Bunica din Chinteni le-a spus copiilor din Visuia și Ghirișu Român de ce merge la biserică

de | sept. 2, 2021

anti Lenuța, „Bunica din Chinteni”, s-a întâlnit miercuri cu copiii parohiilor Visuia, din județul Bistrița-Năsăud, și Ghirișu Român, din județul Cluj. Ea le-a spus – în felul ei inimitabil – că s-a obișnuit de mică să meargă la biserică, pentru a-și găsi pacea.

„Să știți că io, de când am fost atâta-ni (arată cu mâna cât era de mică), m-am dus la Biserică. Io am știut că duminica trebe să mă duc la Biserică. Io, dacă nu mă duc o duminică la Biserică, nu-s sănătoasă o săptămână întreagă. Săptămâna îmi pare lungă, nu-s împăcată”, a spus Bunica din Chinteni.

Tanti Lenuța le-a oferit celor 45 de copii diplome de participare la activitatea „Bucuria ultimelor zile de vacanță”, organizată miercuri la Visuia.

Activitatea a constat dintr-o întâlnire de o zi în care copiii s-au rugat, s-au jucat și au mâncat împreună. Programul a inclus și experimente științifice, educație pentru igienă dentară și un atelier de toacă.

Parohia Ortodoxă Română Visuia este păstorită de Părintele Călin Pop, iar parohia Ghirișu Român este păstorită de Părintele Paroh Dan Ovidiu Tiniș.

Doamna Lenuța Moldovan a câștigat notorietate printre tineri după ce a apărut într-o serie de scurtmetraje distribuite viral în mediul online.

Sursa: basilica.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Circulația pe str. General Dragalina va fi închisă | CTP Cluj

Circulația pe str. General Dragalina va fi închisă | CTP Cluj

Ca urmare a lucrarilor de modernizare a infrastructurii pe malul raului Somes, incepand cu data de 03.04.2023 circulatia pe str. General Dragalina va fi inchisa intre str. Mamaia si str Horea si indirect pe tronsonul cuprins intre P-ta Horea, Closca si Crisan si str....

TRASEE DEVIATE CU OCAZIA MARATONULUI INTERNATIONAL CLUJ-NAPOCA

TRASEE DEVIATE CU OCAZIA MARATONULUI INTERNATIONAL CLUJ-NAPOCA

Cu ocazia Maratonului International Cluj-Napoca, duminica - 02 aprilie 2022, în intervalul orar 05:30 – 15:00, din cauza restrictiilor de circulatie impuse, urmatoarele linii de transport vor circula pe trasee deviate, dupa cum urmeaza: Linia 9 ( str. Bucium – P-ta...

Anunt Open data si platforma Tranzy.ai

Anunt Open data si platforma Tranzy.ai

Date deschise în transportul public din Cluj-Napoca prin lansarea unui portal de Open Data, într-o colaborare cu tranzy.ai - platforma pentru digitalizarea mobilitӑţii urbane Compania de Transport Public Cluj-Napoca, alӑturi de Primӑria şi Consiliu Local Cluj-Napoca,...