Bust al Voievodului Petru Rareș, sfințit de Mitropolitul Clujului la Ciceu-Giurgești

de | oct. 25, 2017

Marți, 24 octombrie 2017, în Parohia Ortodoxă Ciceu-Giurgești, Protopopiatul Beclean, a avut loc dezvelirea noului bust al Voievodului Petru Rareș. Slujba de sfințire a fost săvârșită de către IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei care în cuvântul său a subliniat datoria noastră de a scoate in evidență personalitățile demne ale neamului nostru. Alături de Întâistătătorul eparhiei, la eveniment, au participat: consilierul eparhial pe problem de misiune și protocol arhid. Claudiu Grama, inspectorul eparhial  pr. Vasile Nemeș,  protopopul de Beclean, pr. Doru Zinveliu, preoții din localitățile aparținătoare  Comunei  și reprezentanți ai autorităților centrale: prefectul Ovidiu Frenț și vicepreședintele Consiliului Județean, Vasile Puica.

Bustul confecționat din bronz a fost realizat de sculptorul Mircea Mocanu. Inițiativa realizării monumentului a aparținut primarului Vasile Iuga, susținut de Consiliul local al Comunei Ciceu-Giurgești. În cadrul evenimentului s-a acordat titlul de „Cetățean de Onoare” domnului academician Dorel Banabic, fiu al satului Ciceu- Giurgești, și post mortem, domnului profesor Constantin Rusu, primar al comunei în perioada 2002-2014. De asemenea, profesorul de istorie Danciu Ioan a susținut o prelegere cu ocazia împlinirii a 550 de ani de la prima atestare documentară a satului Dumbrăveni, localitate componentă a Comunei Ciceu-Giurgești, a consemnat pentru radio Renașterea părintele paroh  Dan  Iftimi.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Năsăud

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Năsăud

În perioada 3 octombrie – 7 noiembrie 2023, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-au desfășurat...

Liturghie arhierească și sfințirea capelei mortuare din Herina

Liturghie arhierească și sfințirea capelei mortuare din Herina

Sâmbătă, 4 noiembrie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia Herina, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul binecuvântării capelei mortuare din localitate. De la ora 10:00,...