Domnul Iisus Hristos de la naştere până la Botezul de la Iordan, când „era ca la treizeci de ani” (Luca 3, 23), a petrecut discret în Nazaret. Când, după tradiţia iudaică, ajunsese la majorat, „a venit Iisus din Galileea la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el” (Matei 3, 13).

Cu prilejul Botezului ni se descoperă Preasfânta Treime: „Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: «Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit»” (Matei 3, 16-17).

Este clar „închinarea Treimii s-a arătat”, Fiul este în apa Iordanului, Tatăl grăieşte din Cer şi Duhul Sfânt Se coboară în chip de porumbel. Învăţătura despre Sfânta Treime, „structura supremei iubiri”, stă la temelia creştinismului. „Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, şi Aceştia trei Una sunt” (1 Ioan 5, 7).  

Sărbătoarea Botezului Domnului, Praznic Împărătesc, are mai multe denumiri. În general în România este numită Bobotează. Este un termen compus din două cuvinte: un cuvânt slav, Bogú, adică Dumnezeu; şi un cuvânt latin, baptizare. Rezultatul: Dumnezeu se botează, adică Bobotează.

Se numeşte sărbătoarea şi Epifanie sau Teofanie, termeni de provenienţă greacă, care înseamnă Arătarea Domnului. Inclusiv latinii numesc sărbătoarea Epifanie. Iar slavii: Bogoiavlenie Gospodnia, adică Arătarea Domnului. Se ştie că până pe vremea Sfântului Ioan Gură de Aur, Crăciunul se sărbătoarea odată cu Boboteaza. De la apuseni a fost luat Crăciunul pe 25 decembrie, iar fastul sărbătorii Bobotezei de pe 6 ianuarie şi l-au însuşit  şi apusenii. Sfântul Ioan Gură de Aur în cuvântul de la Crăciun, argumentează că Domnul s-a născut pe 25 decembrie.

În orice caz troparul Bobotezei, atât de cunoscut, mărturiseşte atât credinţa în Sfânta Treime, cât şi arătarea Domnului Iisus Hristos: „În Iordan Botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te; şi Duhul, în chip de porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului, Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, slavă Ţie.”[1]  

Botezându-se Domnul în Iordan se sfinţesc apele şi ele devin un vehicol purtător de Duh Sfânt. Imnograful sfânt personalizează discuţia cu Iordanul: „Râule Ioardan, pentru ce, privind, te-ai mirat? Gol am văzut pe Cel nevăzut şi m-am spăimântat. Şi cum nu m-aş  fi spăimântat de Dânsul şi nu m-aş fi întors? Îngerii, văzându-L, s-au infricoşat, cerul s-a spăimântat şi pământul s-a cutremurat şi marea şi toate cele văzute şi cele nevăzute s-au îngrozit. Că Hristos S-a arătat, la Iordan, să sfințească apele”[2].

Cu apă sfințită și cu Duh Sfânt se oficiază Taina Botezului instituită de Domnul Iisus Hristos. Părintele Dumitru Stăniloae ne spune că „părinții bisericești văd Botezul întemeiat atât în Nașterea cât și în Botezul Domnului. Cristelnița este la ei atât chipul sânului Maicii Domnului, cât și al Iordanului”[3].

În celebrările de la Bobotează cântăm: „Pe Adam, cel stricat, iarăși îl zidește în apele Iordanului și capetele diavolilor, celor ascunși, le sfărâmă Împăratul veacurilor, Domnul, că S-a preaslăvit”[4]. Și nu numai, ci întreaga făptură o restaurează Domnul pogorându-Se în apele Iordanului.

Sfântul Pavel ne spune „că făptura așteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci făptura a fost supusă deșertăciunii – nu de voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o –, cu nădejde, pentru că și făptura însăși se va izbăvi din robia stricăciunii” (Romani 8, 20-21).

Domnul Hristos îl restaurează pe om și întreaga făptură și realizăm faptul că trebuie să avem mare grijă de întreaga creație a lui Dumnezeu restaurată prin Hristos. O educație ecologică este foarte necesară. Un om duhovnicesc dorește să vadă curate râurile, pădurile, pământurile, drumurile și întreg mediul înconjurător.

Gândindu-se la Țară, la mediul înconjurător, Ion Agârbiceanu scrie: „Eu văd că ești alta, eu văd că ești fericită, eu simt bucuria și noua ta viață! Te-aș mângâia ca pe un copil, de-ar fi să trăiesc veacuri. Câmpiile tale, codrii tăi, apele tale, toate-mi vorbesc de negrăita ta fericire, patria mea! Nu ești pământ mort, nu ești vânt, nu ești apă; ești suflet ce tremuri de bucuria libertății”[5].

Aceste gânduri capătă o profunzime aparte acum, la Bobotează, când Domnul vine să restaureze întreaga creație.

 † ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

 şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului