupra unor membri ai familiei Blaga vom reveni pe parcursul următoarelor materiale însă, ca o concluzie generală, se impune să menționez faptul că numele evocate în pasajele de mai sus s-au regăsit implicate în mai multe sectoare ale vieții publice, și-au găsit împlinirea profesională atât la Sebeș, cât și pe alte meleaguri ale țării, purtând mereu în suflet, în amintiri și în gânduri, Lancrămul copilăriei, dovadă emoționanta mărturisire făcută de Lucian Blaga în versurile poeziei „9 mai 1895”, versuri care deschid și relatările din Hronicul și cântecul vârstelor: „Sat al meu, ce porți în nume/sunetele lacrimei,/la chemări adânci de mume/în cea noapte te-am ales/ca prag de lume/și potecă patimei./Spre tine m-a-ndrumat/din străfund de veac,/în tine cine m-a chemat/fie binecuvântat,/sat de lacrimi fără leac”.

Bibliografie:

1) Bălu, Ion, Viața lui Lucian Blaga, volum I, București, Editura Libra, 1995;

2) Blaga, Dorli, Tatăl meu, Lucian Blaga, ediția a II-a revăzută și adăugită, București, Editura Humanitas, 2012;

3) Blaga, Lucian, Hronicul și cântecul vârstelor, ediție îngrijită de Dorli Blaga, București, Editura Humanitas, 2012;

4) Blaga, Lucian, La obârșie, la izvor, antologie alcătuită de Dorli Blaga, Târgu-Mureș, Editura Ardealul, 2019;

5) Bodea, I., Gheorghe, „Prima atestare a numelui Blaga”, în Revista Murală Aisberg, serie nouă, număr 4, 2012;

6) Cârlugea, Zenovie, Lucian Blaga-dicționar esențial. Oameni din viața lui, volum I, Iași, Editura Tipo Moldova, 2017;

7) Dan, Ovidiu, Dorin, Lancrăm-veșnicia s-a născut la sat, Alba-Iulia, Editura Altip, 2000;

8) Groza, Mihai-Octavian, „La curțile dorului… Casa Memorială „Lucian Blaga” Lancrăm, o oază de liniște, într-o atmosferă de armonie”, în volumul Clepsidra cu sentimente, II, coordonat de Mariana Moga, Iași, Editura Rotipo, 2019;

9) Groza, Mihai-Octavian; Morariu, Iuliu-Marius, „Contribuţii privind participarea familiei Blaga la Primul Război Mondial şi implicarea în realizarea Marii Uniri”, în Paşii Profetului, număr XXXIX, 2019;

10) Groza, Rodica; Groza, Mihai-Octavian; Damian, Elena, 100 de personalități sebeșene. Dicționar, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2018;

11) Nistor, Eugeniu, „Lucian Blaga-obârșiile și anii de ucenicie”, în Caietele Blaga, număr XXXIX, 2019;

12) Nistor, Eugeniu, Lucian Blaga-biografie și destin, Târgu-Mureș, Editura Ardealul, 2019;

13) Popa, Mircea, Lucian Blaga. Perspective transilvane, Cluj-Napoca, Editura Școala Ardeleană, 2018.