Campania socială „Trimite un copil sărac la școală!”, ediția a treia, organizată de Asociația Filantropia Ortodoxă Dej

de | aug. 24, 2018

Campania socială „Trimite un copil sărac la școală!”, organizată de Asociația Filantropia Ortodoxă Dej, se află la cea de a treia ediție și se desfășoară în perioada 22-31 august, cu scopul de a strânge fonduri, rechizite școlare, haine și încălțăminte pentru copiii care vor să meargă la școală, dar situația materială a familiei nu le permite.

Campania s-a născut din constatarea că un număr semnificativ de copii din municipiul Dej, precum și din localitățile din jur, nu au posibilitatea de a avea un ghiozdan nou și rechizitele necesare pentru a merge la școală, și din această cauză abandonează sistemul de învă­țământ, înainte de finaliza­rea studiilor.

„Ne-am propus să sprijinim cât mai mulți  copii și ne asumăm  rolul de <părinți> ai acestora, pentru a putea păși în noul an cu fruntea sus. Sunt copiii care merg în prima zi la școală purtându-și câteva caiete într-o sacoșă sau într-un ghiozdan peticit, încercând să ascundă lipsurile materiale ale părinților. Gândindu-ne la potențialul fiecăruia dintre acești copilași de a avea un destin strălucit, nu am putut face altceva decât să le fim sprijin la început de drum. Implicarea fiecăruia dintre dumneavoastră poate însemna o rază de speranță pentru o întreagă familie. Spiritul de comunitate, adesea promovat de asociația noastră, poate produce minuni într-o societate cu nevoi”, conform organizatorilor. Doritorii pot să sprijine acest proiect inițiat de Asociație donând în contul: RO31RNCB0108147824550001 sau online în site-ul Asociației Filantropia Ortodoxă Dej. Un ghiozdan complet echipat costă 120 RON.

„Poate nu vei ști niciodată la cine a ajuns caietul sau ghiozdanul dăruit de tine, însă acel copil își va aminti toată viața că cineva i-a fost aproape la început de drum!”, au mai transmis organizatorii.

Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” Dej este o asociaţie de dezvoltare comunitară, filantropică, non-guvernamentală, fără scopuri politice şi nediscriminatorie confesional. Misiunea asociaţiei este dezvoltarea comunităţilor teritoriale; scopul asociaţiei este îmbunătăţirea calităţii vieţii în comunităţile teritoriale prin servicii: sociale, medicale, culturale, educaţionale, economice şi de mediu, furnizate în spirit creştin. Domeniile de activitate ale asociaţie sunt: asistenţă socială şi socio – medicală, asistenţă medicală, educaţie şi cercetare interdisciplinară, cultură, dezvoltare organizaţională, tineret, economie, voluntariat.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Adunarea Anuală a Asociației „Oastea Domnului”, la Bistrița

Adunarea Anuală a Asociației „Oastea Domnului”, la Bistrița

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în Duminica a 25-a după Rusalii, 12 noiembrie 2023, la Biserica „Sfânta Ana” din Bistrița (zona Big), s-a...