Cancelaria Sfântului Sinod: O încercare de autopromovare care pornește de la o falsă problemă

de | iun. 16, 2022 | Comunicate de presă, Actualitatea religioasă, Patriarhia română

Referitor la articolul platformei „Să fie lumină”, intitulat: BOR este obligată să se supună Legii nr. 544, precizăm următoarele:

Obiectul acțiunii în instanță a fost reprezentat de obligarea Patriarhiei Române să comunice cuantumul total și proveniența finanțărilor și sponsorizărilor publice pentru două proiecte ale Patriarhiei Române care au beneficiat și de sprijin din fonduri publice.

Patriarhia Română, în apărările formulate, a arătat că unitățile de cult ale cultelor religioase nu intră sub incidența prevederilor Legii nr. 544/2001. Cultele nu sunt nici autorități și nici instituții publice, iar sintagma „organizațiile non‑guvernamentale cu statut de utilitate publică” nu cuprinde și cultele religioase.

Acestea sunt organizate în baza unei legii proprii – Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, iar nu în baza OG nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații. Potrivit art. 1 alin.(3) din OG nr. 26/2000, „Partidele politice, sindicatele şi cultele religioase nu intră sub incidenţa prezentei ordonanţe”.

Când legiuitorul a dorit ca între destinatarii unei norme, pe lângă asociații și fundații, să se regăsească și cultele religioase, a făcut mențiune expresă în acest sens în respectiva normă (de exemplu art. 464 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, unde la alin. lit. d) face vorbire de culte și asociații religioase, iar la alin. 2 lit. f), de asociații și fundații).

Patriarhia Română consideră că interesul public, acela ca finanțările publice să fie transparente, este suficient asigurat prin faptul că instituțiile finanțatoare au obligația să le facă public cunoscute, nefiind necesar ca și beneficiarul să transmită tautologic aceleași informații.

Guvernul României, prin instituția sa centrală de specialitate, respectiv Secretariatul de Stat pentru Culte, postează pe pagina acesteia de internet toate finanțările acordate (beneficiar și sumă), iar alocările de către autorități se fac prin hotărâri ale consiliilor locale, ale căror dezbateri și hotărâri sunt, la rândul lor, publice.

În plus, la finalul oricărei lucrări care a beneficiat de sprijin din fonduri publice sau de la sponsori privați, unitățile de cult mulțumesc public sprijinitorilor proiectului respectiv, acolo unde sunt contribuții relevante, numele instituțiilor sau al sponsorilor fiind trecute pe „Însemnări ctitoricești” aflate la loc vizibil.

Patriarhia Română așteaptă comunicarea hotărârii Curții de apel București pentru a vedea motivarea și modul în care a interpretat această instanță aplicarea prevederilor Legii nr. 544/2001 în cazul de față.

În funcție de motivarea Curții de apel București asupra excepțiilor ridicate și a fondului acțiunii, Patriarhia Română își rezervă dreptul de a exercita și alte căi de atac față de hotărârea Curții de apel București.

Cancelaria Sfântului Sinod

 

Ultimele articole

„Motanul încălțat”, în premieră la Teatrul „Puck”!

„Motanul încălțat”, în premieră la Teatrul „Puck”!

Un nou spectacol va intra în curând în repertoriul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca. Este vorba de „Motanul încălțat”, după Charles Perrault, în regia lui Cristian Nedea, a cărui premieră va avea loc duminică, 26 iunie, de la ora 11. Povestea clasică e...

Parohia Dej II a primit o copie a Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”

Parohia Dej II a primit o copie a Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”

Marti, 21 iunie 2022, Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” Dej II a fost împodobită cu har și binecuvântare prin prezența icoanei Maicii Domnului „Prodromița”, realizată după dimensiunile originale ale icoanei care se află în Sfântul Munte Athos, la Schitul...

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Bistrița

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Bistrița

Clericii din Protopopiatul Ortodox Bistrița s-au reunit marți, 21 iunie 2022, în cadrul conferinței preoțești de primăvară/vară. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârşit în Biserica de la Coroana, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei,...

Cerc preoțesc, în Parohia Chiuza

Cerc preoțesc, în Parohia Chiuza

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de Pr. Dan Vasile, s-au reîntâlnit în Duminica I după Rusalii în Parohia Chiuza din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, în prezenţa a numeroşi...

Hramul Bisericii „Tuturor Sfinților” din Cluj-Napoca

Hramul Bisericii „Tuturor Sfinților” din Cluj-Napoca

În Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților), 19 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Tuturor Sfinților” din cartierul clujean...