Campanie de donare de sânge, în Episcopia Sălajului

de | nov. 13, 2019

Episcopia Sălajului, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină din Zalău, a inițiat un proiect de conștientizare și implicare a preoților și credincioșilor în donarea de sânge. Măsura vine în urma constatării că, la nivel național, numărul donatorilor este cu mult mai mic decât solicitările venite din partea spitatelor. Totodată, potrivit  consilierului social al Episcopiei, părintele Claudiu Nechita „acest gest este expresia unei iubiri autentice, prin care oferi aproapelui sângele tău, conștient fiind că, în multe cazuri de boală și accidente, cei suferinzi nu au o altă alternativă decât acest ajutor, venit din partea semenilor”.

Primii care s-au implicat în această campanie au fost preoții din Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Luni, 11 noiembrie a.c,  echipa mobilă a Centrului de Transfuzie Sanguină s-a deplasat la sediul Protopopiatului Ortodox din Șimleu Silvaniei, unde clericii au donat sânge. Miercuri, 13 noiembrie, a venit rândul preoților din Protopopiatul Zalău. „Sperăm ca acest gest să fie apreciat și urmat de cât mai mulți dintre credincioșii noștri, în Postul Nașterii Domnului”, a adăugat consilierul social al Episcopiei, părintele Claudiu Nechita.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Episcopia Sălajului
Binecuvântarea capelei mortuare din Parohia Motiș

Binecuvântarea capelei mortuare din Parohia Motiș

Duminică, 7 mai 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Motiș, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La finalul slujbei,...

Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii la Mănăstirea Rus

Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii la Mănăstirea Rus

Vineri, 21 aprilie 2023, cu ocazia sărbătorii Izvorului Tămăduirii, Mănăstirea Rus, cunoscută în părțile locului și sub denumirea de Mănăstirea „Sfânta Maria - Rus”, s-a transformat într-o adevărată oază duhovnicească, la care au venit sute de credincioși, atât din...

A treia zi de Paști în Șimleu Silvaniei

A treia zi de Paști în Șimleu Silvaniei

Ca în fiecare an, în cea de-a treia zi a Sfintelor Paști, Preasfințitul Părinte Petroniu a făcut un popas duhovnicesc în mijlocul credincioșilor din orașul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Intrarea în biserică...

A doua zi de Paști în orașul Jibou

A doua zi de Paști în orașul Jibou

Luni, 17 aprilie 2023, în cea de-a doua zi de Paști, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din orașul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Daniel” și „Sfântul...