Campania „Împreună pentru cei nevoiași”, la Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca

de | dec. 20, 2017 | Activități parohiale

Marți,  19 Decembrie 2017, la Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca ( dir. prof. Eugenia Marcu și  Mirela  Nicoară ) o echipa de voluntari a demarat  Campania „Împreună pentru cei nevoiași”. În cadrul acestui proiect elevii, împreună cu dascălii  lor,  au deschis un târg de dulciuri și au donat  în „Cutiuța bucuriei”. Astfel  au ajutat peste  20 de familii cuprinse în cadrul Proiectului de ajutorare a familiilor asistate social al Parohiei „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca (preot paroh Nicolae Buda ) și  Asociația Christiana. Ajutorul a  constat în pachete cu alimente de bază (zahar, ulei, faina, faină de mălai, paste,  orez, dulciuri, ceai), care au fost distribuite deja beneficiarilor. Voluntarii, împreună cu d-na Daniela Necula, inițiatoarea acestei campanii, au cumpărat alimentele și le-au pus în pungi pentru a putea fi dăruite.

Activitatea a avut loc în cadrul Școlii altfel,  fiind cuprinsă în Parteneriatul „Cu Hristos în marile încercări  ale vieții  de școlar”, încheiat în anul școlar  2017-2018. intre școală și biserică.

Ultimele articole

Prezentare de carte în Parohia Ciceu-Giurgești

Prezentare de carte în Parohia Ciceu-Giurgești

În a treia zi de Crăciun, în Parohia Ortodoxă Ciceu-Giurgești, Protopopiatul Beclean, părintele dr. Grigore Benea, stareț al mănăstirii Memorial de la Gherla, alături de preotul paroh, dr. Iftimi Dan, a săvârșit Sfânta Liturghie și a vorbit credincioșilor despre...

În Ajunul Crăciunului, Ştefan Hruşcă a colindat la Sîngeorz-Băi

În Ajunul Crăciunului, Ştefan Hruşcă a colindat la Sîngeorz-Băi

Duminică, 24 decembrie 2017, în Ajunul Praznicului Naşterii Domnului, în biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Sîngeorz-Băi, a avut loc a IV-a ediţie a tradiţionalului concert de colinde „Dacă-n fiecare zi Crăciunul ar veni”. Invitatul special din acest an,...

Daruri pentru persoanele nevoiașe din  Huedin

Daruri pentru persoanele nevoiașe din Huedin

Fundaţia Cultural Filantropică „Protopop Aurel Munteanu” din Huedin, oferă zilnic, prin Cantina Socială „Protopop Dorel Puşcaş”, o masă caldă persoanelor cu situaţii financiare precare din zona Huedinului. În perioada Postului Crăciunului din acest an, fundaţia cu...

Grupuri de colindători, la sediul Protopopiatului Năsăud

Grupuri de colindători, la sediul Protopopiatului Năsăud

În această perioadă premergătoare Praznicului Naşterii Domnului, numeroase grupuri de colindători au adus Vestea cea Bună a Întrupării Fiului lui Dumnezeu la sediul Protopopiatului Năsăud. Grupuri de teologi şi tineri din parohiile din Ţara Năsăudului au poposit la...