Campanie de prevenție în şcoli din Pata și Apahida, Cluj

de | oct. 19, 2017

Campania de prevenţie desfăşurată în cadrul campaniei „Sănătate pentru sate” Cluj-Napoca, s-a adresat, miercuri, 19 octombrie, elevilor din școala primară din satul Pata și altor două clase din Liceul tehnologic „Ștefan Pascu” din Apahida. Cu această ocazie, activităţilede prevenţie au fost organizate de membrii echipei „Sănătate pentru sate” din Cluj-Napoca, în colaborare cu părintele Sorin Trâncă din Apahida. Medicul pediatru Roxana Popa a discutat cu elevi despre igiena generală, posturală, a alimentației, a locuinței și despre cea dentară. De asemenea, membrii echipei au exemplificat pe o mostră dentară periajul corect, apoi copiii au vizionat scurte desene animate cu mesaje educative. La acțiune au fost prezenți în total un numar de 70 elevi cu vârste cuprinse între 6-10 ani, cărora, spre finalul prezentărilor, li s-au oferit produse de igienă orală.

Membrii echipei care derulează campania „Sănătate pentru sate”, organizată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului în parteneriat cu Ministerul Sănătății, au mai participat, la începutul lunii octombrie, la o activitate de prevenție la Școala Gimnazială din Sânnicoară, la care au participat 110 elevi.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Adunarea Anuală a Asociației „Oastea Domnului”, la Bistrița

Adunarea Anuală a Asociației „Oastea Domnului”, la Bistrița

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în Duminica a 25-a după Rusalii, 12 noiembrie 2023, la Biserica „Sfânta Ana” din Bistrița (zona Big), s-a...

Sfințirea capelei mortuare din Suplai

Sfințirea capelei mortuare din Suplai

În Duminica a 25-a după Rusalii, 12 noiembrie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Suplai, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințirii capelei...