Calendarele bisericești ale Arhiepiscopiei Clujului pe anul 2021 marchează centenarul eparhiei

de | dec. 9, 2020

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului pune la dispoziția credincioșilor 5 tipuri de calendare bisericești pe anul 2021: calendar de perete coală, calendar agendă, calendar de perete cu spirală – format A3 și A4, și calendar de birou.

Designul și grafica calendarelor au fost realizate în concordanță cu tematica anului 2021, declarat în Patriarhia Română „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”, dar se încadrează și în tematica Centenarului Eparhiei noastre.

Pe calendarul de perete tip coală este imprimată icoana Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar și medalioanele ierarhilor clujeni trecuți la cele veșnice, care au păstorit Eparhia Clujului reînființată acum un secol, episcopul Nicolae Ivan, mitropolitul Nicolae Colan, arhiepiscopul Teofil Herineanu și mitropolitul Bartolomeu Anania. Acestora li se adaugă alte două medalioane cu prima Catedrală episcopală, Biserica din Deal, și actuala Catedrală Mitropolitană din Cluj-Napoca.

Calendarul tip agendă, pe lângă textul propriu-zis, cuprinde datele de contact ale membrilor administrației eparhiale, școlilor teologice, protopopiatelor, așezămintelor monahale și centrelor misionar-sociale din cuprinsul Eparhiei Clujului. Imaginea de pe prima copertă reprezintă icoana Învierii Domnului, iar imaginea de pe ultima copertă ilustrează Cimitirul Eparhial „Sfântul Lazăr” din Cluj-Napoca.

Calendarul de perete cu spirală, în cele două formate A3 și A4, și calendarul de birou, pe lângă imaginea Catedralei Mitropolitane de pe copertă, cuprind imagini cu icoane pictate pe lemn între secolele XVI-XVII din Patrimoniul Muzeului Mitropoliei Clujului, a transmis Pr. Dr. Cornel Coprean, Consilierul cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Calendarele bisericești, expresie iconografică a timpului, au fost tipărite la Tipografia Renașterea cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și pot fi achiziționate de la magazinele bisericești din Cluj-Napoca, Turda, Dej, Gherla, Huedin, Bistrița, Beclean și Năsăud, și de la pangarele bisericilor și mănăstirilor din cuprinsul Eparhiei Clujului.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Proiectul ȘCOALA FAMILIEI

Proiectul ȘCOALA FAMILIEI

La Biserica Studenților se va lansa în următoarea perioadă primul curs din "Școala Familiei" un proiect national inițiat de biofizician dr. Virgiliu Gheorghe. Invitația de a participa la acest curs este una deschisă tuturor. Școala Familiei cuprinde un curs complet de...

Apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului, omagiați la Dej

Apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului, omagiați la Dej

Evenimentul a avut pe 14.03.2017, la sediul Protopopiatului Ortodox Român Dej în cadrul ședinței lunare din protopopiat. La inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, anul 2017 a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ,,Anul omagial al...

Sinaxa stareților și starețelor, din Episcopia Sălajului

Sinaxa stareților și starețelor, din Episcopia Sălajului

Marți, 14 martie 2017, la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului, sub președinția Preasfințitului Părinte Petroniu, a avut loc Sinaxa stareților și starețelor mănăstirilor din Episcopia Sălajului. La această întâlnire au participat toți superiorii așezămintelor...

Preoții din Protopopiatul Huedin, în ședință lunară

Preoții din Protopopiatul Huedin, în ședință lunară

Marți, 14 martie 2017, a avut loc la sediul Protopopiatului Ortodox Huedin ședința administrativă lunară. Aceasta a debutat în paraclisul Sfinții Trei Ierarhi din incinta protopopiatului, cu săvârșirea acatistului Sfântului Benedict de Nursia. Au urmat comunicările...