Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Campania umanitară: “Faptele bune – urcuș spre Înviere!” | Asociației Filantropia Ortodoxă, filiala Bistrița-Năsăud

de | mart. 20, 2023

Asociației Filantropia Ortodoxă, filiala Bistrița-Năsăud organizează pe perioada Postului Mare o campanie filantropică, prin care vor să ofere persoanelor nevoiașe, celor singuri, celor bolnavi și celor închiși un prilej de bucurie de Sărbătorile Pascale.

Până în 10 aprilie 2023, cei care doresc să se alăture campaniei sunt rugați să pregătească pachete cu alimente (pască, cozonac, ouă, zahăr, făină, ulei, mezeluri, carne – 2 kg/familie, cașcaval, dulciuri), costul estimativ pentru un pachet fiind de 300 lei, și să le ducă la Sediul Asociației Filantropia Ortodoxă Bistrița-Năsăud, din Piața Unirii nr. 9 (clădirea Protopopiatului Ortodox), de luni-vineri, între orele 08:00-16:00.

Din lista pusă la dispoziție a beneficiarilor fac parte 128 de familii nevoiașe și persoane singure, 80 de familii de la Cantina socială „Sfânta Filofteia”, 50 de persoane private de libertate din Penitenciarul din Bistrița care nu au de la cine primi vizite sau un pachet de sărbători, 30 de pacienți dializați și 50 de familii cu deficiențe auz.

Pe pachet se va scrie numărul și numele familiei așa cum apare pe pagina de facebook a asociației.

Pr. Marius PINTICAN, directorul Asociației Filantropia Ortodoxă, filiala Bistrița-Năsăud:

„Perioada Postului Mare este o chemare și invitație la post, rugăciune, smerenie, spovedanie, împărtășanie și fapte bune, pentru a primi iubirea milostivă a lui Hristos Cel răstignit și înviat, izvorul bucuriei noastre. Ne dorim ca bucuria Învierii să fie prezentă în casele tuturor creștinilor!

Pentru a aduce o rază de lumină, nădejde și bucurie, copiilor, vârstnicilor și oamenilor sărmani care nu au să pună ceva sau destul pe masa de Sărbători, lansăm Campania umanitară din Postul Sfintelor Paști, din anul 2023, intitulată sugestiv “Faptele bune – urcuș spre Înviere!””

Donații se pot face și în bani în contul Asociației Filantropia Ortodoxă, Filiala Bistrița-Năsăud:  RO09RNCB0038130592410001, cod fiscal 31017916, BCR – cu mențiunea: Pachet Sf. Paști.

Mai multe informații se pot găsi pe pagina de facebook a Asociației Filantropia Ortodoxă, Filiala Bistrița- Năsăud.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Workshop și concurs de frumuseţe la cai, ponei şi asini

Workshop și concurs de frumuseţe la cai, ponei şi asini

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca anunță organizarea, prin Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii, în data de 9 mai 2026, de la ora 10.00, a unui eveniment dedicat cabalinelor, care va include prezentări ale specialiștilor...

Campania de donare de sânge „Donăm împreună – UBB dă startul!”

Campania de donare de sânge „Donăm împreună – UBB dă startul!”

Universitatea Babeș-Bolyai organizează, în perioada 4–8 mai 2026, cea de-a XIV-a ediție a campaniei de donare de sânge „Donăm împreună – UBB dă startul!”. Campania se va desfășura de luni până vineri, în intervalul orar 07:30–13:30, la sediul Centrului Regional de...

IARMAROC la Sat revine la Cluj-Napoca cu cea de-a treia ediție

IARMAROC la Sat revine la Cluj-Napoca cu cea de-a treia ediție

Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca va găzdui, în perioada 15–17 mai 2026, cea de-a treia ediție a festivalului IARMAROC la Sat – Festivalul Creației și Artelor, un eveniment dedicat artei, meșteșugurilor, muzicii și întâlnirii dintre oameni,...