Când pică Internetul

de Editorial

Printr-o fericită întâmplare, am reuşit să intru în posesia unei case aflate undeva în mijlocul câmpiei Bărăganului. Câmpie a soarelui intens în timpul verii, a vântului iarna. Un loc de o poezie absolută, altădată un pustiu al ciulinilor, dropiilor şi lupilor, prin care au trecut cândva Odobescu mânat de pasiuni cinegetice, Panait Istrati sau Fănuş Neagu. Trecute sunt toate, dropii nu mai putem vedea decât împăiate la muzeul de istorie naturală sau în cărţile celor trei mari scriitori risipite  în biblioteci. Au dispărut, dar a rămas Crivăţul, tăcerea apăsătoare în timpul iernii, seceta vara, praful drumurilor, nămeţii, oamenii aspri, uscaţi (la propriu) de soare şi vânt. Extremele, cu alte cuvinte. Cu puţin timp în urmă am trăit acolo primul viscol serios al anului 2012. Aşa cum se întâmpla de obicei, imediat după începerea acestuia, a „picat” curentul electric. Am aprins o lampă de petrol şi o lumânare. Dar aveam şi un laptop cu mine, cu o baterie rezistentă, plus Internet mobil. Primul reflex al omului modern ce sunt. Nimic însă, tăcerea absolută şi afară, unde ningea bogat, şi pe autostradă nevăzută a Internetului. Nu am reuşit să mă conectez la reţea. Am rămas doar eu însumi cu gândurile mele. Cu o doză mică de îngrijorare în suflet: cum, să nu reuşesc să mă conectez, tocmai acum, când aveam atât de multă nevoie de informaţie? Lumânarea aprinsă sub o icoană primită în dar, odată, de la cineva drag mie (cu o temă iconografică mai rară – Încredinţarea lui Toma) arunca umbre tainice, calde pe chipurile zugrăvite acolo. Focul ardea în sobă, ajutor de nădejde în noaptea cea grea ce se prăvălea peste câmpia cea nemiloasă cu oamenii. Brusc, mi-am dat seama cât de mult timp am la dispoziţie pentru a gândi existenţa, pur şi simplu. O întoarcere la timpul ţăranului de altădată (simplu, presărat cu sărbători) de înţelegere a condiţiei noastre actuale (precare, liniare, stresante). Credeţi-mă, nu sunt naiv, nu idealizez, dar totul se schimbă atunci când eşti rupt de lume, legat de ea doar de firul subţire al luminii unei lumânări: credinţa, rugăciunea, speranţa, viitorul.

     Dragilor, ne-am îndepărtat prea mult de adevăratul sens al vieţii; cât de naivi suntem atunci când credem că tehnologia ne simplifică viaţa! Noica avea dreptate, sfârşitul lumii nu va fi datorat unor mari bătălii mondiale, ci din cauza unei banale pene de curent. Dar tot această tehnologie permite ca voi să citiţi aceste rânduri în aceste momente.  Alegerea este dificilă, dar nu imposibilă: măcar din când în când mai tăiaţi curentul şi aprindeţi lumânarea de ceară.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Editorial
Nuditate eviscerată

Nuditate eviscerată

Recenta expoziție Our Body, care a vizitat orașul nostru mă obligă la câteva reflecții etice despre oportunitatea unei astfel de prezențe sau despre corectitudinea unui asemenea demers care se reclamă pe sine ca fiind științific. Lăsând la o parte caracterul periferic...

Două texte și un impas

Două texte și un impas

Într-un volum de idei şi atitudini literare din 1974 (Misiunea scriitorului contemporan, antologie de Antoaneta Tănăsescu), Geo Bogza publică două, mai exact e prezent cu două texte: A fi scriitor şi Ştiinţă şi poezie. În primul, reporterul imaginează o discuţie cu...

Mai avem vreo șansă în fața corupției?

Mai avem vreo șansă în fața corupției?

Corupția a devenit unul din cele mai îngrijorătoare fenomene din țara noastră care pune sub semnul întrebării nu doar încrederea publică în oameni și instituții, ci și o întreagă ierarhie de valori și principii care dau substanță oricărei democrații. Termeni precum...

Programul duhovnicesc al părintelui Thomas Hopko

Programul duhovnicesc al părintelui Thomas Hopko

În urmă cu o săptămână scriam aici despre sfaturile părintelui Thomas Hopko privind nevoinţa personală. Erau primele gânduri dintr-un set de 55 de maxime care aduc o perspectivă lucidă, realistă, aplicabilă asupra ascezei. Învăţăturile sintetice ale părintelui Thomas...

Datoriile noastre şi deficitul de încredere

Datoriile noastre şi deficitul de încredere

Criza creditelor şi a datoriilor populaţiei continuă să rămână un subiect dramatic pentru mulţi dintre semenii noştri şi o mare dilemă pentru autorităţi, care par tot mai incapabile de a găsi soluţii. Pe de-o parte ne lovim de lipsa de orizont a datornicilor, iar pe...

Avem vreun beneficiu după numărul mare de biserici?

Avem vreun beneficiu după numărul mare de biserici?

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că numărul de biserici din ţara noastră îl depăşeşte pe cel al şcolilor şi spitalelor, şi în faţa acestui paradox al societăţii româneşti încă mai sunt căutate explicaţii, dar mai ales posibili vinovaţi. Şi, ca un reflex,...