Campanie filantropică de Crăciun, în Protopopiatul Gherla

de | nov. 19, 2021 | Societate

Serviciul de Asistență Comunitară al Protopopiatului Ortodox Român Gherla își propune ca în Postul Crăciunului să fie alături de copiii ce provin din familii defavorizate, monoparentale sau cu posibilități materiale reduse.

În acest sens, în perioada 22.11.2021-17.12.2021, instituția derulează campania filantropică: „Veste bunã este iarã!”, care are ca scop, pe lângă ajutorul material, și încredințarea că nimeni nu este singur, ci parte vie a comunității.

Cadourile pe care copiii vizați le vor primi constau în articole de îmbrăcăminte, jucării, dulciuri, dar și alimente de bază, materiale igienico-sanitare și măști de protecție.

Formarea tinerilor este esențială pentru familie și societate, iar azi, mai mult ca oricând, este  nevoie de implicarea  noastră a tuturor, de suportul companiilor și a persoanelor fizice. Astfel, sperăm să putem fi un real ajutor pentru cei care  caută un sprijin în noi toți, ne bucurăm că împreună putem face lucruri mari, transmite Simina Trifan, asistent social în cadrul Protopopiatului Ortodox Gherla.

Cei care doresc să se implice în această campanie o pot face în perioada 22.11.2020-17.12.2020, de luni până vineri, între orele 9-16 la sediul Protopopiatului Ortodox Român Gherla, de pe strada 1 Decembrie 1918, nr.31.

Donații pentru procurarea celor necesare în vederea alcătuirii cadourilor se pot face în contul: Serviciul De Asistență Comunitară Protopopiatul Ortodox Român Gherla; Cod IBAN RO60BTRLRONCRT0296429801.

Ultimele articole

TelVerde Antisuicid: Voci anonime în noapte

TelVerde Antisuicid: Voci anonime în noapte

În fiecare an, în lume se înregistrează aproximativ un milion de decese prin suicid, ceea ce înseamnă un deces la fiecare 40 de secunde. Sinuciderea ocupă locul doi în rândul cauzelor morții la adolescenți și tineri. În România, în fiecare an se înregistrează...

Mai multe din Societate
Campania națională de donare de sânge „De Crăciun, fii erou!”

Campania națională de donare de sânge „De Crăciun, fii erou!”

Voluntarii proiectului Donează sânge, fii erou! din toate centrele universitare medicale din țară – Cluj-Napoca, Brașov, București, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Sibiu, Târgu-Mureș și Timișoara – organizează o campanie națională de donare de sânge în...

„Fii bun de Crăciun!”, alături de Filantropia Ortodoxă Dej

„Fii bun de Crăciun!”, alături de Filantropia Ortodoxă Dej

Asociatia Filantropia Ortodoxă filiala Dej demarează, pentru al șaselea an consecutiv, campania „Fii bun de Crăciun!”. Aceasta se desfășoară în perioada 1 – 21 decembrie 2020 și are ca scop colectarea de donaţii, sub orice formă, pentru a ajuta copiii şi bătrânii...

Campania „Donează sânge, salvează vieți alături de ASCOR”

Campania „Donează sânge, salvează vieți alături de ASCOR”

ASCOR Cluj-Napoca, alături de celelalte filiale din țară, desfășoară în această perioadă campania „Donează sânge, salvează vieți alături de ASCOR”. „Scopul campaniei este creșterea rezervelor de sânge din Centrul de Transfuzie Cluj, dar și conștientizarea publicului...