Bucurie duhovnicească, în comunitatea de creștini ortodocși din satul Buteni

de | ian. 10, 2016 | Actualitatea religioasă

Pentru prima dată după 10 ani comunitatea ortodoxă din satul Buteni, aflat la 12 km de orașul Huedin, a primit în duminica după Botezul Domnului vizita unui ierarh. Mitropolitul Clujului a oficiat Sfânta Liturghie, în biserica din sat ce poartă hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” și ce a fost construită între anii 1939-1943, în timpul episcopului Nicolae Colan.

6A slujit alături de Părintele Mitropolit un impresionant sobor de 17 preoți și diaconi, din care au făcut parte consilieri de la Centrul Eparhial, protopopul de Huedin, părintele Ciprian Taloș, dar și preoți din zonă.
În cadrul cuvântului de învățătură Părintele Mitropolit a vorbit despre Hristos, Învățătorul absolut, care ne învăță să ne pocăim:

 

La finalul Liturghiei, părintele paroh Dan Mihai Muntean a fost ridicat la rangul de sachelar, au fost date diplome de aleasă cinstire consiliului și comitetului parohial, dar și altor oameni ce au sprijinit activitatea Bisericii și a fost botezat copilul părintelui Muntean, Alexandru Gabriel. Tot după slujbă, comunitatea a participat la sfințirea noii troițe, ridicată în față locașului de cult și la sfeștania casei parohiale, ce a fost recent renovată.

 

Ultimele articole

Arta artelor este să-l formezi pe om

Arta artelor este să-l formezi pe om

Mesajul Înaltpreasfinţitului Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, pentru volumul: „Preasfințitul Părinte Iustin al Maramureșului și Sătmarui - Episcopul tinerilor. 60 de ani de viață”,...

Mănăstirea de la Someșul Cald

Mănăstirea de la Someșul Cald

Așezământul monahal de la Someșul Cald, înființat în vara anului 2014, este singurul din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului pus sub ocrotirea Sfântului Vasile cel Mare. Mănăstirea mai are un hram de vară, sărbătorit în ziua Nașterii Sfântului Proroc Ioan...

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Duminică, 7 iunie 2015, credincioșii parohiei Sălăjeni, din Episcopia Sălajului, au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi, biserica cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a fost resfințită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. În...

Conferința preoțească de primăvară, în Episcopia Sălajului

Conferința preoțească de primăvară, în Episcopia Sălajului

Marți, 2 iunie 2015, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de primăvară, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii...