Bucuria credinţei la Huedin

de | aug. 30, 2017

În cadrul întâlnirilor de vară ale Centrului Catehetic „Protopop Martir Aurel Munteanu”, s-a desfăşurat proiectul catehetic intitulat „Bucuria credinţei”, condus de părintele paroh Tudor Petrovici, de  doamna preoteasă Cruciţa Petrovici şi de voluntari din parohie. Proiectul a vizat copiii între 5-12 ani, aparţinând celor trei parohii ale Huedinului, având ca principală temă: Postul Adormirii Maicii Domnului.

Întâlnirile au avut următoarea structură: rugăciune, jocuri de socializare şi dinamice, cateheza, agapa, ateliere de lucru şi apoi au urmat iar jocuri. Catehezele s-au axat pe problematica postului, activitate la care copiii şi-au însuşit conceptul de post, au făcut diferenţa între alimentele de post şi cele de dulce, au desenat, decupat şi lipit pe o planşă alimente, din fiecare categorie. A doua problematică a catehezelor a fost cea a praznicului Adormirii Maicii Domnului. Copiilor li s-a prezentat icoana Adormirii Maicii Domnului, au primit fişe care ilustrau subiectul marelui praznic iar apoi au colorat şi lipit pe o planşă desenele. Cele două planşe cu lucrările copiilor au fost expuse în ziua praznicului, pentru a putea fii apreciate de părinţii copiilor şi de către membrii comunităţii parohiale.

În cadrul atelierelor de lucru s-au confecţionat, în tehnica quiling, flori, care au fost împărţite doamnelor din parohie, la sfârşitul Sfintei Liturghii, din ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului. La atelierul muzical, copiii au învăţat să cânte pricesne închinate Maicii Domnului iar la atelierul de prim ajutor au experiat măsurile necesare ce trebuie luate în caz de nevoie, pentru supravieţuire.

Activităţile proiectului au produs bucurie în sufletele copiilor implicaţi, care bucurie s-a revărsat şi în sufletele credincioşilor parohiei, prezenţi la Sfânta Liturghie, a transmis pentru radio Renașterea, doamna preoteasă Crucița Petrovici.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Tabără pentru copii la Sîngeorz-Băi

Tabără pentru copii la Sîngeorz-Băi

Protopopiatul Ortodox Dej în colaborare cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Dej a organizat o tabără de vară la Centru misionar de tineret “Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi, în perioada 16-21 Iulie 2018, pentru copiii de 8-12 ani.  Dintre activitățile taberei amintim...

Moment important în viața Parohiei Nima

Moment important în viața Parohiei Nima

Astăzi 20 iulie 2018, de Sărbătoarea Sfântului Slăvit Prooroc Ilie Tesviteanul a fost o zi de mare sărbătoare pentru credincioșii Parohiei Nima. Aceștia l-au primit în mijlocul lor pe noul preot paroh Câmpeanu Daniel Cristian. La acest eveniment important au luat...

PELERINAJ PE JOS LA MĂNĂSTIREA NUȘENI CU PRILEJUL HRAMULUI

PELERINAJ PE JOS LA MĂNĂSTIREA NUȘENI CU PRILEJUL HRAMULUI

Joi după masa în ajunul sărbătorii Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul Sfintei Mănăstiri Nușeni, un grup de tineri din Parohia Ortodoxă Chețiu și Filia Bozieș, din Apatiu și din Manic coordonați de preotul paroh Teodor-Marius Cornea au pornit în pelerinaj...

Tabără  de zi la  Parohia clujeană „Sfântul Arhidiacon Ștefan”

Tabără de zi la Parohia clujeană „Sfântul Arhidiacon Ștefan”

Zeci de copii au participa în perioada 9-13 iulie 2018,  între orele de la 17.00-19.00, la o  tabără organizată de Parohia clujeană „Sfântul Arhidiacon Ștefan”. În cadrul acesteia au avut loc  activități educative și recreative. Cei  25 de participanți au invata...