Calendarele bisericești ale Arhiepiscopiei Clujului pe anul 2021 marchează centenarul eparhiei

de | dec. 9, 2020 | Actualitatea religioasă

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului pune la dispoziția credincioșilor 5 tipuri de calendare bisericești pe anul 2021: calendar de perete coală, calendar agendă, calendar de perete cu spirală – format A3 și A4, și calendar de birou.

Designul și grafica calendarelor au fost realizate în concordanță cu tematica anului 2021, declarat în Patriarhia Română „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”, dar se încadrează și în tematica Centenarului Eparhiei noastre.

Pe calendarul de perete tip coală este imprimată icoana Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar și medalioanele ierarhilor clujeni trecuți la cele veșnice, care au păstorit Eparhia Clujului reînființată acum un secol, episcopul Nicolae Ivan, mitropolitul Nicolae Colan, arhiepiscopul Teofil Herineanu și mitropolitul Bartolomeu Anania. Acestora li se adaugă alte două medalioane cu prima Catedrală episcopală, Biserica din Deal, și actuala Catedrală Mitropolitană din Cluj-Napoca.

Calendarul tip agendă, pe lângă textul propriu-zis, cuprinde datele de contact ale membrilor administrației eparhiale, școlilor teologice, protopopiatelor, așezămintelor monahale și centrelor misionar-sociale din cuprinsul Eparhiei Clujului. Imaginea de pe prima copertă reprezintă icoana Învierii Domnului, iar imaginea de pe ultima copertă ilustrează Cimitirul Eparhial „Sfântul Lazăr” din Cluj-Napoca.

Calendarul de perete cu spirală, în cele două formate A3 și A4, și calendarul de birou, pe lângă imaginea Catedralei Mitropolitane de pe copertă, cuprind imagini cu icoane pictate pe lemn între secolele XVI-XVII din Patrimoniul Muzeului Mitropoliei Clujului, a transmis Pr. Dr. Cornel Coprean, Consilierul cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Calendarele bisericești, expresie iconografică a timpului, au fost tipărite la Tipografia Renașterea cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și pot fi achiziționate de la magazinele bisericești din Cluj-Napoca, Turda, Dej, Gherla, Huedin, Bistrița, Beclean și Năsăud, și de la pangarele bisericilor și mănăstirilor din cuprinsul Eparhiei Clujului.

Ultimele articole

6 mai – Sfântul și Dreptul Iov, mult răbdătorul. Sf. Mc. Varvar

5 mai – Sf. Mare Mc. Irina. Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou

Sfânta Mare Muceniță Irina a fost singura fiică a lui Liciniu, rege în cetatea Maghedon. Sfânta Muceniță Irina s-a născut păgâna, iar numele ei a fost la început Penelope. Cand a împlinit șase ani, tatal ei a zidit pentru ea, dincolo de cetate, un turn cu multe...

Hramul Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” de la Florești

Hramul Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” de la Florești

În ziua cinstirii Acoperământului Maicii Domnului, joi, 1 octombrie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Florești, județul Cluj, cu...

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În ziua de 29 septembrie 2020, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s‑a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu tema Pastorația familiei...