Bucurie și comuniune, în biserica clujeană „Întâmpinarea Domnului”, de sărbătoarea hramului

de | feb. 2, 2017 | Actualitatea religioasă, Uncategorized

De sărbătoarea Întâmpinării Domnului, comunitatea parohiei ortodoxe clujene, ce poartă acest hram, a primit vizita Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. Ierarhul a oficiat în biserica, de pe strada București, Sfânta Liturghie, în prezența unui sobor de preoți și diaconi și a unui număr mare de creștini. Răspunsurile la slujbă au fost date de corul parohiei, dirijat de doamna preoteasă Maria Chira.

În cuvântul de învățătură adresat celor ce au participat la slujbă, Înaltpreasfințitului Părinte Andrei a vorbit despre darurile pe care le primește omul din întâlnirea cu Domnul Hristos:

La finalul Slujbei părintele paroh Alexa Chira i-a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Andrei pentru bucuria de a lua parte la sărbătoarea hramului, încredințându-l că se bucură de toată aprecierea și dragostea comunității de creștini din această parohie:

Biserica ortodoxă de pe strada București este singura biserica din municipiul Cluj-Napoca ce poartă hramul „Întâmpinarea Domnului”. Locașul de închinăciune a fost construit, începând cu anul 1992, iar în ultimii ani au fost realizate lucrările de pictură, a precizat părintele paroh Alexa Chira.

 

Ultimele articole

Fără luptă este imposibil de dobândit virtuţile

Fără luptă este imposibil de dobândit virtuţile

Ieronim, Bătrânul din Eghina: „Savuraţi viaţa duhovnicească. Nimic nu e mai dulce decât ea. Lupta este dură, dar încoronarea este odihnitoare. Iarna este grea, dar Raiul este dulce. Fără luptă este imposibil de dobândit virtuţile”. Cuvintele bătrânilor / Părintele...

Luceafărul literaturii române, comemorat la Cluj-Napoca

Luceafărul literaturii române, comemorat la Cluj-Napoca

Poetul Mihai Eminescu a fost comemorat la Cluj-Napoca, luni, 15 iunie 2015, în contextul împlinirii a 126 de ani de la moartea sa. Festivitățile au început la ora 10:30 în faţa Teatrului Naţional, la statuia poetului. Au luat parte la momentul omagial zeci de clujeni,...

Resfințirea bisericii din localitatea Dumuslău, Episcopia Sălajului

Resfințirea bisericii din localitatea Dumuslău, Episcopia Sălajului

Duminică, 14 iunie 2015, în Duminica închinată sfinților români, cunoscuți și necunoscuți, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor micii comunități din localitatea Dumuslău, filie a Parohiei Doh. Prilejul vizitei Preasfinției Sale a fost...