Bucurie duhovnicească pentru deținuții din Penitenciarul Bistrița

de | iun. 28, 2015

Capela din Penitenciarul Bistriţa, aflată sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, a fost resfinţită sâmbătă, 27 iunie 2015, de Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.
vlcsnap-2015-06-27-19h20m41s183Slujba de resfințire a fost oficiată la ora 9:00 și a fost urmată de Sfânta Liturghie, săvârșită pe altarul de vară din curtea penitenciarului, de Înaltpreasfințitul Andrei, împreună cu Preasfinţitul Episcop Macarie al Europei de Nord și un sobor de peste 25 de preoți.

Au participat la slujbă pe lângă personalul instituției, peste 200 de deținuți, preoți și credincioși din parohiile orașului, precum și oficialități județene.vlcsnap-2015-06-27-19h20m57s74

Mitropolitul Clujului i-a îndemnat pe deținuții prezenți la Sfânta Liturghie, să se pocăiască și să nu mai repete greșelile din trecut:

Preasfințitul Macarie a explicat în cuvântul său de ce sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt numiți ocrotitorii penitenciarelor, spunând că ei ne arătă cum să dobândim adevărata libertate în Mântuitorul Iisus Hristos.

Prezent la eveniment directorul general adjunct al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, comisarul Ioana Morar a arătat că pentru cei aflați în detenție partea spirituală este elementul cheie în ceea ce înseamnă procesul de reintegrarea în societate.

La final, Părintele Mitropolit l-a ridicat pe părintele Ioan Vlașin la rangul de sachelar și a acordat diplome de aleasă cinstire tuturor celor care l-au ajutat în misiunea sa de a construi un locaș de rugăciune.

vlcsnap-2015-06-27-19h24m43s42Tot în semn de apreciere pentru munca depusă în realizarea acestei capele, directorul penitenciarului Bistrița, comisarul șef Lucian Siman, a primit din partea Înaltpreasfințitului Andrei, Crucea  Transilvană. Și deținuții au primit din partea Ierarhului cărți de rugăciune și iconițe, alături de îndemnul de a fi puternici și statornici în credință.

Locașul de cult a fost târnosit în 1997 de fostul mitropolit al Clujului, vrednicul de pomenire Bartolomeu. În ultimul an s-a realizat pictura locașului de cult în stil bizantin, dar și alte lucrări interioare.

În prezent, capela ocrotită de „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, purtătorul de biruinţă, este loc de rugăciune şi reculegere pentru cei din detenţie. Aceștia participă la slujbele religioase oficiate de părintele Ioan Vlaşin, dar și la discuții și programe catehetice.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

Cea mai vechea Biserică Ortodoxă din cartierul clujean Mănăștur a  fostîmbrăcată pe 15 august în straie de sărbătoare. Parohia de pe strada Govora, păstorită de părintele protopop Dan Hognogi și-a serbat de marele Praznic al Adormirii Maicii Domnului, hramul....

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Luni, 15 august 2016, de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Rus, din comuna Rus, Protopopiatul Jibou, cunoscută în părțile locului și sub denumirea de Mânăstirea „Sfânta Maria – Rus” s-a transformat într-o adevărată oază duhovnicească, la care au venit...

Întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex

Întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex

Tinerii din ASCOR Cluj anunță că reiau întâlnirile cu persoane duhovniceşti şi oameni de seamă ai Ortodoxiei. O primă întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex din Anglia, va avea loc joi, 18 august 2016, la Biserica Studenţilor din Campusul studenţesc...