Bucurie duhovnicească pentru credincioșii parohiei Vultureni

de | apr. 17, 2016 | Actualitatea religioasă

Credincioșii parohiei Vultureni din județul Cluj au primit sâmbătă, 16 aprilie, vizita Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, care a oficiat de la ora 09:30 Sfânta Liturghie în biserica din localitate. La finalul slujbei, părintele paroh Vlad Ciceo a fost ridicat la rangul de sachelar, iar cei care s-au implicat în lucrările realizate la casa parohială au fost dinstinși cu diplome de aleasă cinstire.

Bucuria și râvna credincioșilor parohiei Vultureni au fost cu atât mai mari cu cât este prima dată când în biserica lor a fost săvârșită sfânta liturghie arhierească, după instalarea noului paroh, în persoana părintelui Vlad Ciceo.

În cuvântul său de învățătură, părintele Mitropolit Andrei a subliniat importanța Postului și rolul lui în sfințirea vieții noastre:

Evenimentele au continuat după Sfânta Liturghie, ierarhul oficiind o slujbă de sfeștanie la casa parohială și binecuvântând, mai apoi, noul centru turistic și terenul sportiv din localitate, după cum a relatat pentru Radio Renașterea, parohul parohiei Vultureni, preotul Vlad Ciceo:

Prezența Părintelui Mitropolit Andrei în mijlocul credincioșilor de la Vultureni a reprezentat un moment de înaltă bucurie duhovnicească și de întărire în credință, sporindu-le râvna și evlavia creștinească, în urcușul lor duhovnicesc spre Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului, a adăugat părintele Vlad Ciceo.

Ultimele articole

Mihai Eminescu – „luceafărul poeziei românești”

Mihai Eminescu – „luceafărul poeziei românești”

Poet, prozator și jurnalist român, a fost considerat cea mai importantă voce poetică din literatura română. Acesta a fost Mihai Eminescu. S-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. Este al 7-lea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o...

15 ianuarie – Sf. Cuv. Pavel Tebeul și Ioan Colibașul

15 ianuarie – Sf. Cuv. Pavel Tebeul și Ioan Colibașul

Sf. Cuv. Pavel Tebeul Sfântul Cuvios Pavel Tebeul s-a născut în Tebaida (Egipt). Părinții lui au fost creștini cu o situație materială bună. Pavel a fost crescut în frica lui Dumnezeu, primind și o educație profană aleasă. La vârsta de 15 ani a rămas orfan. În acel...

Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită la Cluj-Napoca

Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită la Cluj-Napoca

De Ziua Culturii Naționale și a comemorării marelui poet Mihai Eminescu, la 172 de ani de la nașterea sa, la Cluj-Napoca a avut loc un eveniment religios și cultural-artistic, în prezența reprezentanților cultelor religioase din municipiu, a autorităților civile și...