Camil Petrescu – inițiatorul modernismului

Camil Petrescu a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. Este inițiatorul romanului modern.

S-a născut în luna aprilie 1894, în București. A rămas orfan de mic de ambii părinți și a fost crescut de o doică din familia subcomisarului de poliție Tudor Popescu, din mahalaua Moșilor.

După ce a absolvit clasele primare în Obor, s-a înscris la „Colegiul Sfântul Sava” și  „Liceul Gheorghe Lazăr” din București.  În timpul anilor de liceu a fost bursier.  În anul 1913 se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie din București, pe care o absolvă cu calificativul „magna cum laude”. În anul 1914 a debutat în revista „Facla” cu articolul „Femeile și fetele de azi”, sub pseudonimul „Raul D”.

Între anii 1916-1918 a participat ca ofițer la Primul Război Mondial. Experiența trăită pe front a servit drept sursă pentru romanul său „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (1930). În primul an de război (1916) a fost rănit pe front. A făcut stagiu într-un spital militar după care este trimis din nou pe front. De data aceasta cade prizonieri la maghiari. În timpul unui bombardament  german își pierde auzul la o ureche. Această suferință îl va marca pe viață. Trebuia să depună efort în plus pentru lucruri care erau firești și ușoare pentru cei cu urechile intacte. Abia în anul 1918 a fost eliberat și a reușit să se întoarcă în București. În același an a debutat cu prima sa piesă de teatru, „Jocul ielelor”. În anul 1919 a absolvit Facultatea de Litere și Filosofie și a devenit  profesor la un liceu din Timișoara.

Din anul 1920 a început să participe la ședințele cenaclului Sburătorul. În revista acestuia vor apărea publicate primele lui poezii. În anul 1923 are loc debutul său editorial  cu volumul de „Versuri. Idee. Ciclul morții”. În anul 1932 scrie primul scenariu de film, „Divorțul doamnei Duda”. În anul 1933 publică romanul  „Patul lui Procust”. Acest roman marchează o piatră de hotar. Prin această operă Camil Petrescu face trecerea de la romanul tradițional la cel modern. Camil Petrescu este inițiatorului curentului modernist în literatura română.

În anul 1939 a fost numit directorul Teatrului Național din București, unde a stat în funcție timp de 10 luni. În anul 1948 a devenit membru titular al Academiei Române.  În anul 1950 debutează cu primele nuvele: „Turnul de fildeș, „Moartea pescărușului”, „Mănușile” și „Cei care plătesc cu viața”.

A trecut la cele veșnice la data de 14 mai 1957, în timp ce lucra la romanul său social închinat lui Nicolae Bălcescu, numit „Un om între oameni”. Chiar dacă nu a reușit să finalizeze această carte, a lăsat în urmă o operă de înaltă calitate, care se întinde pe mai multe planuri ale literaturii. Fie că vorbim despre poezii, romane, scene de teatru sau nuvele, putem remarca înalta calitate a scrierii din toate. Stilul său anticalofil, prin care încerca să exprime realitatea fără înfrumusețări, în care încerca să arate stările difuze sau cele de exaltare prin monolog interior l-au făcut un autor novator în literatura română. Îndrăzneala de a încerca un stil nou l-au făcut cunoscut mai mult decât celelalte opere ale sale, care și ele, deși nu au avut același impact ca romanele sale, rămân scrieri de înaltă calitate.

 

Surse:

https://junimearomana.com/camil-petrescu/

https://www.libertatea.ro/lifestyle/camil-petrescu-biografie-3407858

http://istoria.md/articol/589/Camil_Petrescu,_biografie

http://istoria.md/articol/589/Camil_Petrescu,_biografie

https://www.facebook.com/valorilenoastre/photos/cu-scriitorul-camil-petrescu-pe-frontsublocotenentul-camil-petrescu-a-facut-razb/2085685495055987/

https://culturainiasi.ro/camil-petrescu/

https://www.camilpetrescu.eu/opere.php#.Yk9JvNtBxdg

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Camil Petrescu - inițiatorul modernismului
Loading
/
Daniel Turcea – poet cu o viață aproape de sfințenie

Daniel Turcea – poet cu o viață aproape de sfințenie

Poet creștin român, despre care s-a scris însă mult prea puțin. Viața acestui poet înfățișează un model de convertire, precum și o viață creștină practică, deosebit de frumoasă, în cadrul Mănăstirii Cernica. Acesta a fost Daniel Turcea. S-a născut la 22 iulie 1945, în...

Maica Gavrilia Papaiannis și ecumenismul spiritual

Maica Gavrilia Papaiannis și ecumenismul spiritual

La întrebarea pe care Maica Gavrilia o primea adeseori despre popoarele „țărilor dinainte de Hristos”: „De ce îi considerați pe indieni sau pe musulmani sau evrei ca fiind de-ai dumneavoastră?”, răspundea la modul cel mai firesc și simplu: „Pentru că Îl văd pe Hristos...

Alteța Sa Regală Principesa Margareta a României

Alteța Sa Regală Principesa Margareta a României

Prima fiică a fostului suveran Mihai al României și a soției sale. Prin părinții ei, Margareta este descendentă directă din marile familii imperiale și regale ale Europei, numărând printre strămoși regi ai Franței, Angliei, împărați germani și țari ruși. S-a născut la...

Dimitrie Cuclin – academicianul uitat

Dimitrie Cuclin – academicianul uitat

Compozitor, muzicolog, filosof, scriitor și traducător român. Acesta a fost Dimitrie Cuclin. S-a născut în 24 martie 1885, la Galați în familia unui profesor de muzicǎ, ce i-a oferit primele noțiuni teoretice. După școala primară, Dimitrie Cuclin a urmat, între 1896 –...

A.D. Xenopol – profesorul lui Nicolae Iorga

A.D. Xenopol – profesorul lui Nicolae Iorga

Alexandru Dimitrie Xenopol este unul din cei mai de seamă istorici români. A publicat prima istorie completă a poporului nostru, sub titlul „Istoria românilor din Dacia Traiană”. A fost profesor de istorie și rector la Universitatea din Iași. Alexandru Dimitrie...

Pr. Virgil Gheorghiu – tezaur al beletristicii ortodoxe

Pr. Virgil Gheorghiu – tezaur al beletristicii ortodoxe

Părintele Virgil Gheorghiu este unul din cei mai cunoscuți autori ortodocși. Titlurile sale precum, „Ora 25”, „Tată-l meu preotul care s-a urcat la cer„ sau „Cum am vrut să mă fac sfânt”, sunt doar câteva din cele peste 40 de lucrări ale sale.  Pe lângă activitatea sa...