„E mult de când te-nsinguri spre nopțile de-apoi
Mișcându-ți veșnicia prin spații și prin noi.
Intrăm cu tine-n lume și parcă ieri ne-au fost
Năvoadele din care-ți făcurăm adăpost.
Enciclică serbare. Ne-nvălui în rotund.
…
bucură-te-ntrariparea gândului de-abia-ntrupat
…
bucură-te-nveșnicirea Eminescului Mihai!”
„Starea și Treapta întâi” din Imn Eminescului de Valeriu Anania, la ceas aniversar, la vreme de sărbătoare, de aducere aminte a clipei nașterii spre înveșnicire a poetului nostru Mihai Eminescu. Nicicând „al nostru” nu grăiește mai adevărat!
Nicolae Iorga îl definește pe Eminescu ca fiind „întruparea literară a conştiinţei româneşti, una şi nedespărţită”, „expresia integrală a sufletului românesc”. Iar Constantin Noica îl consideră „Omul deplin al culturii românești”. Străinul, dar prietenul și prețuitorul de Eminescu Alain Guillermou întărește: „Dacă românii recunosc în Eminescu pe cel mai mare poet al lor e pentru că Eminescu tocmai a ştiut să exprime în mod remarcabil sufletul ţării sale, traducând cu fidelitate aspiraţiile sau visurile compatrioţilor săi. Sinteză personală, poezia lui e deopotrivă sinteza a ceea ce s-ar putea numi spiritualitatea românească.” „Prin creația sa – afirmă la rându-i George Călinescu –, Mihai Eminescu rămâne într-adevăr cel mai mare poet al neamului pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc.” „Recitindu-l pe Eminescu – spune Mircea Eliade –, ne reîntoarcem, ca într-un dulce somn, la noi acasă.”
Poemele eminesciene pe care vi le propunem, urmând o anume ordine tematică (copilăria, iubirea și moartea în sânul naturii, filosofia creației, eternității, despătimirii, istoria neamului și credința întruchipată de Maica Domnului) sunt prefațate ori punctate cu câte-o stare și/sau cu câte-o treaptă, din Imn Eminescului, de Valeriu Anania, „un exercițiu de admirație în zece stări și nouă trepte”, cum îl definește Aurel Sasu. Imnul acatist devine poezie, adaptându-se exigențelor esteticului, subliniază Petru Poantă, în „Prefața” volumului Poeme al poetului-ierarh. Imaginile poetice de sursă creștină sunt utilizate ca metafore critice – după expresia lui Călin Manilici – „pentru decriptarea sensurilor creației poetului”, ale universului poetic polifonic eminescian. Ceea ce remarcă Constantin Cubleșan este îndeosebi „modul cum se toarnă în sonoritățile de aramă ale versului imaginea complexității poetice a lui Mihai Eminescu, într-un ritual melodic de pioasă cinstire”, Eminescu reprezentând, în viziunea lui Bartolomeu Valeriu Anania, o epifanie a arhetipului creștin. De altminteri, Tudor Arghezi îl definește astfel: „Eminescu e sfântul preacurat al versului românesc. Din tumultul dramatic al vieții lui s-a ales un Crucificat. Pentru pietatea noastră depășită, dimensiunile lui trec peste noi, sus și peste văzduhuri.”
