Campus universitar pentru Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima din Cluj

de | ian. 13, 2020

Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca va avea un nou sediu, în cartierul Mănăștur. Din capusul universitar vor face parte și cămine studențești și o sală de concerte. Valoarea totală a lucrărilor este de aproximativ 37 milioane de euro și este cea mai mare investiție a statului român în Cluj-Napoca după Stadionul Municipal.

Academia de Muzică din Cluj este singura universitate din România care nu deține un sediu, o clădire funcțională pentru desfășurarea activității didactice, în condițiile în care numărul studenților este în continuă creștere, ajungând la 1.180 la nivelul anului universitar 2019-2020. De asemenea, unitatea de învățământ trebuie să părăsească actualul sediu, de pe str. Ion I.C. Brătianu nr. 25 (în urma retrocedării clădirii către Episcopia Română Unită cu Roma) în anul 2023.

Din 2006 până în decembrie 2017 terenul pentru noul sediu, în suprafață de 20.071 m2 a fost blocat de litigiile apărute prin Legea 10. Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima a reușit, după 5 instanțe judecătorești, întăbularea terenului și a clădirii existente în decembrie 2017 demarând întocmirea documentației și a studiului de fezabilitate după noi Norme, pentru construirea campusului universitar, folosind vechea amprentă a construcției existente și salvând astfel mulți bani publici cheltuiți deja.

Conform Hotărârii de Guvern din 30 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 6 din 7 ianuarie 2020, a fost aprobată finanțarea obiectivului de investiții de la bugetul de stat, prin Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. Procedura de licitație și lucrările construcției se vor realiza de către Compania Națională de Investiții. Durata construcției, conform documentației existente, este de 24 de luni.

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Împreună prin muzică: Concert caritabil pentru Efrem

Împreună prin muzică: Concert caritabil pentru Efrem

În 19 martie, de la ora 19:00, în Sala Auditorium Maximum a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” va avea loc un concert caritabil susținut de Bigg Dimm a’Band, ansamblul Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Evenimentul va fi moderat de către...

Zilele Memorialului Gherla, ediția a VII-a

Zilele Memorialului Gherla, ediția a VII-a

Lansarea albumului grafic și a expoziției omonime a Aidei Șușter-Boțan, „Chipuri ale sfințeniei”, dimpreună cu o conferință-eveniment cu Klaus Kenneth, autorul ortodox al volumului „2 milioane de kilometri în căutarea Adevărului”: iată evenimentele care anticipează...