Bucurie duhovnicească în parohia clujeană „Pogorârea Sfântului Duh”

de | nov. 15, 2016

Sute de clujeni au participat în duminica a 25-a după Rusalii la Sfânta Liturghie, oficiată în parohia ,,Pogorarea Sfântului Duh” din cartierul Grigorescu, de părintele exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, Arhimandritul Dumitru Cobzaru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Credincioșii au trăit o zi de bucurie și emoție pentru faptul că părintele a venit pentru prima dată în parohie, după câțiva ani. Răspunsurile la strană au fost date de corul parohiei împreună cu tânărul teolog Mihnea Ștef. La finalul Sfintei Liturghii, părintele exarh a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat importanța milosteniei așa cum găsim în pericopa evanghelică a samarineanului milostiv: ,,Samarinean milostiv ne dorim să fim fiecare dintre noi și am dori și pentru noi să se găsească atunci când este cazul un asemenea om”.

În finalul cuvântului de învățătură părintele a mulțumit părinților Varga și părintelui Adrian Medan care l-au invitat. Părintele paroh Marius Varga a mulțumit, la rândul său, pentru binecuvântarea credincioșilor și împreuna slujire și i-a trasmis o nouă invitație părintelui, a transmis pentru Radio Renasterea, reprezentantul de tineret al parohiei Mihnea Ștef.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Cercul pastoral al preoților din zona Becleanului a avut loc duminică, 5 iulie 2015. Întrunirea s-a desfășurat la biserica parohiei Cristeștii Ciceului din protopopiatul Beclean, păstorită de părintele Valerian Vaida. Cu acest prilej, de la ora 16.00, preoții au...

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Pe durata vacanței de vară, tinerii din parohiile năsăudene Nepos, Telcișor și Ilva Mică, ce fac parte din Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni”, participă la competiții sportive. Prima întâlnire a avut loc duminică, 5 iulie 2015, în sala...

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioșii parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din localitatea clujeană Florești, însoțiți de părintele paroh Dănuț Gorgan, au fost la sfârșitul acestei săptămâni într-un pelerinaj la mănăstirile din Maramureș. Sâmbătă dimineața, după ce au luat parte la...