Campania „Donează sânge, salvează vieți alături de ASCOR”

de | nov. 24, 2020

ASCOR Cluj-Napoca, alături de celelalte filiale din țară, desfășoară în această perioadă campania „Donează sânge, salvează vieți alături de ASCOR”.

„Scopul campaniei este creșterea rezervelor de sânge din Centrul de Transfuzie Cluj, dar și conștientizarea publicului larg asupra importanței donării voluntare de sânge. Campania se adresează atât studenților cât și altor grupuri de vârstă adulte, care îndeplinesc condițiile medicale”, spun reprezentanţii ASCOR, filiala Cluj-Napoca.

De asemenea, prin acest demers studenții ortodocși din toată țara doresc ca, înainte și după Ziua Națională, să arate că sunt uniți cu toți românii aflați în suferință în spitale, în contextul epidemiei de coronavirus, dublată și de o criză de sânge din sistemul sanitar.

Astfel, în zilele de 25 noiembrie, 3 și 4 decembrie, între orele 7:30 și 13:30, toți cei care doresc să salveze vieți sunt așteptați la Centrul de Transfuzie Cluj, situat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 18.

Evenimentul face parte din programul #ASCOR30, în cadrul căruia au loc o serie de activități prin care se marchează împlinirea a 30 de ani de activitate neîntreruptă a asociației în mediul universitar.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Au început înscrierile pentru a XVIII-a ediție a GraduatE.ON

Au început înscrierile pentru a XVIII-a ediție a GraduatE.ON

E.ON anunță startul unei noi ediții a GraduatE.ON, program adresat tinerilor aflați în ultimul an de studiu, nivel licență sau masterat. Prin acest program, compania susține tinerii aflați la început de drum profesional prin oferirea de stagii de pregătire, pe...

Un nou site dedicat persoanelor cu hemofilie din România

Un nou site dedicat persoanelor cu hemofilie din România

A fost lansat un nou site dedicat comunității persoanelor cu hemofilie din România. Site-ul www.desprehemofilie.ro,  dezvoltat de Roche România, se adresează copiilor și adulților cu hemofilie, precum și oamenilor din mediul acestora, care își doresc să fie informați...