Campanie de strângere de fonduri pentru susținerea spitalelor, în lupta cu Covid-19

de | apr. 5, 2020

Asociația clujeană „Tinda” a demarat o campanie de strângere de fonduri, pentru achiziționarea echipamentelor medicale de protecție, a aparaturii și a medicamentelor, de importanță majoră, pentru  personalul medical și pentru pacienții afectați de Covid-19. Intitulată „Adoptă un spital, în bătălia cu Covid-19!”, în fiecare săptămână va fi organizată o strângere de fonduri pentru spitalele care au nevoie urgentă de medicamente și echipamente.

„Primul spital pe care dorim să îl susținem, este Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” din Cluj-Napoca, ținând cont de faptul că, și acest spital, după Spitalul de Boli Infecțioase Cluj, preia bolnavi de Covid-19, unii dintre ei în stare gravă. Echipamentele de protecție, măști, mănuși, combinezoane, etc, ajung doar pentru două săptămâni. Zilnic, pentru protecția personalului medical a acestui spital sunt necesare cel puțin 200 de echipamente”, au declarat reprezentanții asociației.

„Nu putem sta pasivi, ci trebuie să ne pregătim pentru a  asigura echipamentele necesare pentru personalul medical și medicația pentru pacienți. Orice ajutor pentru spital este binevenit, de la echipamentele simple de protecție, pentru că noi, în fiecare zi, ar trebui să schimbăm 200 de echipamente, ceea ce presupune sume enorme și riscăm să fim depășiți financiar”, a declarat managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” din Cluj-Napoca, dr. Vasile Mureșan.

 

În perioada 6 – 12 aprilie 2020, în spirit de solidaritate și generozitate, doritorii pot face donații în conturile asociației, cu specificația  pentru Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj.

Conturile Asociației Tinda sunt:

În LEI:       Cod IBAN: RO75BTRLRONCRT0467412401

În EURO:  Cod IBAN: RO25BTRLEURCRT0467412401

Campanie de strângere de fonduri pentru susținerea spitalelor, în lupta cu Covid-19Asociația Tinda s-a născut în Anul Centenar 2018, din inițiativa a trei oameni dedicați culturii, tradiției și istoriei românești și preocupați, în egală măsură, de cauzele medicale și umanitare. Fondatorii asociației au pornit de la dorința de a salva de la degradare și demolare casele bătrânești de odinioară, care au mai rămas prin satele românesti, și de a le înscrie în patrimoniul cultural național. În același timp, Asociația Tinda militează pentru valorile fundamentale ale vieții, pentru apărarea și păstrarea sănătății, pentru educație și cultură și pentru păstrarea unui mediu curat, nepoluat, prielnic dezvoltării agriculturii ecologice și a meșteșugurilor tradiționale.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Peste 120.000 de apeluri preluate de medicii PEDITEL în 2023

Peste 120.000 de apeluri preluate de medicii PEDITEL în 2023

Serviciul național și internațional de consiliere medicală pediatrică PEDITEL, o inițiativă a Fundației Părinți din România, a preluat, anul trecut, 124.283 de apeluri, cu o medie de 5,51 minute pe apel și însumând 685.877 de minute vorbite. La fel ca în ceilalți ani,...

Tabără de schi dedicată persoanelor cu dizabilități

Tabără de schi dedicată persoanelor cu dizabilități

Prima tabără de schi dedicată persoanelor cu dizabilități din sezonul 2023-2024 va avea loc între 15 și 19 ianuarie, pe pârtia de la Buscat (jud. Cluj). Tabăra este organizată de Caiac SMile, în parteneriat cu Buscat Resort Băișoara, Consiliul Județean Cluj - prin...

Maratonul Resuscitării

Maratonul Resuscitării

O nouă ediție, a XI-a, a Maratonului Resuscitării - proiect inițiat de medicii și paramedicii voluntari SMURD Cluj, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” și al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj - Unitatea de Primire Urgențe -...