Campania „Donează un ghiozdan cu rechizite pentru un copil nevoiaș”, ediția a VI- a, are ca scop ajutorarea copiilor, în număr mare, care se confruntă, în familiile lor, cu probleme materiale și nu au posibilitatea achiziționării unui ghiozdan și a rechizitelor necesare pentru a merge la școală. În acest context, mulți dintre ei abandonează sistemul de învățământ.
Asociația Filantropia Ortodoxă, filiala Gherla, și Biroul de Asistență Socială a Protopopiatului Ortodox Român Gherla urmăresc și în noul an școlar sprijinirea elevilor proveniți din familii nevoiașe.
„Prin Proiectul Socio-Educativ «Sfântul Stelian» 15 elevi, din ciclul primar, vor beneficia în fiecare zi, de luni până vineri, de o masă caldă și suport educațional necesar dezvoltării lor armonioase din punct de vedere intelectual și spiritual. Proiectul acoperă doar o mică parte din problemele care există și ajută un număr redus de copii. În evidențele biroului de asistență socială figurează un număr de aproximativ 90 de copii care vor începe școala fără să aibă posibilitatea să-și cumpere un ghiozdan și rechizite care să le faciliteze, astfel, accesul la învățătură”, conform protopopului de Gherla, Paul Isip.
Astfel, pentru a-i ajuta pe acești copii, a fost inițiată campania „Un ghiozdan cu rechizite pentru un copil nevoiaș”. „Implicarea fiecăruia dintre noi poate însemna o rază de speranță pentru o întreagă familie, spiritul de comunitate reușind să facă minuni într-o societate cu nevoi. Toți cei care doresc să se implice în acest proiect pot dona, în perioada 22 august – 5 septembrie, suma de 80 lei sau un ghiozdan complet echipat la sediul Protopopiatului Ortodox Gherla din strada 1 Decembrie 1918, nr. 31. Se pot face donații și în contul Asociației Filantropia Ortodoxă filiala Gherla: RO60BTRLRONCRT0296429801, Banca Transilvania. Această campanie filantropică și solidaritatea creștină vor readuce, cu siguranță, speranța unui nou început”, conform pr. Paul Isip