Una dintre misiunile Fundației Universității Babeș-Bolyai, Alma Mater Napocensis, este  implementarea unor acțiuni de activism social de interes public – implicare comunitară –, cum sunt, de exemplu, acțiunile umanitarele. Situația animalelor fără stăpân din adăposturile din România este, în cele mai multe cazuri, tragică: condiții improprii, lipsa hranei, lipsa medicamentației și a controalelor veterinare, violență și cruzime împotriva animalelor.

Universitatea Babeș-Bolyai își propune să facă auzită „Vocea necuvântătoarelor”; astfel, vă invităm să participați la campania de strângere de fonduri organizată între 29 noiembrie – 22 decembrie 2023. Suma strânsă va fi redirecționată către adăposturile de animale fără stăpân din România în vederea achiziției de hrană, obiecte și medicamente necesare, precum și în vederea achitării serviciilor esențiale pentru acele adăposturi (construcție țarcuri, refacere garduri, etc.).

Se poate dona în lei, euro și dolari, cu mențiunea vocea necuvântătoarelor,  în conturile FUNDAȚIEI ALMA MATER NAPOCENSIS.

IBAN: RO57BTRLRONCRT0PB6492401 (RON)

IBAN: RO74BTRLEURCRT0PB6492402 (EUR)

IBAN: RO16BTRLUSDCRT0PB6492401 (USD)

De asemenea, se poate dona direct pe pagina oficială a Fundației UBB. https://fundatia.ubbcluj.ro/doneaza/

 

Vă mulțumim din suflet pentru implicare!

Împreună suntem făuritorii unui viitor mai bun!

 

Dacă doriți să aflați multe detalii despre proiect, vă rugăm să o contactați pe Anamaria Lupan, coordonatorul proiectului, la adresa de email: anamaria.lupan@ubbcluj.ro.