Bucurie duhovnicească pentru deținuții din Penitenciarul Bistrița

de | iun. 28, 2015

Capela din Penitenciarul Bistriţa, aflată sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, a fost resfinţită sâmbătă, 27 iunie 2015, de Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.
vlcsnap-2015-06-27-19h20m41s183Slujba de resfințire a fost oficiată la ora 9:00 și a fost urmată de Sfânta Liturghie, săvârșită pe altarul de vară din curtea penitenciarului, de Înaltpreasfințitul Andrei, împreună cu Preasfinţitul Episcop Macarie al Europei de Nord și un sobor de peste 25 de preoți.

Au participat la slujbă pe lângă personalul instituției, peste 200 de deținuți, preoți și credincioși din parohiile orașului, precum și oficialități județene.vlcsnap-2015-06-27-19h20m57s74

Mitropolitul Clujului i-a îndemnat pe deținuții prezenți la Sfânta Liturghie, să se pocăiască și să nu mai repete greșelile din trecut:

Preasfințitul Macarie a explicat în cuvântul său de ce sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt numiți ocrotitorii penitenciarelor, spunând că ei ne arătă cum să dobândim adevărata libertate în Mântuitorul Iisus Hristos.

Prezent la eveniment directorul general adjunct al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, comisarul Ioana Morar a arătat că pentru cei aflați în detenție partea spirituală este elementul cheie în ceea ce înseamnă procesul de reintegrarea în societate.

La final, Părintele Mitropolit l-a ridicat pe părintele Ioan Vlașin la rangul de sachelar și a acordat diplome de aleasă cinstire tuturor celor care l-au ajutat în misiunea sa de a construi un locaș de rugăciune.

vlcsnap-2015-06-27-19h24m43s42Tot în semn de apreciere pentru munca depusă în realizarea acestei capele, directorul penitenciarului Bistrița, comisarul șef Lucian Siman, a primit din partea Înaltpreasfințitului Andrei, Crucea  Transilvană. Și deținuții au primit din partea Ierarhului cărți de rugăciune și iconițe, alături de îndemnul de a fi puternici și statornici în credință.

Locașul de cult a fost târnosit în 1997 de fostul mitropolit al Clujului, vrednicul de pomenire Bartolomeu. În ultimul an s-a realizat pictura locașului de cult în stil bizantin, dar și alte lucrări interioare.

În prezent, capela ocrotită de „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, purtătorul de biruinţă, este loc de rugăciune şi reculegere pentru cei din detenţie. Aceștia participă la slujbele religioase oficiate de părintele Ioan Vlaşin, dar și la discuții și programe catehetice.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Vizită arhierească în Protopopiatul Dej

Vizită arhierească în Protopopiatul Dej

În săptămâna a III-a din Postul Sfintelor Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a efectuat câteva vizite în Protopopiatul Ortodox Român Dej. Primul popas duhovnicesc al Părintelui Mitropolit a fost la Mănăstirea ,,Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” de la Vad. Aici...

Proiectul ȘCOALA FAMILIEI

Proiectul ȘCOALA FAMILIEI

La Biserica Studenților se va lansa în următoarea perioadă primul curs din "Școala Familiei" un proiect national inițiat de biofizician dr. Virgiliu Gheorghe. Invitația de a participa la acest curs este una deschisă tuturor. Școala Familiei cuprinde un curs complet de...

Apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului, omagiați la Dej

Apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului, omagiați la Dej

Evenimentul a avut pe 14.03.2017, la sediul Protopopiatului Ortodox Român Dej în cadrul ședinței lunare din protopopiat. La inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, anul 2017 a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ,,Anul omagial al...

Sinaxa stareților și starețelor, din Episcopia Sălajului

Sinaxa stareților și starețelor, din Episcopia Sălajului

Marți, 14 martie 2017, la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului, sub președinția Preasfințitului Părinte Petroniu, a avut loc Sinaxa stareților și starețelor mănăstirilor din Episcopia Sălajului. La această întâlnire au participat toți superiorii așezămintelor...

Preoții din Protopopiatul Huedin, în ședință lunară

Preoții din Protopopiatul Huedin, în ședință lunară

Marți, 14 martie 2017, a avut loc la sediul Protopopiatului Ortodox Huedin ședința administrativă lunară. Aceasta a debutat în paraclisul Sfinții Trei Ierarhi din incinta protopopiatului, cu săvârșirea acatistului Sfântului Benedict de Nursia. Au urmat comunicările...