Campania socială „Trimite un copil sărac la școală!”, ediția a treia, organizată de Asociația Filantropia Ortodoxă Dej

de | aug. 24, 2018

Campania socială „Trimite un copil sărac la școală!”, organizată de Asociația Filantropia Ortodoxă Dej, se află la cea de a treia ediție și se desfășoară în perioada 22-31 august, cu scopul de a strânge fonduri, rechizite școlare, haine și încălțăminte pentru copiii care vor să meargă la școală, dar situația materială a familiei nu le permite.

Campania s-a născut din constatarea că un număr semnificativ de copii din municipiul Dej, precum și din localitățile din jur, nu au posibilitatea de a avea un ghiozdan nou și rechizitele necesare pentru a merge la școală, și din această cauză abandonează sistemul de învă­țământ, înainte de finaliza­rea studiilor.

„Ne-am propus să sprijinim cât mai mulți  copii și ne asumăm  rolul de <părinți> ai acestora, pentru a putea păși în noul an cu fruntea sus. Sunt copiii care merg în prima zi la școală purtându-și câteva caiete într-o sacoșă sau într-un ghiozdan peticit, încercând să ascundă lipsurile materiale ale părinților. Gândindu-ne la potențialul fiecăruia dintre acești copilași de a avea un destin strălucit, nu am putut face altceva decât să le fim sprijin la început de drum. Implicarea fiecăruia dintre dumneavoastră poate însemna o rază de speranță pentru o întreagă familie. Spiritul de comunitate, adesea promovat de asociația noastră, poate produce minuni într-o societate cu nevoi”, conform organizatorilor. Doritorii pot să sprijine acest proiect inițiat de Asociație donând în contul: RO31RNCB0108147824550001 sau online în site-ul Asociației Filantropia Ortodoxă Dej. Un ghiozdan complet echipat costă 120 RON.

„Poate nu vei ști niciodată la cine a ajuns caietul sau ghiozdanul dăruit de tine, însă acel copil își va aminti toată viața că cineva i-a fost aproape la început de drum!”, au mai transmis organizatorii.

Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” Dej este o asociaţie de dezvoltare comunitară, filantropică, non-guvernamentală, fără scopuri politice şi nediscriminatorie confesional. Misiunea asociaţiei este dezvoltarea comunităţilor teritoriale; scopul asociaţiei este îmbunătăţirea calităţii vieţii în comunităţile teritoriale prin servicii: sociale, medicale, culturale, educaţionale, economice şi de mediu, furnizate în spirit creştin. Domeniile de activitate ale asociaţie sunt: asistenţă socială şi socio – medicală, asistenţă medicală, educaţie şi cercetare interdisciplinară, cultură, dezvoltare organizaţională, tineret, economie, voluntariat.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Părintele Mitropolit Andrei își cinstește ocrotitorul spiritual

Părintele Mitropolit Andrei își cinstește ocrotitorul spiritual

Sâmbătă, 30 noiembrie 2024, Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,...

Săptămâna Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca 2024

Săptămâna Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca 2024

Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca organizează Săptămâna Facultății de Teologie Ortodoxă în perioada 3-6 decembrie 2024, marcând 100 de ani de la înființare. Marți 3 decembrie, între orele 10 și 17, se desfășoară...