Bucuria credinţei la Huedin

de | aug. 30, 2017

În cadrul întâlnirilor de vară ale Centrului Catehetic „Protopop Martir Aurel Munteanu”, s-a desfăşurat proiectul catehetic intitulat „Bucuria credinţei”, condus de părintele paroh Tudor Petrovici, de  doamna preoteasă Cruciţa Petrovici şi de voluntari din parohie. Proiectul a vizat copiii între 5-12 ani, aparţinând celor trei parohii ale Huedinului, având ca principală temă: Postul Adormirii Maicii Domnului.

Întâlnirile au avut următoarea structură: rugăciune, jocuri de socializare şi dinamice, cateheza, agapa, ateliere de lucru şi apoi au urmat iar jocuri. Catehezele s-au axat pe problematica postului, activitate la care copiii şi-au însuşit conceptul de post, au făcut diferenţa între alimentele de post şi cele de dulce, au desenat, decupat şi lipit pe o planşă alimente, din fiecare categorie. A doua problematică a catehezelor a fost cea a praznicului Adormirii Maicii Domnului. Copiilor li s-a prezentat icoana Adormirii Maicii Domnului, au primit fişe care ilustrau subiectul marelui praznic iar apoi au colorat şi lipit pe o planşă desenele. Cele două planşe cu lucrările copiilor au fost expuse în ziua praznicului, pentru a putea fii apreciate de părinţii copiilor şi de către membrii comunităţii parohiale.

În cadrul atelierelor de lucru s-au confecţionat, în tehnica quiling, flori, care au fost împărţite doamnelor din parohie, la sfârşitul Sfintei Liturghii, din ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului. La atelierul muzical, copiii au învăţat să cânte pricesne închinate Maicii Domnului iar la atelierul de prim ajutor au experiat măsurile necesare ce trebuie luate în caz de nevoie, pentru supravieţuire.

Activităţile proiectului au produs bucurie în sufletele copiilor implicaţi, care bucurie s-a revărsat şi în sufletele credincioşilor parohiei, prezenţi la Sfânta Liturghie, a transmis pentru radio Renașterea, doamna preoteasă Crucița Petrovici.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Slujire și comuniune, în parohia Cara

Slujire și comuniune, în parohia Cara

În cadrul proiectului demarat  de Protopopiatul Cluj II de înfrățire a parohiilor urbane cu parohii din zona rurală, Parohia Ortodoxă Română „Întâmpinarea Domnului” din municipiul Cluj-Napoca a întreprins o vizită misionară în Parohia Ortodoxă Cara din Protopopiatul...

Cerc preoţesc şi lansare de carte în Parohia Nimigea de Sus

Cerc preoţesc şi lansare de carte în Parohia Nimigea de Sus

În prezenţa pr. Ioan Dâmbu, protopopul Ţării Năsăudului, preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Vasile Dan, s-au întâlnit în Duminica a 18-a după Rusalii în Parohia Nimigea de Sus. Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh...

Ziua Muntelui la Mărișel

Ziua Muntelui la Mărișel

Ziua Muntelui a fost sărbătorită duminică, 15 septembrie 2019, în Parohia Mărișel, din Protopopiatul Huedin. Evenimentul a început cu oficierea Sfintei Liturghii în biserica parohială din Mărișel. Din soborul slujitor au făcut parte: pr. Lupuțan Dan, protopopul de...